Nu mai făcusem demult o tartă şi chiar îmi era dor. Tartele sunt printre deserturile mele preferate. Şi să le fac, dar şi să le mănânc 🙂 Nu demult mi-a spus o prietenă că ei i se par greu de făcut şi că durează prea mult, dar mie nu mi se pare deloc aşa. Să frămânţi blatul nu durează nici 5 minute şi îl poţi face cu o zi sau cu o seară înainte pentru că stă foarte bine la frigider. Odată ce stăpâneşti reţeta blatului de tartă, care nu e deloc complicată, variantele de umpluturi sunt pentru toate gusturile fie că preferaţi tartele dulci cu fructe, cu ciocolată, cu vanilie sau tarte sărate cu legume şi brânzeturi, deci pentru toate gusturile.
Cum se face tarta cu cremă de brânză şi afine
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
- blatul
- 150 g unt rece
- 300 g făină
- 1 gălbenuş de ou
- 80 g zahăr pudră
- 1 vârf de cuţit de sare
- 2-3 linguri de apă rece
- umplutura
- 250 g brânză (eu am folosit urdă)
- 50 g smântână 20% grasime
- 2 ouă
- 120 g zahăr
- 2 linguri rase de amidon alimentar
- 1 linguriţă cu extract de vanilie
- ½ de linguriţă coajă rasă de lămâie
- un praf de sare
- 150 g afine proaspete sau congelate
- zahăr pudră pentru servit
Instrucțiuni de preparare
Blatul
- Încingeţi cuptorul la 175 de grade.
- Pregătiţi blatul urmând paşii pe care i-am detaliat şi i-am exemplificat cu fotografii în reţeta de aluat clasic de tartă.
- Cât timp se coace blatul acoperit cu boabe de fasole, ocupaţi-vă de umplutură.
Umplutura
- Puneţi într-un bol toate ingredientele din listă, mai puţin afinele. Mixaţi totul timp de 1-2 minute până când obţineţi o compoziţie omogenă şi bine legată.
- Scoateţi blatul din cuptor, îndepărtaţi folia cu boabe de fasole şi turnaţi umplutura de brânză. Nivelaţi şi presăraţi afinele peste crema de brânză.
- Coaceţi tarta timp de 40-50 de minute. Când începe să se rumenească pe margini şi e bine închegată şi în mijloc, înseamnă că e gata.
- Dacă doriţi să o scoateţi din formă, trebuie mai întâi să aşteptaţi să se răcească complet, altfel blatul fiind foarte fraged se va rupe foarte uşor.
- Se serveşte presărată cu zahăr vanilat.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Nu uitaţi că puteţi printa reţeta de tartă cu cremă de brânză şi afine pentru a o avea la îndemână atunci când o preparaţi sau să o păstraţi la colecţia voastră de reţete pentru mai târziu.
Claudia
Chiar daca nu e o ora potrivita pentru a manca asa un desert delicios, as vrea o feliuta. Se poate? 🙂
CristinaP
Ce fel de urda ai folosit? Urda simpla, cumparata din piata? Astept raspuns, ca vreau sa o fac dar cu prune in loc de afine.
Iuliana
Scuze pentru întârzierea răspunsului, am fost plecată o saptamana.... Da, urda din piața am folosit, am cumpărat-o de la țărani. De ce sa folosim ceva scump cand se poate ieftin si autohton, nu? 😉
Laura C.
Mie mi-e greu sa accept un desert cu branza, dar asta arata minunat!
Iuliana
Haha, asa zicea si sotul meu si pana la urma a mancat jumatate de tarta singur!!! :))