Să vă povestesc cum am ajuns la acest desert rapid cu ananas, ricotta și Irish Cream pe care vi-l arăt astăzi!
Pentru masa de Crăciun am avut de gând să fac un tort mare cu pişcoturi de şampanie, ricotta, frişcă, ciocolată şi fructe. Cumpărasem tot ce-mi trebuia când a intervenit o schimbare de planuri, musafirii anunţaţi nu mai veneau, deci nu se mai justifica un tort atât de mare cum intenţionasem. Am rămas cu ingredientele şi a trebuit să mă reorientez. Nu-i bai, cu puţină imaginaţie le-am consumat încet, încet pe perioada sărbătorilor, în 3 reţete de desert diferite.
Una dintre ele a fost prăjitura cu pişcoturi şi cremă de ness cu nucă. Frumoasă şi delicioasă! Al doilea desert este cel de azi, rapid, cu ananas din conservă şi aromă de Irish Cream. Al treilea urmează să vi-l arăt în curând. Toate sunt simple şi uşor de făcut.
Chiar dacă pe moment schimbarea bruscă de planuri m-a bulversat puţin, am reuşit să mă remontez şi să nu las nimic să expire, să nu ajung să arunc nimic. Spun asta apropo de provocarea la economie în bucătărie pe care v-am lansat-o de curând şi pe care sper că aţi acceptat-o şi că puşculiţele deja încep să se umple 🙂
Ca orice reţetă de desert la pahar, şi cea de azi e foarte uşoară şi mai ales rapidă. Este şi foarte versatilă, puteţi face combinaţii după gustul vostru sau după ceea ce aveţi deja prin frigider sau prin cămară. Eu am profitat de conserva de ananas primită de la prietenii mei de la Sun Food şi de sticla de Carolans primită de la Moş Crăciun pentru că am fost cuminte 🙂
În poza de mai jos e cam tot ce trebuie pentru desertul ăsta. După cum vedeţi, sunt foarte puţine chestii, dar cu ele obţinem un desert elegant şi spectaculos în doar 10 minute!
Mod de preparare desert rapid cu ananas, ricotta și Irish Cream
Prima operaţiune a fost să scot bucăţelele de anans din compot şi să le las la scurs. Le-am pasat bine-bine la chopperul electric, apoi le-am pus într-o strecurătoare şi am apăsat pasta obținută cu o lingură ca să elimin tot lichidul. Dacă piureul de ananas e prea umed, se va înmuia prea mult crema de ricotta și nu vrem asta.
Mai departe, treaba e și mai simplă: amestecăm ricotta cu piureul de ananas, aromatizam cu extract de vanilie și începem să montăm paharele: un strat de pișcoturi mărunțite, câteva picături de Irish Cream peste ele, cremă de ricotta, cuburi de ananas, iar pișcoturi, iar ricotta. La final mâzgălim bine capodopera cu niște ciocolată topită în care am adăugat din nou Irish Cream după dorință. Et voila! Există ceva mai simplu de atât? 🙂
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
- 1 cutie de compot de ananas cuburi
- 6 pişcoturi de şampanie
- 200 g ricotta
- 60 g zahăr pudră
- 1 linguriţă de extract de vanilie
- 20 g ciocolată neagră
- 60-80 ml Irish Cream (cam 6-8 linguri)
Instrucțiuni de preparare
- Scoateți cuburile de ananas din conservă și lăsați-le la scurs într-o strecurătoare.
- Păstrați cam un sfert din ele deoparte, restul pasați-le bine cu chopperul sau la blender.
- Puneți piureul obținut în strecurătoare și apăsați pasta cu dosul unei linguri ca să eliminați tot lichidul.
- Amestecați piureul de ananas cu ricotta, zahărul pudră și extractul de vanilie și mixați.
- Puneți în fiecare pahar câte un pișcot de șampanie rupt în bucăți. Picurați câte o linguriță de Irish Cream peste pișcoturi.
- Repartizați în cele 2 pahare jumătate din cantitatea de cremă de ricotta, peste care puneți câteva din cuburile de ananas păstrate deoparte.
- Puneți din nou pișcoturi de șampanie stropite cu Irish, apoi restul de cremă.
- Dați paharele la rece pentru cel puțin o oră ca să se combine frumos aromele.
- Topiți ciocolata la microunde, adaugați Irish Cream și decorați cu ea cele două deserturi.
- Puneți deasupra fiecărui pahar câte un pișcot întreg și serviți.
Bine de știut:
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Lasă un comentariu