Clătite umplute cu pastă de măsline, un aperitiv, mic dejun sau gustare foarte simplu și rapid de făcut, dar extraordinar de gustoasă.
Rețeta de clătite sărate de astăzi este o idee de aperitiv care s-a născut din pură întâmplare. Făcusem pregătiri pentru masa de revelion, printre care şi reţeta de clătite cu brânză şi somon afumat de la care îmi rămăseseră câteva clătite neumplute.
Mai făcusem şi checul aperitiv cu iaurt de la care rămăseseră câteva măsline fără sâmburi şi prea mulţi gogoşari în oţet gata tăiaţi. Aşa că nici nu a fost foarte greu să inventez pe loc reţeta de clătite umplute cu pastă de masline, al cărei succes să fiu sinceră că nu l-am prevăzut.
Clătitele mele au fost foarte apreciate şi cred că le voi repeta de multe ori de acum încolo.
Pasta de măsline o fac foarte des mai ales în perioadele de post și o servim la micul dejun. Se face extrem de rapid, practic în 5 minute este gata, e delicioasă și hrănitoare.
Vă las mai jos rețeta de pastă de măsline în format video.
La clătitele din rețeta de astăzi am mai adăugat în pasta de măsline și un gălbenuș de ou fiert, pentru o consistență mai cremoasă.
Dar dacă doriți un preparat de post, puteți exclude gălbenușul de ou, iar foile pentru clătite să le faceți din aluat de post.
Mod de preparare clătite umplute cu pastă de măsline
Pentru rețeta de astăzi aluatul de clătite va fi ceva mai gros decât cel pe care îl facem de obicei pentru clătitele umplute cu gem, astfel încât, după coacere, să avem un aluat ca pentru o ruladă.
Pentru pasta de măsline, alegeți măsline fără sâmburi, dar gustoase și cărnoase.
Puteți folosi măsline negre, măsline verzi sau să le combinați.
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Clătite umplute cu pastă de măsline
Echipamente necesare
Ingrediente
pentru 4 clatite
- 1 ou
- 100 g faina
- 150 ml lapte
- 1 lingură unt topit
- un varf de cutit de sare
pentru pasta de masline
- 200 g masline negre fara samburi
- un galbenus de ou fiert ((opțional))
- 1 catel de usturoi
- 1 lingura de ulei de masline
- piper dupa gust
- 2 linguri gogosar in otet taiat cubulete foarte mici
Instrucțiuni de preparare
pentru clatite
- Bateti oul cu laptele, untul topit si putina sare.
- Adaugati faina in ploaie amestecand continuu cu telul sa nu se faca cocoloase. Trebuie sa rezulte o compozitie de consistenta unei smantani.
- Lasati compozitia sa se odihneasca timp de 15 minute.
- Incingeti o tigaie antiaderenta si turnati cate un sfert din compozitie rotind tigaia ca sa se distribuie uniform. Clatitele trebuie sa fie ceva mai groase decat cele pe care le facem pentru umplut cu gem.
- Coaceţi clătitele pe ambele părţi la foc mediu.
pentru pasta de masline
- Maslinele fara samburi, usturoiul si galbenusul de ou (daca folositi) se pun intr-un vas si se paseaza cu blenderul vertical.
- Se adauga uleiul de masline si piperul si se omogenizeaza compozitia.
asamblare
- Clatitele se umplu cu pasta de masline, se presara cubulete de gogosar in otete si se ruleaza.
- E de preferat sa lasati clatitele la frigider pentru cel putin jumatate de ora inainte de servire.
- Se indeparteaza capetele, apoi de taie felii groase de aprox. 2 cm.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Aceeași rețetă de pasta de măsline, dar în varianta de post o puteți găsi în varianta scrisă, aici.
Poftă bună!
sanda
F. de efect aceste clatite. Le-am facut si eu si ca sa fiu credibila, le-as posta. Unde pot?
Iuliana
Sanda, ma bucur mult ca ti-a placut reteta. Îmi poti trimite fotografia pe e-mail la bucatearomate@gmail.com si o voi incarca pe pagina de Facebook a blogului si poate cu ocazia asta ma mobilizez sa fac si o sectiune cu poze de la cititori pe care demult mi-o doresc 🙂
nogoodanswer
Intrebare... Clatitele le faci de marimea si grosimea traditionala romaneasca? (cat ii tigaia si subtiri :P) sau le faci mai mici si mai groase, gen pancakes? 🙂 Merci!
Iuliana
Le fac cumva intre cele doua. Nici subtiri ca cele cu gem, dar nici ca pancake-urile pentru ca nu as mai putea sa le rulez.
Vienela
Ah, ce pofta mi s-a facut. Nu am masline in casa, dar gasesc eu altceva cu care sa umplu clatilele, pentru ca sigur, sigur voi face astazi.
Iuliana
Stii ce ma bucur cand inspir pe cineva? Nici n-ai idee! 🙂