Voi ce aperitive simple, ieftine şi gustoase mai preparaţi? Ceva aşa, care să meargă şi la micul dejun, poate și la cină şi eventual de luat şi la pachet?
Eu am încercat pasta de fasole verde care îmi făcuse cu ochiul cândva, dar nu mai ştiu pe ce blog. Nu mai ştiu cum era reţeta originală, dar am făcut-o din amintiri şi a iesit perfect!
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
- 500 g de fasole verde proaspătă sau congelată
- 1 ceapă mare
- 2 gălbenuşuri de ou fiert
- 1 căţel de usturoi
- 3-4 linguri de ulei
- sare/piper după gust
Instrucțiuni de preparare
- Fasolea verde se pune la fiert în apă cu sare. Dacă folosiţi fasole congelată nu este nevoie de decongelare prealabilă, o puteţi pune direct la fiert.
- Separat se căleşte ceapa tocată în ulei, doar până îşi lasă aroma şi devine uşor sticloasă.
- Se pun în blender toate ingredientele din listă şi se pasează bine-bine până obținem o pastă cât dorim noi de fină. Dacă ţineţi post, puţeţi renunţa la ouă, pasta va fi la fel de bună.
- Se serveşte cu pâine prăjită şi e grozavă atât ca aperitiv, dar şi ca garnitură pentru o friptură la grătar, de exemplu.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Ai încercat această rețetă? Dă-mi un tag pe Instagram!Menționează @iuliana_bucate_aromate ca să te pot găsi!
Nu uitaţi că puteţi printa reţeta de pastă de fasole verde pentru a o avea la îndemână atunci când o preparaţi sau să o păstraţi pentru mai târziu.
Poftă bună!
Anton Nicolae
Am facut aceasta reteta si este excelenta,am inclus-o la retetele de top,cautam de mult ceva inedit!
Iuliana Sbîrnea
Mă bucur foarte mult că v-a plăcut. Vă aștept cu drag să încercați și alte rețete!
Loredana Lo
Interesant. .....fasole verde înseamnă păstaie sau doar boabe crude ???
Iuliana
Sunt pastai, nu boabe.
Mary Udrea
Interesanta reteta! Am s-o incerc si eu! pup!