Go Back
+ servings
Rulada cu banane, crema de ciocolata si nuci crocante
Tipărește rețeta Salvează pe Pinterest
5 from 2 votes

Ruladă cu banane, cremă de ciocolată și nuci crocante

Ruladă cu banane, ciocolată și nuci, un desert fin, uşor de făcut, care poate sta la loc de cinste pe orice masă festivă.
Preparare20 minutes
Gătire20 minutes
Timp total40 minutes
Categorie: Desert
Cuisine: Romaneasca
Porții: 10
Calories: 576kcal

Ingrediente

blatul

crema

  • 600 ml smântână pentru frişcă
  • 150 g zahăr
  • 150 g ciocolată neagră
  • 20 ml coniac sau rom

decor - crocant de nuci

  • 200 g miez de nucă
  • 80 g zahăr pudră
  • 4 linguri de apă

în plus

  • 2-3 banane

Mod de preparare

blatul

  • Aprindem cuptorul la 180 de grade şi punem hârtie de copt în tava de la aragaz.
  • Batem albuşurile împreună cu un praf de sare, până când devin spumă fermă şi nu mai cad de pe teluri.
  • Adăugăm zahărul şi mixăm până când acesta este dizolvat şi albuşurile se întăresc din nou.
  • Adăugăm gălbenuşurile, vanilia şi mixăm scurt, doar cât să omogenizăm compoziţia.
  • Încorporăm făina amestecând de jos în sus cu o spatulă, cât mai încet ca să nu scoatem aerul înglobat în spuma de albuşuri.
  • Întindem uniform compoziţia în tavă şi coacem timp de 12-15 minute, până când blatul devine auriu şi începe să se desprindă de margini. Nu trebuie să se rumenească, ci doar să fie auriu şi să treacă testul cu scobitoarea.
  • Scoatem tava din cuptor, lăsăm blatul să se răcorească câteva minute, îl desprindem cu grijă de hârtia de copt folosind o spatulă sau o paletă mai lată, apoi îl rulăm ajutându-ne de hârtia de copt şi îl lăsăm aşa rulat până se răceşte de tot şi poate fi umplut. Între timp, noi ne ocupăm de cremă.

crocant de nuci

  • Mărunţiţi nucile, de preferat tocându-le cu cuţitul. Puteţi încerca si la tocătorul electric, dar cu atenţie să nu le transformaţi în făină.
  • Puneţi pe foc, într-o tigaie antiaderentă: nucile mărunţite, zahărul pudră şi cele 4 linguri de apă. Amestecaţi continuu până când nucile se îmbracă în zahărul uşor caramelizat şi capătă o culoare aurie.
  • Răsturnaţi crocantul de nuci pe o hârtie de copt (sau o tavă, un platou, etc) cât mai răsfirat şi lăsaţi-l să se răcească.

crema de ciocolată

  • Mărunţim ciocolata cu un cuţit.
  • Punem smântâna la încălzit împreună cu zahărul. Când e fierbinte (dar atenţie, nu trebuie să fiarbă!!) o dăm deoparte de pe foc şi imediat adăugăm ciocolata mărunţită, toată odată. Nu amestecăm deloc, ci lăsăm ciocolata să se topească încet în contact cu smântâna fierbinte. În 10-15 minute ar trebui să fie gata. Amestecăm cu telul să se omogenizeze crema şi verificăm dacă toată ciocolata este topită.
  • Când amestecul de smântână şi ciocolată s-a răcit, adăugăm coniacul, amestecăm puţin, apoi dăm vasul la frigider pentru cel putin 4 ore.
  • Scoatem crema din frigider şi o mixăm timp de 5-7 minute până se relaxează şi devine fină şi maleabilă.
  • Păstraţi deoparte pentru decor 4-5 linguri de cremă.
  • Adăugaţi în cremă 3-4 linguri de crocant de nuci şi omogenizaţi.

asamblare şi decor

  • Desfaceţi blatul de ruladă, turnaţi crema, nivelaţi şi aşezaţi bananele curăţate de coajă pe una din laturile lungi. Apoi rulaţi cu grijă blatul.
  • La exterior întindeţi uniform crema păstrată deoparte, apoi presăraţi crocantul de nuci, ajutându-l cu palmele să rămână lipit de cremă.
Ai încercat rețeta? Arată-ne pe Instagram cum ți-a ieșit!Menționează @iuliana_bucate_aromate sau tag #bucatearomate ca să te putem găsi!

Nutrition

Calorii: 576kcal | Carbohidrați: 43g | Proteine: 9g | Grăsimi: 43g | Colesterol: 194mg | Fibre: 3g | Zahăr: 35g | Vitamina A: 1063IU | Calciu: 81mg