Go Back
+ servings
Eclere de casă umplute cu cremă de ciocolată
Tipărește rețeta Salvează pe Pinterest
5 from 2 votes

Eclere de casă umplute cu cremă de ciocolată

Preparare15 minutes
Gătire40 minutes
Timp total55 minutes
Categorie: Desert
Porții: 15 eclere

Ingrediente

eclere

  • 70 ml de lapte
  • 100 ml de apă
  • 70 g unt tăiat cubuleţe
  • 90 g făină
  • 3 ouă mijlocii
  • 1 linguriţă de zahăr
  • 1 praf de sare

crema de ciocolată

  • 150 g ciocolată cu min. 50% cacao
  • 600 ml smântână pentru frişcă cu 35% grăsime 300 ml pentru cremă, 300 ml pentru frişca bătută
  • 60 g zahăr pudră vanilat
  • 20 ml rom sau coniac

glazura

  • 150 g ciocolată cu min. 50% cacao
  • 2 linguri de ulei
  • 2 linguriţe decor de ciocolată opţional

Mod de preparare

eclere

  • Punem laptele la fiert împreună cu apa, untul, zahărul şi puţină sare.
  • Când laptele începe să se umfle iar untul este complet topit, dăm focul la mic şi turnăm făina, toată deodată amestecând continuu cu telul de mână.
  • Continuăm apoi să amestecăm cu o lingură de lemn până când aluatul se leagă şi nu se mai lipeşte de pereţii vasului. Se observă cum ies aburi din aluat, semn că se elimină umiditatea, iar aluatul se usucă. Pe fundul cratiţei va ramâne o peliculă albă.
  • Dăm cratiţa deoparte şi lăsăm aluatul să se răcească.
  • Aprindem cuptorul la 210 grade şi să punem hârtie de copt în tava aragazului.
  • Mixăm aluatul rece cu un mixer de mână şi adăugăm primul ou întreg. Aluatul va fi nisipos deocamdată. După ce primul ou este bine încorporat îl adăugăm pe al doilea. Aluatul va începe să se lege şi să se relaxeze.
  • Al treilea ou îl spargem într-un castron şi îl batem cu furculiţa.
  • Adăugăm din al treilea ou cu o lingură puţin câte puţin, până simţim că avem un aluat cremos, dar care nu curge, elastic şi care îşi păstrează forma.
  • Punem aluatul într-un poş cu dui larg şi formăm eclere cam de 10-12 cm. În spatiile mici rămase în tavă eu am făcut pus şi câteva choux-uri.
  • Băgăm tava în cuptorul încins, în partea de sus, unde temperatura este mai mare.
  • Coacem eclerele timp de 20 de minute la 210 grade. Atenţie, nu trebuie să deschidem deloc cuptorul în acest timp!
  • După cele 20 de minute, deschidem cuptorul, înţepăm eclerele cu o scobitoare, coborâm tava la mijlocul cuptorului şi reducem temperatura la 180 de grade. Coacem în continuare încă 15-20 de minute.
  • Eclerele trebuie să fie puţin rumene, lucioase, uşoare şi să se desprindă singure de pe hârtia de copt.
  • Lăsăm eclerele să se răcească pe un grătar apoi le tăiem în jumătăţi pe orizontală.

crema de ciocolată

  • Mărunţim ciocolata cu un cuţit.
  • Punem 300 ml de smântână la încălzit. Când e fierbinte (dar atenţie, nu trebuie să fiarbă!!) o dăm deoparte de pe foc şi imediat adăugăm ciocolata mărunţită, toată odată. Nu amestecăm deloc, ci lăsăm ciocolata să se topească încet în contact cu smântâna fierbinte. În 10-15 minute ar trebui să fie gata. Amestecăm cu telul să se omogenizeze crema şi verificăm dacă toată ciocolata este topită.
  • Când amestecul de smântână şi ciocolată s-a răcit, adăugăm coniacul, amestecăm puţin, apoi dăm vasul la frigider pentru cel putin 4 ore.
  • Mixăm restul de smântână (300 ml) cu zahărul pudră până avem o frişcă fermă care nu cade de pe teluri.
  • Amestecăm frişca cu crema de ciocolată pusă la frigider.

glazura

  • Topim ciocolata la bain marie şi adăugăm 2 linguri de ulei pentru a o face mai fluidă şi mai lucioasă.
  • Cu o pensulă glazurăm jumătăţile superioare ale eclerelor, presărăm cu decorurile de ciocolată şi le lăsăm pe un grătar să se intărească ciocolata.

asamblare

  • Umplem cojile de ecler cu cremă de ciocolată folosind un poş şi un dui în formă de stea pentru un aspect mai frumos.
  • Peste cremă aşezăm cojile glazurate cu ciocolată.
  • Lăsăm eclerele la frigider cel puţin 2-3 ore înainte de servire, timp în care cojile se vor înmuia exact cât trebuie.
Ai încercat rețeta? Arată-ne pe Instagram cum ți-a ieșit!Menționează @iuliana_bucate_aromate sau tag #bucatearomate ca să te putem găsi!