Tipărește rețeta Salvează pe Pinterest

Brioşe cu spanac şi brânză de capră

Preparare20 mins
Gătire30 mins
Timp total50 mins
Categorie: Aperitive
Porții: 1 ora
Autor: Iuliana S./ bucate-aromate.ro

Ingrediente

  • 450 g spanac al meu a fost congelat
  • 50 g unt
  • 250 g brânză sărată de capră
  • 3 ouă
  • 70 g făină
  • 1 vârf de linguriţă de praf de copt
  • 1 căţel mic de usturoi
  • 2-3 linguri cu boabe de porumb din conservă
  • sare/piper/oregano

Mod de preparare

  • Dacă folosiţi spanac proaspăt, trebuie spălat bine, în mai multe ape şi apoi opărit timp de 5 minute în apă clocotită. Îl scurgeţi foarte bine, îl lăsaţi să se răcorească şi apoi îl tocaţi cât vă pricepeţi de mărunt. Eu am sărit etapele astea pentru că am avut spanac congelat, nu a fost nevoie decât să îl las la dezgheţat şi să îl scurg.
  • Spanacul scurs şi tocat, se amestecă cu brânza rasă pe răzătoarea cu găuri mici sau mărunţită, cu gălbenuşurile bătute, boabele de porumb şi untul topit.
  • Se condimentează cu sare, piper, puţin oregano şi căţelul de usturoi pisat mărunt.
  • Omogenizam bine compoziţia, apoi adăugăm făina cernută şi amestecată cu praful de copt.
  • Ambuşurile le batem spumă tare, cât să nu cadă de pe telurile mixerului şi le încorporăm în compoziţie ajutându-ne de o spatulă, cu mişcări de jos în sus.
  • Pregătim o tavă de brioşe. Eu am folosit o tavă din silicon, în care brioşele nu se lipesc. Dacă folosiţi altfel de tavă, aceasta trebuie unsă cu puţin unt înainte de a turna compoziţia. Se dau la cuptorul în prealabil încins la 180 de grade şi sunt gata în 30 de minute.
  • Rezultă 12 brioşe verzulii absolut delicioase.
Ai încercat rețeta? Arată-ne pe Instagram cum ți-a ieșit!Menționează @iuliana_bucate_aromate sau tag #bucatearomate ca să te putem găsi!