Go Back
+ servings
Musaca de vinete cu carne de pui
Tipărește rețeta Salvează pe Pinterest
5 from 4 votes

Musaca de vinete cu carne de pui

Preparare20 minutes
Gătire50 minutes
Timp total1 hour 10 minutes
Categorie: Feluri de baza
Porții: 6 porții

Ingrediente

  • 500 g carne tocată de pui (pulpe sau piept)
  • 2 vinete mari
  • 1 ceapă mare
  • 2-3 căței de usturoi
  • ½ ardei gras
  • 1 lingură de ulei
  • 150 ml vin roșu (opțional)
  • 2-3 roșii pasate
  • 1 ou
  • 2-3 linguri de cașcaval ras
  • cimbru, pătrunjel
  • sare și piper, după gust

Mod de preparare

  • Într-o tigaie încăpătoare, puneți uleiul la încins, apoi căliți ceapa, ardeiul gras tocate mărunt și usturoiul trecut prin presă.
  • Nu lăsați legumele să se călească prea mult, ci doar până își dezvoltă aroma, apoi puneți în tigaie și carnea tocată, sare, piper și cimbru după gust. Amestecați frecvent ca să nu se lipească.
  • Adăugați vinul în tigaie, peste carne și amestecați. Alcoolul se va evapora, dar vinul va lăsa o aromă grozavă în carnea de pui. Dacă nu doriți să folosiți vin, puteți înlocui cu apă.
  • Când carnea este cam pe jumătate fiartă (va mai fierbe destul și în cuptor), iar lichidul din tigaie a scăzut, stingeți focul și lăsați umplutura să se odihnească puțin.
  • Tăiați vinetele rondele, le presărați cu sare pe ambele părți și le lăsați la scurs într-o sită ca să elimine apa în exces.
  • Puneți rondelele de vinete pe un grătar sau pe grilul de teflon și rumeniți-le pe ambele părți.
  • Pasați roșiile cu puțin pătrunjel și puțină sare.
  • Aprindeți cuptorul la 180 de grade și ungeți cu ulei o formă termorezistentă.
  • Puneți câteva linguri de suc de roșii în tavă, și peste el un rând de vinete. Peste vinete puneți jumătate din umplutura de carne.
  • Peste umplutură puneți cam 2 linguri de suc de roșii, și din nou un rând de vinete. Încă unul de carne, iar deasupra, ultimul rând va fi de vinete.
  • Bateți oul cu puțină sare și turnați-l peste stratul de vinete. Presărați cașcavalul ras și dați forma la cuptor pentru 45-50 de minute, până când este frumos rumenită deasupra.
  • Serviți musacaua de vinete cu carne de pui caldă.
Ai încercat rețeta? Arată-ne pe Instagram cum ți-a ieșit!Menționează @iuliana_bucate_aromate sau tag #bucatearomate ca să te putem găsi!