Oare există reţetă de mai simplă şi mai bună decât aceasta de paste cu sos de roşii şi busuioc?
Cu câteva ingrediente la îndemâna oricui şi vreo 15 minute la dispoziţie, avem o masă gustoasă, săţioasă şi eventual de post.
De fapt eu pregătesc pastele în acest fel chiar şi atunci când nu este post, pentru că pur şi simplu îmi place teribil combinaţia de roşii cu busuioc şi ulei de măsline şi de multe ori nu vreau să o complic cu altceva.
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
- 250 g paste (eu am folosit de data asta fussilli)
- 4 roşii mari (tocate cubuleţe (sau suc de roşii))
- 1 căţel de usturoi
- 3 linguri de ulei de măsline
- 3-4 frunzuliţe de busuioc proaspăt
- sare / piper după gust
Instrucțiuni de preparare
- Se fierb pastele conform instrucţiunilor de pe pachet, nici mai mult, nici mai puţin.
- Separat, se pune uleiul de măsline să se încingă, se adaugă usturoiul zdrobit şi se lasă cam jumătate de minut să își dezvolte aroma, dar fără să ajungă să își schimbe culoarea pentru că devine amar.
- Se adaugă roşiile tocate (sau sucul de roşii) şi se lasă să fiarbă la foc mic 7-10 minute.
- Când sunt gata, pastele se scurg de apă, se adaugă peste ele sosul de roşii şi frunzuliţele de busuioc tocate. Dacă nu aveţi la îndemână busuioc proaspăt, puteţi folosi busuioc uscat.
- Se servesc cât sunt calde. Dacă se răcesc, nu mai sunt la fel de bune.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Nu uitaţi că puteţi printa reţeta de paste cu sos de roşii şi busuioc pentru a o avea la îndemână atunci când o preparaţi sau să o păstraţi pentru mai târziu.
Poftă bună!
Claudia
Ce idee bune mi-ai dat pentru pranzul de azi.Chiar nu mai stiam ce sa mai fac de mancare de post 😉