A început sezonul caiselor româneşti, aromate şi parfumate, fructele mele preferate pe care le-aş găti în fiecare zi în fel şi chip. Îmi plac prăjiturile cu caise, tartele, gemul, compotul, dar cel mai mult îmi plac caisele proaspete, catifelate, bine coapte, cu dulceaţa lor inconfundabilă.
Prima dată când am cumpărat caise anul ăsta mă gândeam să fac cu ele o tartă cu bezea. Dar tot gustând câte una, câte una, parcă nu mă înduram să le bag la cuptor, aşa erau de bune. M-a hotărât pe loc să renunţ la idee şi să fac pentru toată lumea câte un fresh de caise, ca să ne bucurăm de prospeţimea lor şi de toţi nutrienţii pe care ni-i dau. În timp ce pasam fructele la chopper ochii mi-au căzut pe bucheţelele de levănţică puse la uscat şi a fost un fel de bingo! Doar cât mi-am imaginat combinaţia de arome şi papilele gustative mi-au luat-o razna.
Bineînţeles că puteţi face fresh-ul de caise şi fără levănţică, dar credeţi-mă pe cuvânt că e cea mai faină alăturare de arome din câte am gustat. Vă rog eu să o încercaţi şi-apoi să veniţi să-mi spuneţi cum v-a plăcut!
La fel de simplu, vă puteţi prepara singuri acasă un zahăr aromat cu lavandă pe care să-l folosiţi apoi atât la îndulcirea şi aromatizarea băuturilor, cât şi la budinci, biscuiţi, creme, etc.
Mod de preparare fresh de caise cu levănţică
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
- 400 g caise fără sâmburi
- sucul stors de la o portocală mare
- îndulcitor natural pe bază de ştevie (sau miere, sau zahăr)
- flori de levănţică de preferat proaspete (se poate face şi cu flori uscate, dar aroma lor e mai puţin intensă)
Instrucțiuni de preparare
- Caisele se pasează cu blenderul sau se mărunţesc la chopperul electric
- Piureul obţinut se subţiază cu sucul de portocală
- Se îndulceşte după gust
- Se adaugă 1 lingură de flori de levănţică proaspete sau 2 linguri dacă folosiţi flori uscate
- Se lasă la rece cel puţin o oră pentru ca levănţica să-şi dezvolte aroma
- Mai ales dacă aveţi copii, e de preferat să strecuraţi sucul înainte de servire (eu nu l-am strecurat şi chiar mi-a plăcut aşa)
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Asta-i tot. Simplu şi deosebit! 🙂
Nu uitaţi că reţeta de fresh de caise cu levănţică poate fi printată pentru a o prepara mai uşor sau să o puneţi la colecţie.
vavaly
eu am experimentat, legat de caise, compotul bagat la blender. tot ii serveam copilului si el tot il dadea deoparte. sau ii bea numai zeama. si ramaneau bietele caise nemancate. asa ca mi a venit ideea sa l "pacalesc" cu un suc bun:). a functionat. arata delicios si freshul tau. musai sa caut levantica sa vad cum se potrivesc aromele astea.
Iuliana
Eu il tot fac, aproape zilnic. Daca o mai tin in ritmul asta nu stiu daca imi mai ramane levantica de pus prin sifoniere asa cum era programata 😀
Mihaela Dămăceanu
Serios că este foarte inedită această combinaţie, dar te cred că este absolut faină. Astăzi merg în piaţă şi voi cumpăra caise.
Iuliana
Cumpara si levantica. N-o sa-ti para rau 😉
Claudia
Mai ai o portie si pentru mine? Ca tare imi e sete 🙂
Iuliana
Intotdeauna! 🙂
Claudia
Iuliana, eu pur si simplu ador site-ul acesta! Arata minunat si acum cu printarea retetelor...e suuuper! Bravo!
Iuliana
Claudia, multumesc mult. Nici nu stii ce bine-mi pica o incurajare exact acum 😉 Pup!