Sfârşit de ianuarie. Ger, zăpadă şi din când în când viscol. Organismul nostru ştie instinctiv că în are nevoie de ceva mai multe lipide ca să facă faţă temperaturilor scăzute şi ne solicită să mâncăm mai multă carne şi alte alimente cu grăsimi în perioada aceasta. Salatele, legumele crude, fructele nu prea îl încântă, e cam greu cu vitaminele când temperaturile de afară sunt cu minus.
Dar binele se mai face şi cu forţa, aşa că deşi dumnealui, organismul, nu cere, eu încerc să îi dau în fiecare zi câte un pahar de suc natural, proaspăt stors. Asta îmi aduce exact aportul de vitamine şi minerale de care am nevoie pentru menţinerea echilibrului şi a stării de sănătate.
Sucul de azi l-am făcut cu o legumă vedetă de sezon şi anume sfecla roşie, afine care temperează cu gustul lor acrişor aroma dulceagă a sucului de sfeclă şi frunzuliţe de mentă proaspătă pentru un plus de prospeţime.
Un suc de fructe nu e cine ştie ce inginerie, nu e nici măcar o reţetă. Astăzi am vrut doar să vă amintesc că un pahar de vitamine în toiul iernii nu ne poate face decât bine.
Ingredientele de mai jos sunt orientative. După gust, puteţi folosi alte proporţii decât am folosit eu.
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
- 2 buc. de sfeclă roşie (micuţe)
- 1 pahar de afine
- 4-5 frunzuliţe de mentă
- miere - opţional (după gust)
Instrucțiuni de preparare
- Modul de preparare este foarte simplu: sfecla se spală, se curăţă de coajă şi se taie cuburi.
- Se introduc cuburile de sfeclă, afinele şi frunzele de mentă în cuva storcătorului de fructe.
- Dacă aţi folosit alte proporţii, mai puţină sfeclă şi mai multe afine, iar sucul e prea acrişor după gusturile voastre, îl puteţi îndulci cu puţină miere de albine.
- Se serveşte imediat după stoarcere.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
De ce sfeclă roşie?
Pentru că este ieftină şi la îndemână în această perioadă. Şi mai ales pentru că este o excelentă sursă de fibre, este bogată în vitamina B, vitamina C, magneziu şi fier. A o transforma în suc, este metoda cea mai simplă şi mai eficientă de a ne bucura de toate beneficiile pe care sfecla roșie le aduce sănătății.
De ce afine?
Pentru ca sunt bogate în antioxidanţi, întăresc sistemul cardiovascular şi au proprietăţi antibacteriene. Pentru că acum nu este sezonul lor, eu le-am folosit pe cele congelate de mine vara trecută când erau multe şi ieftine în piaţă.
De ce mentă proaspătă?
Deoarece conţine vitamina A, calciu, acid folic, potasiu şi fosfor. Are o aromă puternică, este revigorantă, calmantă şi ajută la digestie. Vă recomand ca indiferent de anotimp, să găzduiţi pe pervazul din bucătărie un ghiveci cu mentă proaspătă. Pe lângă toate beneficiile pentru sănătate, e şi foarte drăguţ şi înveseleşte atmosfera 🙂
Ca alternative la acest suc de sfeclă cu afine şi mentă, mai puteţi găsi pe blog şi alte reţete de băuturi sănătoase.
Multă sănătate vă doresc!
storcator de fructe
daca alegi un storcator bun de fructe poti obtine foarte multe sucuri naturale delicioase.
Iuliana Sbîrnea
Perfect de acord!?
Claudia
Mi-ar prinde si mie bine acum un pahar de suc. Mai ales ca e cu sfecla si am mai testat niste combinatii in trecut 🙂