Ştiţi zilele alea când vii seara obosit de la serviciu, deschizi frigiderul şi nu te întâmpină nici o oală cu mâncare gata făcută, doar s-o încălzeşti şi să te aşezi la masă? Ba mai rău, nici pe rafturi nu prea e nimic, pentru că ai uitat sau nu ai avut timp să faci aprovizionarea şi nu ai decât nişte resturi, din fiecare câte puţin. Ei bine, mie scenariul ăsta mi se întâmplă frecvent în timpul săptămânii când am atât de puţin timp liber. Dar nu disper, ştiu deja că orice resturi disparate ar fi pe rafturi, amestecate cu câteva paste se transformă miraculos într-o cină pe cinste.
În astfel de seri am descoperit ce grozave sunt pastele cu sardine din conservă şi sos de roşii sau spaghetele integrale cu vinete şi usturoi. Şi tot într-o astfel de seară am încropit din câteva ciuperci, un pic de smântână şi un rest de parmezan, reţeta de spirale cu sos de parmezan de mai jos. Am aromatizat sosul cu puţin usturoi, nucşoară şi oregano şi gata masa. Delicios! 🙂
Rețeta completă, cantități și mod de preparare

Ingrediente
pentru 2 porţii
- 250 g paste (de preferat spirale)
- 200 g ciuperci proaspete
- 200 ml smântâna pentru gătit
- 50 g parmezan ras
- 3 căţei de usturoi
- 50 g unt
- un vârf de linguriţă de nucşoară
- un vârf de linguriţă oregano (sau busuioc uscat)
- piper proaspăt măcinat şi sare (după gust)
Instrucțiuni de preparare
- Pastele se fierb conform instrucţiunilor de pe pachet.
- Ciupercile spălate şi uscate, se taie mărunt dacă sunt mai mari. Ale mele au fost foarte micuţe, aşa că le-am lăsat întregi.
- Usturoiul se curăţă şi se zdrobeşte puţin cu latul unei lame de cuţit, doar cât să se desfacă.
- Într-o tigaie încăpătoare se călesc ciupercile în unt 4-5 minute cât să se înmoaie puţin şi să îşi dezvolte aroma.
- Se adaugă smântâna, piper proaspăt măcinat şi usturoiul zdrobit şi se lasă să fiarbă la foc mic 2-3 minute.
- După acest timp usturoiul a aromatizat sosul, deci putem considera că şi-a făcut datoria şi îl scoatem din tigaie.
- Se pune parmezanul ras foarte fin peste sosul de smântână din tigaie şi se omogenizează compoziţia. Parmezanul se va topi de la căldura sosului.
- Între timp pastele au fiert, se scurg de apă şi le se pun în tigaie peste sos. Se amestecă uşor pentru ca sosul să îmbrace frumos spiralele.
- Se servesc pastele cu ciuperci şi sos de parmezan imediat ce sunt gata.
Bine de știut:
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Adelina
Aratâ super bine! Nouă ne plac multe pastele în orice combinație. Și eu fac paste cu sardine din conservă și sos de roșii. Ușor diferită rețeta. Chiar mă gândeam ce prânz rapid am inventat. :)) Văd că ție ți-a venit mai repede ideea. ☺
Iulia S.
Ce bine arata! Si eu o sa ma intorc la reteta ta peste o perioada :).
Claudia
Bune pastele! In orice combinatie posibila 🙂
Dupa post incerc si eu reteta pentru ca imi place sosul cu smantana si parmezan 🙂