Gata, a venit toamna? Ce bine-mi pare! Toamna cred că e anotimpul meu preferat. Cred, dar nu sunt sigură. În inima mea toamna se ia mereu la întrecere cu primăvara. În aproape 50 de ani de existență pe pământul ăsta încă nu m-am hotărât care dintre ele îmi place mai mult, dar sper ca următorii 50 de ani din viața mea să facă puțină lumină în această situație încurcată 😀
De fapt, când am realizat că gata, a trecut și echinocțiul de toamnă, deci vara s-a dus cu adevărat, am intrat puțin în panică. M-am gândit că încă nu m-am săturat de roșiile noastre și că îndată cele din plastic le vor lua locul prin supermarketuri. Și m-am mai întristat și pentru că atât cât a fost vara de lungă, eu încă nu am apucat să fac o supă simplă de roșii cu orez așa, ca la mama acasă. Din fericire, am mai găsit roșii dolofane, dulci și bine coapte în piață și pe ultima sută de metri mi-am făcut și pofta asta.
Desigur, supă de roșii cu orez se poate face oricând, dacă ai pus ca tot omul gospodar suc de roșii la sticle sau cuburi de roșii la borcan. Sau până la urmă se poate face chiar și cu o conservă de roșii cumpărată, că nu sunt chiar așa de rele cum crede lumea. Dar hotărât lucru, cea mai bună supă iese cu roșiile noastre românești, proaspete.
De când mă știu, mi-a plăcut să mănânc supa asta rece - dar firește că e bună și caldă - cu fărâmițe de brânză sărată. Așa am făcut și de data asta. Am presărat în farfurie niște telemea maturată, din aceea puțin aspră și câteva frunze de busuioc rupte pe loc din ghiveciul de pe balcon. Puteți renunța la brânză dacă nu vă surâde ideea și puteți înlocui busuiocul cu pătrunjel sau leuștean, dar pentru mine asta e combinația supremă: roșii+busuioc+brânză=LOVE!
Mod de preparare supă simplă de roșii cu orez
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Supă simplă de roșii cu orez înveselită cu brânză și busuioc
Tipărește Salvează pe PinterestIngrediente
- aprox. 1 (5 kg roșii bine coapte)
- 2 morcovi
- 1-2 felii de țelină
- 1 ceapă mare
- 1 ardei gras (kapia)
- 1 cățel de usturoi
- 30 ml de ulei (de măsline e cel mai bun)
- 1 linguriță de zahăr (ia din aciditatea roșiilor)
- 4 linguri de orez (aprox. 80 g)
- sare după gust
pentru servit
- busuioc sau pătrunjel proaspăt
- o brânză maturată (telemea de vacă sau de capră)
Instrucțiuni de preparare
- Curățați și tăiați cubulețe toate legumele de mai sus (mai puțin roșiile).
- Într-o oală încăpătoare, puneți legumele la călit pentru câteva minute în uleiul încins. După ce legumele s-au înmuiat, turnați peste ele o cană de apă fierbinte (sau supă de legume dacă aveți) și lăsați legumele să fiarbă.
- Separat opăriți roșiile în aproximativ 1 litru de apă cu puțină sare până când li se încrețește pielița și va putea fi îndepărtată ușor.
- Pasați roșiile cu un blender de mână și turnați sucul de roșii obținut peste legumele călite.
- Adăugați apă până la consistența dorită, sare după gust și o linguriță de zahăr. Lăsați supa să fiarbă.
- Separat fierbeți orezul în 500 ml de apă.
- Când legumele din supă sunt bine fierte, pasați-le cu blenderul, apoi adăugați orezul fiert (și scurs de apă) în supă.
- Dacă doriți o supă mai lichidă, reglați consistența adăugând apă clocotită sau supă caldă de legume.
- Lăsați supa să mai dea 2-3 clocote, apoi e gata de servit.
- Opțional, se servește cu brânză și frunze proaspete de busuioc sau de pătrunjel.
- Este la fel de bună și caldă, și rece.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Lasă un comentariu