Scrumbia de Dunare este cel mai gustos peste de autohton. Asta dupa parerea mea de mare amatoare de peste, nascuta si traita mereu pe malul garlei. Nu stiu pe nimeni care sa o fi gustat si care sa nu se linga pe degete si la propriu si la figurat 🙂 In plus, este oarecum o raritate, un peste pentru cunoscatori. Asta pentru ca de fapt scrumbia de Dunare traieste...in mare. Ea urca pe Dunare ca sa-si depuna icrele o singura data, cand apele se incazesc suficient si ajung pe la 7-8 grade. Asta se intampla de obicei cam prin luna martie si tot procesul dureaza aproximativ o luna. In mai, scrumbia se intoarce la casa ei, in mare si gata, nu mai avem parte de ea in stare proaspata decat in primavara urmatoare. De aceea scrumbia de Dunare nu se prea gaseste in pescariile din alte zone, ci mai mult in zonele de la Dunare si nici acolo peste tot.
Noi, galatenii, suntem norocosi ca suntem aproape de varsarea Dunarii in mare si avem totusi parte de scrumbii in fiecare primavara. Ba avem chiar si un Festival al Scrumbiei care de obicei coincide cu sarbatoarea Floriilor, cand e dezlegare la peste. Sa vezi atunci miros de scrumbie in tot orasul, caci nu e familie care sa nu faca o scrumbie la gratar de Florii, plus cele de la festival care se vand pe strada! De asemenea, orice familie de oameni gospodari si iubitori de peste, cumpara in perioada asta cateva kilograme de scrumbii in plus, pe care le pastreaza la congelator pentru mai tarziu. De Bunavestire, cand a fost dezlegare la peste, 1 kg de scrumbie costa intre 25-30 Ron. Acum s-au ieftinit pana pe la 19-20 Ron si conform obiceiului, odata cu apropierea Floriilor se vor scumpi din nou. Dar nu va uitati la pret, o scrumbie e un deliciu de sezon si face toti banii!
Mod de preparare scrumbie de Dunăre la grătar
Scrumbia e un peste gras, poate cel mai gras peste din Dunare la marimea lui. Si foarte gustos. De aceea nu are nevoie de ulei suplimentar la gatit si nici de prea multe condimente. Sarea, piperul si un pic de cimbru il vor condimenta suficient. In general se socoteste ca portie o scrumbie pentru fiecare persoana. Doar daca aveti mari gurmanzi la masa si daca ati cumparat scrumbii foarte mici, cred ca poate manca cineva portie dubla. Scrumbiile merg de minune langa o mamaliguta, stropite cu suc de lamaie (sau otet) si musai cu mujdei de usturoi. Mult mujdei! Cu cat mai mult, cu atat mai bine 😉
Ca orice peste, scrumbia se poate face si la cuptor si iese foarte buna. Dupa ce o spalati, o crestati si o condimentati, o puteti aseza pur si simplu intreaga in tava avand grija sa o intoarceti pe ambele parti, sau o puteti infasura in folie de aluminiu sau pergament. Cu cateva minute inainte sa o serviti, desfaceti pergamentul si o mai dati putin la cuptor sa se rumeneasca.
Eu prefer insa scrumbia facuta la gratar. Fiind un peste gras, imi place sa fie bine patrunsa si facand-o la gratar mare parte din grasime se scurge, pe cand daca o fac la cuptor se cam coace in suc propriu si apoi e vai de fierea mea. In plus, jarul ii da o aroma inegalabila. Daca locuiti la bloc, ca si mine si nu puteti face gratar afara, la foc de lemne, nu va descurajati. Scrumbia iese foarte bine si daca o faceti la gratarul aragazului, adica folosind arzatorul ala din "tavanul" cuptorului. Doar sa aveti grija sa puneti o tava sub gratar in care sa se scurga grasimea. Puneti si o folie de aluminiu in tava, in felul asta veti avea mai putin de frecat si curatat la final 😉
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
- cate o scrumbie pentru fiecare persoana
- cimbru uscat
- sare
- piper
pentru decor
- ceapa verde tocata foarte fin
- felii subtiri de lamaie
- ardei iute
in plus
- mujdei de usturoi
- mamaliguta
Instrucțiuni de preparare
- Se curata scrumbiile de solzi si de intestine (asta daca nu le cereti de la pescarie gata curatate).
- Se spala bine la interior si la exterior cu apa rece, apoi se ususca cu un prosop de hartie.
- Se cresteaza fiecare scrumbie oblic la intervale de aprox. 2 cm, apoi se condimeneteaza cu sare, piper si cimbru uscat.
- Se aseaza scrumbiile una langa alta pe gratarul incins si se lasa pe foc pana se rumenesc frumos, apoi se intorc cu grija sa se rumeneasca si pe partea cealalta.
- Scrumbiile se rumenesc destul de repede, functie de marimea lor dureaza maxim 10-15 minute pe fiecare parte, deci stati cu ochii pe ele.
- Decorati cu o ceapa verde tocata marunt si felii de lamaie.
- Se servesc imediat, calde, cu mamaliguta si mujdei de usturoi.
Bine de știut:
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Dragilor, sper ca v-am convins sa incercati scrumbia de Dunare. E un peste unic si foarte special. Pestele din pozele de azi l-am savurat de Bunavestire. Dar abia astept Floriile sa mai punem o tura de scrumbii pe gratar! 🙂
Ecaterina Iancu
Buna ziua
imi plac f. mult scrumbiile!
am cumparat 2 buc, arata bine pe dinafara dar au urchile maronii, inchise deci la culoare. Vanzaroarea mi-a zis ca asa este normal. Eu nu cred, deci mi-e teama sa le prpar/ consum.
Va rog comunicati-mi care este adevarul.
Va multumesc
o zi agreabila,
Ecaterina Iancu
Iuliana
Buna ziua
Pestele proaspat are carnea ferma, putin elastica, nu se desprinde usor de pe oase. Ochii sa nu fie uscati. Urechile la fel, indiferent de culoare, sa fie usor umede, cu aspect de carne proaspata, nu uscate.
In general scrumbiile nu prea au timp sa se invecheasca in vitrina, iar pe cele care nu mai sunt foarte proaspete, din cate stiu eu comercintii prefera sa le congeleze si sa le vanda mai tarziu congelate.
Claudia
Festival? Despre ce vorbesti tu aici? 🙂
Deja visez si imi imaginez ce fain miroase la festival :)))
Mi-e foameeee!
Iuliana
Pai vino la Galati de Florii si sa vezi parfum in tot orasul, de-ai sa pleci cu el acasa, imbibat in haine :))
Kostas
Am citit reteta.Macar cu atat sa ma aleg.Locuiesc in Hunedoara de unde scrumbie?
Iuliana
🙁
Gheorghe Miscu
mi-ai facut pofta! vreau si eu!
Iuliana
E in plin sezon, sper sa o gasesti prin pescarii si sa iti faci pofta:)