Odată cu apariţia primilor ghiocei, m-am gândit să fac un tort prin care să ne luăm rămas bun de la iarnă şi zăpada ei. Am vrut un tort alb şi uşor ca un fulg de nea. Blatul este simplu, din pandişpan însiropat şi parfumat cu coajă de lămâie proaspăt rasă, iar umplutura are ca bază o cremă de lămâie foarte aromată, dulce-acrişoară, combinată cu frişcă cremoasă.
Surpriza acestui tort sunt bucăţelele de ciocolată albă şi crocantă, presărate peste umplutură, care balansează gustul acrişor al cremei de lămâie. Dacă şi voi aşteptaţi cu nerăbdare primăvara, vă recomand să încercaţi acest tort-fulg de nea şi apoi vă aştept cu impresii despre cum v-a plăcut 🙂
Mod de preparare tort cu cremă de lămâie şi ciocolată albă
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
blatul - pentru o formă de 26 cm
- 6 ouă (separat albuşuri şi gălbenuşuri)
- 6 linguri de zahăr vanilat
- 6 linguri de făină
- coaja rasă de la o jumătate de lămâie
- un praf de sare
siropul
- 250 ml de apă
- 5 linguri de zahăr
- coaja rasă de la o jumătate de lămâie
umplutura
pentru lemon curd (cremă de lămâie):
- coaja şi sucul de la 3 lămâi
- 3 ouă
- 150 g zahăr tos
- 70 g de unt
separat:
- 600 g de smântână grasă pentru frişcă
- 4 linguri de zahăr pudră vanilat
- două plicuri de întăritor de frişcă (se poate înlocui cu două linguriţe de amidon alimentar)
- 70 g ciocolată albă
Instrucțiuni de preparare
blatul
- Se bat spumă tare cele 6 albușuri împreună cu un praf de sare până când spuma nu mai cade de pe teluri. Eu de obicei folosesc un mixer de mână pentru operaţiunea asta, dar e ok si dacă vă descurcaţi cu telul în formă de pară.
- Se adaugă pe rând 6 linguri de zahăr și se bat în continuare albuşurile împreună cu zahărul până când spuma de întăreşte din nou.
- Se adaugă gălbenuşurile pe rând şi se omogenizează amestecând uşor cu un tel de mână.
- Se adaugă făina și coaja rasă de lămâie şi se amestecă cu mișcări ușoare, de jos în sus pana când făina este încorporată uniform.
- Se toarnă compoziţia într-o formă unsă cu unt şi tapetată cu făină sau cu hârtie de copt.
- Se coace blatul în cuptorul încins la 180 de grade pentru 35-40 de minute. Faceţi testul cu scobitoarea ca să vă asiguraţi că este bine copt.
- Se scoate blatul din formă şi se lasă să se răcească foarte bine înainte de a-l felia. Evental faceţi blatul cu o seară înainte de a face tortul. A doua zi blatul se va felia mai uşor şi mai frumos.
- Când este complet rece, feliaţi blatul pe orizontală în 3 straturi egale.
siropul
- Se pune apa la fiert împreună cu zahărul şi se lasă până când siropul se îngroaşă şi începe să scadă.
- Se adaugă coaja rasă de lămâie şi se lasă să se aromatizeze acoperit cu un capac.
- După ce se răceşte, înainte de folosire, siropul se strecoară.
umplutura
- Începem prin a face crema de lămâie. Am detaliat pas cu pas cum se face în reţeta de lemon curd.
- Separat, se bate smântâna cu mixerul la viteză mică timp de aprox. 5 minute, apoi se adaugă plicurile de întăritor şi cele 4 linguri de zahăr pudră vanilat.
- Se bate în continuare la viteză mare, pânâ când frişca se întăreşte şi îşi păstreaza forma. Nu bateţi mai mult de atât pentru că riscaţi să se transforme în unt. Un sfert din cantitatea de frişcă o păstrăm pentru ornat.
- Amestecăm frişca cu crema de lămâie şi o lăsăm la frigider cel puţin o oră înainte de a ne apuca să montăm tortul. Dacă vă grăbiţi, lăsaţi-o 20-25 de minute la congelator.
asamblarea
- Se însiropează unul din blaturi cu ⅓ din sirop, se adaugă ⅓ din umplutură şi se presară cu bucăţele de ciocolată albă. Se continuă în acest fel până la ultimul blat.
- Se îmbracă tortul în crema rămasă, şi se ornează cu frişca păstrată deoparte şi cu ciocolată rasă.
- Se lasă tortul la frigider cel puţin 2-3 ore înainte de a-l servi pentru a se întări crema şi a se îmbina aromele.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Nu uitaţi că puteţi printa reţeta de tort cu cremă de lămâie şi ciocolată albă pentru a o avea la îndemână atunci când o preparați sau să o păstraţi la colecţia voastră de reţete aromate pentru mai târziu.
Claudia
A mai ramas ceva si pentru intarzaiati? :))
E bun si un ghiocel ca la noi inca nu au aparut 🙂
Iuliana
Mai avem cred, doar o felie de tort. Daca te grabesti, o apuci 🙂 Cu ghioceii stam ceva mai bine, avem tigancuse cu buchetele la fiecare colt de strada.