Pizza? Da, pizza de sezon, fără blatul clasic din aluat, ci cu blat de vinete şi dovlecei. O pizza mai altfel decât o ştim noi, dar delicioasă, cu mai puţine calorii şi mai multe vitamine 🙂
Mod de preparare pizza pe felii de vinete şi dovlecei
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Pizza pe felii de vinete şi dovlecei
Ingrediente
pentru 3 porţii (2 felii/porţie)
- 1 vânătă mare
- 1 dovlecel
- 1 ardei gras roşu
- aprox. 10 roşii cherry (eu am avut galbene, pentru un contrast mai frumos)
- 200 ml de sos de pizza (sau un sos de roşii)
- 70 g de brânză mozzarella
- 50 g parmezan ras
- 100 g şuncă de pui (sau un salam după preferinţă)
- 20 ml de ulei de măsline
- sare (piper - după gust)
- busuioc proaspăt
Instrucțiuni de preparare
- Tăiaţi pe lungime vânăta şi dovlecelul în felii groase de aprox. 1 cm. Mie mi-au ieşit 4 felii de vânătă şi 2 de dovlecel.
- Ungeţi feliile de legume cu ulei de măsline (folosiţi o pensulă ca să nu puneţi prea mult ulei) şi presăraţi-le cu sare şi piper pe ambele părţi.
- Puneţi legumele pe grill şi lăsaţi-le câte 2-3 minute pe fiecare parte, apoi le aşezaţi într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
- Ungeţi cu sos de pizza (sau sos de roşii) fiecare felie, apoi aşezaţi peste sos jumătăţi de roşii cherry, cuburi de ardei, de şuncă şi de mozzarella.
- Presaraţi fiecare felie cu puţină sare şi piper, apoi cu parmezan ras şi frunze proaspete de busuioc.
- Băgaţi tava în cuptorul preîncălzit la 175 de grade. Sunt gata cam în 20 de minute când legumele s-au înmuiat şi încep să se rumenească, iar mozzarella s-a topit delicios.
- Serviţi pizza caldă, cu parmezan ras.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Nu uitaţi că puteţi printa reţeta de pizza pe felii de vinete şi dovlecei pentru a o avea la îndemână atunci când o preparaţi sau să o păstraţi la colecţia voastră de reţete pentru mai târziu.
Poftă bună!
Claudia
Buna idee mai ales cand ai vrea o pizza si parca nu ai vrea si un blat cu faina totodata. Am sa incerc si eu varianta ta 🙂
Caterina_cati
Mie nu-mi plac vinetele, adica imi fac rau, dar astea arata genial, parca le-as incerca macar pentru sotul meu.
Cristina P.
Excelent, multumesc de idee!