Născută și crescută pe malul Dunării fiind, s-a întâmplat ca viața să mă poarte totuși și pe meleaguri mai îndepărtate de Dunăre, tocmai la Iași, unde am locuit câțiva ani. Nu prea mulți, dar suficienți pentru gurmanda de mine să fac cunoștință cu gastronomia moldovenească și să învăț rețete noi, neîntâlnite de mine până atunci.
Unele rețete dintre cele aflate în perioada mea moldovenească le-am uitat. Altele mi-au mers la suflet și încă le mai fac uneori. De departe cea mai dragă inimii mele, cea pe care o fac cel mai des, a rămas alivanca aurie, aromată și delicios mirositoare.
Despre alivancă - alivenci la plural - nu se poate să nu fi auzit, pentru că s-a scris mult. De la Creangă, Păstorel și până la Radu Anton Roman, alivencile, în simplitatea lor țărănească au impresionat pe mulți dintre marii noștri scriitori și gastronomi care le-au pomenit în operele lor. Cosmin Dragomir face pe gastroart.ro o istorie aproape completă a alivencilor în stilu-i caracteristic, adică foarte bine documentată, plină de citate și referințe istorice.
Alivanca se mai numea în satele Modovei și "plăcinta ciobanului" pentru că ingredientele ei principale sunt produsele de bază la orice stână: mălai, brânză și smântână sau lapte bătut.
Rețeta de alivancă nu e foarte strictă, veți găsi multe variante ale aceluiași preparat și oricât ne-am ciondăni noi precum prietenele din povestirea lui Păstorel, fiecare variantă e delicioasă în felul ei. Dacă nu știți celebrul dialog, îl găsiți în articolul de pe gastroart.ro pomenit mai sus.
Alivanca poate fi făcută și în varianta dulce, dar și în varianta sărată. Eu m-am gândit să vă arăt astăzi o alivancă dulce și cochetă, gătită cu câteva afine de pădure și servită cât e caldă, scăldată cu un sos delicios făcut din aceleași fructe.
Afinele nu doar că arată minunat în aluatul auriu și rumenit, dar după părerea mea, puțin acrișoare cum sunt ele, complimentează perfect gustul molatec și dulce al alivencilor.
Serviți alivencile scăldate cu puțin sos de afine și vă garantez că toată familia va fi încântată de transformarea miraculoasă a acestei plăcinte eminamente țărănească într-un desert elegant și rafinat.
Pe blog veți mai găsi o variantă de alivancă moldovenească servită cu smântână și dulceață de zmeură. Poate veți dori să o încercați și pe aceea.
Mod de preparare alivenci cu brânză dulce și afine de pădure
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
pentru o tavă de 25x30 cm
- 500 ml lapte
- 100 g unt (70 în compoziţie/30 deasupra)
- 100 g mălai
- 30 g făină
- 3 linguri de zahăr vanilat
- un praf de sare
- 350 g brânză dulce de vaci
- 150 g telemea
- 200 ml iaurt gras sau lapte bătut gros
- 5 ouă
- 150 g zahăr tos
- coaja rasă de o lămâie
- 2 lingurițe extract de vanilie
- o mână zdravănă de afine
- 3-4 linguri de făină pentru afine
sos de afine
- 200 g afine
- 150 g zahăr
- 150 ml de apă
- ½ linguriță coajă rasă de lămâie
Instrucțiuni de preparare
- Puneţi laptele la fiert împreună cu 70 g (din cele 100 g) de unt tăiat cubuleţe, zahărul vanilat şi un praf de sare.
- Când laptele începe să se umfle, adăugaţi mălaiul şi făina amestecând continuu cu un tel de mână ca să nu facă cocoloaşe.
- Când mălaiul s-a umflat puţin (nu trebuie să fie fiert de tot), daţi cratiţa de pe foc şi lăsaţi amestecul să se răcească.
- Între timp, puneţi hârtie de copt într-o tavă şi aprindeți cuptorul la 180 de grade.
- Într-un castron amestecați cele 2 tipuri de brânză, cu iaurtul, cele 5 gălbenuşuri, zahărul, vanilia şi coaja de lămâie.
- Turnaţi în castron şi mălaiul fiert în lapte şi omogeniaţi compoziţia.
- Separat, bateţi albuşurile spumă până când îşi păstrează forma şi nu mai cad de pe teluri.
- Încorporaţi albuşurile bătute în compoziţia pregătită mai sus, cu mişcări uşoare, de jos în sus. Aerul din albuşuri este cel care va face alivanca să crească în cuptor.
- Puneți câteva linguri de făină într-o farfurie și tăvăliți afinele prin făină. Acest lucru le va împiedica să alunece prin aluat și să se așeze toate pe fundul tăvii. Scuturați-le bine, apoi puneți-le în compoziție.
- Turnaţi compoziţia în tavă şi deasupra puneţi din loc în loc câteva afine, apoi restul de 30 de g de unt tăiat fâşii sau cubuleţe mici.
- Daţi tava la cuptor pentru 40-45 de minute, depinde şi de cuptor. E gata când e bine închegată şi rumenită frumos.
sosul de afine
- Puneți la fiert afinele, cu zahărul, coaja de lămâie și apa, ca pentru gem.
- Lăsați sosul să fiarbă până când se leagă puțin, iar afinele s-au înmuiat.
servire
- Lăsaţi alivanca să se răcorească câteva minute în tavă, pentru a o putea tăia frumos.
- Se servește călduță alături de sosul de afine.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Alivencile cu brânză dulce sunt încă o minunată rețetă tradițională și locală pe care o adaug la colecția de rețete vechi adunate de iubitorii de tradiții culinare din țară, în proiectul derulat anul acesta de Selgros România, Selgros Caută Pasiunea. Sper să o încercați și să treceți pe aici să îmi spuneți cum v-a plăcut.
Cornelia Daia
Alivencile bunicii mele...ce bune mai erau. Multumim ca ne aduci aminte, Iuliana draga!
Iuliana
Multumesc si eu pentru vizita, Cornelia!