Nici nu ştiu când a trecut anul ăsta, parcă mai ieri eram în postul Crăciunului, stând în casă, la căldură şi ascultând colinde în timp ce afară viscolea... Uite că a venit din nou vremea aia. Colindele încă nu au început, dar viscolul ne-a dat deja de furcă pe ici, pe colo. Oricum, suntem în plin post al Crăciunului din nou şi ne apropiem deja de prima dezlegare la peşte. Motiv să-mi amintesc că în ciornele blogului stătea pitită, aşteptând lumina zilei, reţeta asta de peşte la cuptor cu vin roşu şi usturoi.
Pentru că timpul meu liber e aproape inexistent, încă înainte să înceapă postul am mers în piaţă la halele de peşte (cu ocazia asta mă simt norocoasă că sunt gălăţeancă 🙂 ) şi mi-am făcut aprovizionarea pe alese. Ştiu că după ce începe postul peştele se scumpeşte, plus că nu mai găsesc mereu ce peşte vreau eu, cât de mare îl vreau, etc. şi nici timp să merg în piaţă la prima oră nu prea am. Aşa că prefer să îl cumpăr cu câteva zile înainte de post, cât lumea încă nu e prea interesată de peşte, să mi-l porţionez cum îmi convine şi să îl bag la congelator în pungi cu etichetă. Partea faină este că la pescăria de unde cumpăr de obicei, îmi şi curăţă peştele, îl şi tranşează sau îl filetează dacă solicit. Deci ajung cu el acasă pregătit doar să îl arunc în congelator. Am cumpărat crap, somn, păstrăv, şalău de Dunăre şi sardine. Dacă şi vouă vă place peştele, aşteptaţi-vă la reţete noi în perioada următoare 🙂
Până una-alta, să vă povestesc despre reţeta de azi. Am avut un somn, nu foarte mare, din care am scos 2 porţii. Capetele şi cozile de obicei le pun la ciorba de peşte, de aceea am preferat să îl porţionez, nu să îl gătesc întreg. Ce-i drept, ar fi arătat mai bine întreg, întins frumos pe un platou, dar trebuie să fim economi, nu-i aşa?
Reţetele cu peşte sunt în general foarte simple. Carnea de peşte se găteşte rapid şi ea în sine este foarte gustoasă, aşa că nu are rost să ne pierdem în reţete complicate, cu multe condimente şi ingrediente. De data asta nişte vin care era prea tare pentru gusturile mele și pe care îl tot dădeam de colo-colo, puţin cimbru şi câţiva căţei de usturoi ne-au aromatizat foarte fain prânzul. Totul băgat la cuptor, fără miros persistent de peşte în toată casa, fără stropi de ulei săriţi peste tot, fără complicaţii. Ce ziceţi, vreţi şi voi? 🙂
Mod de preparare peşte la cuptor cu vin roşu şi usturoi
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
- 500 g peşte (eu am avut somn)
- 4 cătei de usturoi
- 200 ml de vin roşu
- 50 ml de ulei
- 2 crenguţe de cimbru uscat
- piper roz - boabe
- sare după gust
Instrucțiuni de preparare
- Peştele spălat şi curăţat se condimentează cu sare şi cimbru şi se aşează într-o tavă unsă cu puţin ulei.
- Se adaugă boabele de piper roz şi crenguţele de cimbru.
- Se presară usturoiul tocat.
- Vinul se amestecă cu uleiul şi se toarnă în tavă peste peştele condimentat.
- Se acoperă vasul cu folie de aluminiu şi se dă la cuptorul încins prealabil la 180 de grade, pentru 15 minute.
- Se scoate tava, se îndepărtează folia de aluminiu, se stropeşte peştele cu sosul format în tavă şi se mai dă la cuptor pentru încă 10-15 minute până se rumeneşte frumos.
- Se serveşte cald, cu piure de cartofi sau o garnitură de orez.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Claudia
Degeaba astept eu retetele... mi-ar trebui si pescaria de la tine :)))
Iuliana
Pai vino incoace, ca e deschis la pescarie :))