Cușcuș cu mentă și șofran. O garnitură excelentă lângă orice friptură sau poate fi consumat ca atare pentru un prânz sau o cină ușoară și rapidă. Cum se hidratează cușcuș-ul.

Rețeta asta e una atât de simplă și de rapidă, încât a durat mai mult să îi fac pozele decât să gătesc efectiv cușcuș-ul cu mentă și șofran 😀
Serios vorbind, cușcușul a fost gata în 10 minute, iar fotografiile până le-am descărcat din cameră pe laptop, până le-am prelucrat, până le-am urcat pe blog… au trecut vreo 2 zile.

Îmi place foarte mult cușcuș-ul, fie ca fel principal, în salate sau garnitură lângă orice bucățică de carne. E atât de ușor de gătit și se potrivește atât de bine cu absolut orice! Cândva, am făcut chiar și un desert cu cușcuș, găsiți rețeta și pe blog, era o budincă de cușcuș cu zmeură.
Tot pe blog, mai găsiți și o altă variantă a rețetei de azi, o salată de roșii cu cușcuș și boabe de năut, foarte gustoasă și sățioasă.

Cușcușul, cu gustul lui neutru, se asortează de minune cu aroma delicată a șofranului și mai ales cu menta proaspătă. Dacă nu aveți mentă la îndemână, îl puteți asezona cu pătrunjel, dar menta, după părerea mea, îi dă, așa, o notă specială de prospețime.

Despre șofran, am mai povestit pe blog, chiar de mai multe ori. Știți cât de mult îmi place să gătesc cu el! Îl pun destul de des atât în aluaturi cât și mâncăruri pe bază de orez. Câteva firicele de șofran dau o culoare frumoasă oricărui preparat și o aromă fină și subtilă. V-am spus de unde să cumpărați șofran și cum să îl alegeți, la rețeta de pilaf de creveți cu șofran și vin alb (click aici).

Revenind la rețeta noastră de azi, să știți că atunci când am spus că e gata în 10 minute, nu am glumit și nici nu am exagerat deloc! Cam atât îi ia cușcuș-ului să se hidrateze în apă fierbinte în care am pus câteva filamente de șofran. În acest timp, noi tăiem roșiile și frunzulițele de mentă. Apoi doar le amestecăm pe toate într-un bol, asezonăm cu sare și piper după gust și asta e tot. Simplu și bun! 😉

Mod de preparare cușcuș cu mentă și șofran
Cușcuș cu mentă și șofran
Ingrediente
Mod de preparare
- Puneți firele de șofran în apa clocotită și lăsați-le 1 minut să infuzeze.
- Turnați apa fierbinte peste cușcuș, acoperiți vasul cu un capac și lăsați cușcuș-ul să se hidrateze timp de 10 minute.
- Cât stă cușcuș-ul la hidratat, tăiați roșiile și menta.
- Puneți uleiul de măsline peste cușcuș și amestecați cu o furculiță să se dezlipească toate grăunțele.
- Puneți roșiile și menta peste cușcuș, potriviți gustul de sare și piper și serviți. Este la fel de bun și cald, dar și rece.

Lasă un răspuns