Deși multă vreme am avut rețineri să îmbin aici pe blog rețetele cu fotografiile din vacanţe, mi-am luat inima-n dinți la un moment dat și v-am povestit mai întâi despre Castelul de la Miclaușeni și apoi despre vizita la Bistro de l’Arte din Brașov. Se pare că poveștile mele v-au plăcut. Văd în statistici că au vizualizări în mod constant, ceea ce nu poate decât să mă încurajeze să continui genul ăsta de postări. La urma urmei trebuie să mai şi ieşim din bucătărie şi să gustăm ce fac alţii, nu-i aşa?
Voi încerca pe cât posibil să mențin povestirile în zona culinară pentru că totuși acesta este specificul blogului. Mă gândesc că cei care ajung pe bucate-aromate.ro sunt interesaţi mai degrabă de reţete sau idei de meniuri și mai puțin de detaliile turistice, istorice sau logistice ale locurilor pe care le vizitez. Dar răspund cu drag în comentarii dacă aveți întrebări legate de acestea.
De data asta destinația noastră pentru vacanţa de toamnă a fost Hamburg, Germania. O vacanţă pe care am planificat-o puţin altfel decât de obicei. În primul rând pentru prima dată nu am mai apelat la celebrul booking.com, ci am închiriat un apartament prin airbnb.com, un sistem în care recunosc că iniţial nu am avut mare încredere, dar care s-a dovedit a fi în cele din urmă o alegere foarte bună. Am avut la dispoziţie un apartament drăguţ, utilat integral, cu 2 camere şi cu un balcon în care să ne bem cafeaua de dimineaţă. Mult mai confortabil decât la hotel şi la un preţ comparabil, chiar puţin mai mic.
Odată ajunşi la Hamburg aveam să aflăm că oraşul e în sărbătoare. Se petrecea un festival tradiţional de-al lor şi întreaga zonă din centrul oraşului, în faţa primăriei era plină cu corturi unde se vindea mâncare mai mult sau mai puţin tradiţională. Raiul pe Pământ pentru o foodie ca mine! Gata cu mesele la restaurante sau pizzerii, de data asta a fost altfel! Aproape întreaga vacanţă am mâncat doar “street food”. Ne plimbam printre corturile cu mâncare, ne uitam în vitrinele cu bunătăţi, adulmecam mirosuri delicioase şi alegeam în fiecare zi altceva ca să gustăm din cât mai multe.
Ne-a amuzat să constatăm că aproape orice costa 3 Euro, chiar şi un biet porumb copt sau o punguţă cu cartofi prăjiţi. Varianta mai complexă sau big size a oricărui produs era 5 Euro. Probabil că astea erau la ei un fel de preţuri psihologice, pe care neamţul sau turistul de rând era pregătit să îl plătească.
Cel mai căutat, cel mai cumpărat şi cel mai apreciat, era bineînţeles tradiţionalul wurst, cârnatul nemţesc pe care l-am găsit în vreo 4 variante. Surprinzător chiar şi pentru mine, eu am ales varianta afumată. Deşi nu-s carnivoră de felul meu, iar cârnaţii nu-s deloc mâncarea mea preferata, pur şi simplu mirosul mă ameţise atât de tare încât nu am rezistat tentaţiei, aşa cum nu pot rezista nici mirosului de mici de-ai noştri făcuţi la grătar.
Cârnaţii se frigeau pe loc, acolo în cort, pe o tavă sub care jăratecul era atent monitorizat de partea masculină a afacerii. Partea feminină se ocupa de clienţi şi vânzări. Am impresia ca mai exista şi cineva care se ocupa de bere şi alte alcooluri, dar partea asta nu ne-a interesat pe noi 🙂
Dacă a fost bun wurst-ul? Da, a fost, dar cum ziceam nu e mâncarea mea preferată. Am gustat, m-am lămurit, n-am devenit fan. Dacă ar fi să mai merg o dată în Germania m-aş orienta către alte mâncăruri, ceea ce am şi făcut în zilele următoare.
Mult mai pe gustul meu au fost sandwich-urile cu peşte. De toate felurile: peşte afumat, peşte marinat, peşte prăjit, cu garnitură de ceapă, de salată, cu maioneză, cu sos de usturoi…nici nu mai ştiu câte combinaţii erau în vitrinele alea! Şi ghiciţi ce! Toate costau între 3 şi 5 Euro 🙂
Dar cum nu întotdeauna preţul mai mare garantează un gust mai bun, mie mi-a plăcut mult mai mult sandwich-ul de 3 euro, cu peşte afumat şi ceapă, decât cel de 5 Euro cu mini-creveţi şi salată 😉
Ce am mai mâncat? Frigărui şi friptură de vită, cu cartofi prăjiţi şi garnitură de ciuperci călite cu ceapă. Bune, dar nimic spectaculos.
În altă zi am mâncat un fel de pizza nemţească, o vedeţi în poza de mai jos. Din păcate am uitat cum se numea, oricum nu aveau etichete cu denumiri decât în germană, destul de greu de ţinut minte pentru necunoscătoarea de mine.
Dacă bărbaţii erau amatori de bere, doamnele se pare că preferau sekt-ul cu fructe. Sekt este un vin spumant produs exclusiv din struguri germani, foarte acidulat. Foarte bun sekt-ul cu fructe, deşi periculos de dulce şi de tare pentru ne-băutori. Un pahar era 4-5 Euro şi categoric e o experienţă care merită 😉
Mâncarea ca mâncarea, cu băutura am rezolvat-o, dar partea de deserturi a fost cea mai grea pentru mine. Atâtea noutăţi care mai de care mai apetisante m-au pus în mare dificultate.
M-a mirat foarte tare felul în care făceau nemţii clătitele. Nu că ar fi vreo mâncare tradiţională de-a lor. Compoziţia era aşa cum o ştim şi noi, modul de preparare la fel. Doar umplutura m-a năucit! Adică am văzut că puneau peste clătită bomboane Toffifee sau Raffaello, le lăsau pe plita încinsă să se încălzească, să se topească, apoi le apăsau cu o paletă să le aplatizeze, împachetau clătita şi asta e! Oh, nu! Nici măcar nu am vrut să gust aşa ceva! Dă-o încolo de treabă, cum să cumperi bomboane topite?? 3 Euro, desigur. Atât costa clătita cu bomboane topite.
Turta dulce nemţească aducea cu gustul pe care îl ştim de pe la târgurile noastre cu produse de genul ăsta. Doar că era mai drăguţ decorată şi personalizată, deşi multe mesaje erau, fireşte în germană, neatractive pentru noi.
Bila de mai jos, căreia iar nu ştiu cum îi spune pentru că n-avea nume decât în germană, m-a dezamăgit cumplit. Arătau înnebunitor în vitrine, care mai de care mai plină de marţipan, de ciocolată albă sau neagră cu tot felul de adaosuri de nuci, alune sau ciocolată. Greu m-am hotărât care mi se pare mai minunată şi în cele din urmă am ales una cu marţipan, cea din poza de mai jos.
Sincer, nu ştiu ce mă aşteptam să fie…credeam că e cumva, pufoasă, aromată, nu ştiu cum… În loc de asta, am primit o bliă dintr-un fel de aluat greu şi sfărâmicios, cam cum e cel de cornuleţe de la noi. Părea a fi o fâşie de aluat făcută ghem, apoi coaptă cumva şi înnecată în marţipan. Dar aluatul nu era nici suficient de dulce şi nu avea nicio aromă, iar toppingul mai mult o aparenţă. Au fost 3 Euro foarte prost cheltuiţi din punctul meu de vedere. Aparenţele înşeală şi-n bucătărie, după câte se pare 🙂
Ei, cu totul altceva pot spune despre gogoşile de mai jos. Cele de 3 euro. Pufoaaaaase, vanilate, pudrate, umplute cu cremă de vanilie şi gem de zmeură, o nebunie! Greu tare să te opreşti la una singură, dar am izbândit! 😀
Îngheţata nemţească e nemaipomenită. E fină, cremoasă, aromată, minunată. Habar n-am de o fi cât de cât naturală sau făcută din prafuri, dar e foarte, foarte bună. Mai bună chiar şi decât faimoasa gelato a italienilor.
Şi la tonetele cu îngheţată m-am lovit de naţionalismul nemţilor. Nu aveau etichete decât în germană. La ce coadă era la îngheţată în timpul festivalului, nici nu prea îţi permiteai să întrebi aia cu ce e, ailaltă de care, etc. Aşa că îngheţata de mai jos am ales-o pur şi simplu după culori, doar bănuind că cea roz e probabil cu zmeură, cea vişinie cu afine…cea albastra nici după ce am mâncat-o nu mi-am dat seama cu ce a fost, iar cea galbenă s-a dovedit a fi mango. Măcar am avut satisfacţia că am mâncat curcubeu cu linguriţa 🙂
Cam asta a fost aventura noastră culinară pe străzile din Hamburg. Cred că m-am întors acasă cu 5 kg în plus depuse pe ici, pe colo prin părţile esenţiale 🙂 dar fericită să încerc atâtea gusturi noi şi să vin acasă cu convingerea că totuşi ale noastre-s mai bune.
De când cu globalizarea asta parcă nimic nu mai e chiar complet nou. Am importat multe produse, ingrediente, tehnici de preparare şi gusturi. Asta nu ar fi neapărat un lucru rău dacă nu am da cioara din mână pe vrabia de pe gard şi nu am uita să le apreciem şi să le promovăm cum se cuvine pe ale noastre. Dar asta e altă discuţie şi e lungă 🙂 Voi ce aţi mâncat bun sau măcar interesant în vacanţă?
BUNA DIMINEATA,
Minunata incursiunea culinara la Hamburg!
Multumesc, Cristina. Ma bucur ca ti-a placut 🙂
Am nimerit aici după ce am citit la postarea cu zacusca. 😀 Lucrurile stau în felul următor: am fost şi eu în Germania şi am plecat cam dezolat de gustul mâncărurilor lor, mai ales că eu recunosc că-s un gurmand fără vindecare. 😀 Cum sunt fan cârnaţi, i-am testat pe toţi, cred că doar cârnaţii mi-au plăcut, pentru că celelalte nu prea avea gust, mai ales cele pe bază de legume, parcă erau de plastic. Îngheţata mi-a plăcut, poate unde mi-era poftă, la fel şi berea, dar restul mi s-au părut doar bune de mâncat când ţi-e foame rău. Clar, îi batem pe nemţi la mâncare, am zis. 😀
Să vă fie de bine plimbarea, Iuliana!
Batem multe popoare in domeniul culinar, asta-i clar!
Multumim de vizita! 🙂
Bine te-am regasit, cu intarziere, si pe blogul UNIC.Cateva idei noi de la prieteni vechi:
1. Imi pare minunat ca ai decis sa scrii si impresiile din calatorii. Stiu care este specificul blogului, dar acuma vor veni mai des si prietenii jurnalului, asa ca, in situatia in care iti lipsea confirmarea mea:), te rog, scrie si despre calatorii. Si mai poti gasi si alte congruente cu specificul blogului, nu stiu eu acum care 🙂
2. Urmatorul drum pe care il fac va fi cu cazare prin airbnb. Am zis! De mult vroiam, inca nu mi-a iesit.
3. Nici eu nu ma omor dupa carnati, dar partea masculina si dubla a familiei, este indragostita de ei. Nu s-a pomenit si nu s-a inventat fel de mancare mai ispititor ca acesti carnati.
4. Ba mint. Exista. Sunt micii nostri romanesti. Doar ca acestia se consuma mai usor la restaurante, iar carnatii mai usor si acasa. Deci si mai des.
5. Nici mie nu mi-a spus mare lucru mancarea nemtilor. Doar ca in marketuri am constatat pretuir mai bune decat la noi.
6. Pentru targ si salariile lor, 3 euro este rezonabil. De fapt, este rezonabil si pentru noi, stiind ca esti in Germania si gandindu-te la ce preturi sunt la restaurante.
7. In orasele in care am fost eu, ce-i drept acum vreo 6 ani, erau si carnati in minibaghete, la doar 1 euro. Inutil sa iti spun ca era o coooada.
8. Se vede treaba ca imi era foarte dor de tine.
9. As mai putea scrie, dar zic sa fac ceva adrese pentru serviciu, ca de-aia am serviciu!
10. Te pup cu drag!
Sa stii ca mi-e dor de prietenii jurnalului si intr-un fel stiu ca pe multi i-am pierdut. Dar asta e 🙁
Despre calatorii o sa scriu si despre cele din urma. Sunt interesante si deja multe amanunte incep sa le uit si e pacat, ca am vizitat locuri interesante.
Mici eu fac si acasa, pe gratarul de la aragaz (cel din interiorul cuptorului). Foarte rar si tot pentru partea masculina a familiei.
Te pup, Mihaela si multumesc mult pentru comentarii!
La nemți mâncare buna ? Nu exista asa ceva . Noroc cu infuzia de capital uman din fosta Iugoslavie , din Grecia , din Italia, Spania , România pentru ca în sfârșit mănâncă și nemții ceva gustos. Pana în 1989 și cred ca și acum la nemți dimineața se mănâncă unt , mezeluri ,oua , cafea la filtru cu lapte condensat și cam atât. Ei nu aveau nici brânzeturi decât cele importate de la francezi , elvețieni . Ca leguma alături de carnea de porc utilizate în exces era cartoful , varza iar ciorba , supa de pasare cu tăieței de casa , la ei nu am mâncat niciodată. Felurile lor de mâncare națională sunt foarte reduse. Nemtoaicele nu gătesc. Dimineața un mic dejun frugal ,eventual și o brioșe, la prânz la cantina firmei sau la Bistroul unde este abonata firma și seara din nou cam ce au mâncat dimineața. La englezi este și mai rău. Am fost vara asta la ei și am revenit în tara oripilata de mâncarea de pe acolo,. Doar la un bistrou italian am mâncat ceva mai bine . Noi , romanii știm sa mâncăm, mai ales prin Moldova și Ardeal, Bucovina , Banat. Oltenia, Muntenia mai sărăcuț dar au învățat și doamnele de pe aici sa gătească mai ales în ultima vreme. La nemți nu găsești pulpe superioare de pui dezosate și fără piele , nu găsești piept de pui fără piele , nu găsești mezelurile noastre precum mușchiuleț Montana , piept ardelenesc afumat , mușchi file crud afumat , au numai șuncă și mezeluri cu carnea tocata. Brânză telemea nu exista , acum o au și ei importata. Prăjiturile si bomboanele noastre de ciocolata care se găseau pe vremuri la cofetăriile Nestor, Casata, Capșa, Scala și pe care acum nu le mai găsim ca de , cofetarii mai și mor , erau excepționale . Acum avem ceva patiserie și cofetărie dar toate parca au același gust . Și mai ales nu sunt servite ca pe vremuri , la masa , pe tava de argint , farfurioara ,șervețelul și paharul cu apa. Iar la cafeaua turceasca Marghiloman , nu lipsea caimacul, un strop de coniac de 5 stele , țigarete de ciocolata neagra și binenteles paharul de apa ,totul pus pe tava de argint , ma rog alpaca argintata. Iar dacă cumpărai la pachet , ambalajul legat cu panglica de matase care era în asa fel legata încât puteai sa îl ți pe deget . Nimic nu era lăsat la voia întâmplării ca sa ajungi acasă cu prăjitura sucita, garnitura deranjata , sosul scurs etc . Ale vremuri , alte obiceiuri . Parca ne respectam reciproc mai mult .
Bună ziua, permiteți-mi să nu fiu de acord cu prima afirmație a Dumneavoastră ,cea afirmativa. Deși comentariul Dumneavoastră este plin de conținut, descriptiv totuși nu este drept să loviți cu barda intr-un popor așa de măreț (apropo de încheiere ,legat de respect) .Noi cei balcanici am avut întotdeauna tendința să încercăm să facem comparații, care nu își au rostul.
Chiar dacă în bună măsură punctați bine caracteristicile alimentare ale acestui popor, ele nu se limitează la cunoștințele Dumneavoastră. Nu se pot compara obiceiurile și tradițiile în consum și de hrană ale unui popor federativ, format din multe regiuni întinse, care are peste 80 mil. de locuitori ,chiar dacă acolo trăiesc și circa 7-8 mil. de ‘cei proveniți din infuzie’, cu cele ale balcanicei noastre țărișoare. Asta pentru că în general există și acel latin ‘De gustibus non disputandum est’.Dar lesne, pot să vă menționez că în cele 116 localități (orașe, orașele, burg-uri) pe care le-am vizitat în Germania, în ultimii 10 ani am mâncat chestii EXTRAORDINARE, pe care nu le-am întâlnit spre exemplu în minunata bucătărie italiana (nu încerc să fac comparație). Ce este al italienilor nu este al nimănui pe pământ. (cultură ,artă și artă în gastronomie- nu am vizitat degeaba și la ei 287 de localități ).Ex: supa de sparanghel ,de linte,gulaș, hering cu ceapă și măr cu sosuri, preparatele cu sparanghel și cărnuri de cerb,vită, căprioară etc lista poate continua într-atât pe câte landuri au nemții ,brânzeturi gustoase alpine sau non alpine șamd. Așadar au o mulțime de preparate rafinate,nu se reduc numai la faimoasele lor șnițele, hălci de carne de porc și varză. Dacă aș fi împărtășit (superficial) părerea despre ceea ce poți mânca în Germania, de acum vreo 25 de ani când am locuit ceva vreme în această țară probabil că ar fi fost asemănătoare cu a Dumneavoastră Căci raportat la ‘nevoile’ de atunci obișnuiam, de cele mai multe ori, să mă hrănesc cu cartofi prăjiți cu curry wurst, cu doner kebap,cu pui la rotisor, șnițele și calamari prăjiți, falafel și altele de proveniență ‘de infuzie ‘, ceea ce nu este totuși reprezentativ (chiar dacă foarte răspândit) pentru o țară atât de mare.Sunt nenumărate alte lucruri pe care poți să le descoperi. Trebuie doar să vrei .