Chiar dacă ne mai bucurăm încă de zile călduroase, simţim cu toţii că ceva în aer parcă a început să se schimbe. Natura întreagă trage spre toamnă. Soarele nu mai e la fel de vesel şi căldura lui e mai blândă, verdele copacilor e puţin mai obosit, ba pe alocuri frunzele bat în auriu. Iar noi toţi începem să ne adunăm pe la casele noastre de prin plimbări şi vacanţe şi ne pregătim cu mic, cu mare, pentru noi începuturi.
Luna august a lăsat în urma ei bogăţie. De arome, de culori, de mirosuri şi de…reţete 🙂 Cartea de Bucate Aromate a strâns şi în această lună reţete simple şi frumoase care m-am bucurat să văd că au fost şi pe gustul vostru. Le vedeţi pozele în mozaicul lunii, iar dacă doriţi să le răsfoiţi, să le preparaţi sau doar să le printaţi pentru mai târziu, le găsiţi grupate aici.
Luna august a adus colaborări frumoase şi concursuri noi pe blog pentru cititorii fideli. Aşa cum ştiţi, am avut un concurs sponsorizat de Solaris-Belşug din natură, iar un altul sponsorizat de Green Sugar şi Laboratoarele Remedia îşi aşteaptă câştigătorii. De asemeni, am început o frumoasă colaborare cu Divella Romania şi Arpis care sper să fie benefică atât pentru blog, cât şi pentru voi, cei care îl citiţi şi care îl susţineţi în fiecare zi.
Tot în luna august, odihnită şi cu chef de treabă după vacanţă, am reuşit să termin şi să implementez noua siglă a blogului: doamna cea studioasă pe care o vedeţi în partea din stânga sus, la începutul fiecărei pagini. Sper că vi se pare simpatică şi vouă, căci pe mine m-a cucerit! 🙂
Cam ăsta e în câteva cuvinte bilanţul de august. Vă mulţumesc că mi-aţi fost alături şi în această lună. Vă aştept şi în septembrie pe blog cu noi reţete la fel de simple şi de frumoase cum sper că v-am obişnuit deja.
În încheiere vă las cu o melodie pe care sunt sigură că o ştiţi cu toţii şi parcă niciuna nu e mai potrivită acum decât…Septembrie, luni a lui Horia Brenciu 🙂
Un septembrie frumos şi bogat în bucurii vă doresc!
Mulţumesc Irinei pentru ideea mozaicului lunar.
Ce multe bunatati si ce luna bogata ai avut! Sa iti mearga la fel de bine si in septembrie 🙂
Intamplator am gasit blogul tau.Imi place mult. De acum o sa ne intalnim si aici,nu doar pe scara 😀
Ce surpriza, Corina! Ma bucur mult! Cu cat ne intalnim mai des, cu atat mai bine 🙂