Go Back
+ servings
Sardine la gratar cu mujdei de usturoi cu rosii coapte
Tipărește rețeta Salvează pe Pinterest
5 from 1 vote

Sardine la grătar cu mujdei de usturoi şi roşii coapte

Preparare15 minutes
Gătire20 minutes
Timp total35 minutes
Categorie: Feluri de baza
Porții: 3

Ingrediente

  • 6 sardine cam cât palma de mari câte 2 de persoană
  • sucul de la o lămâie
  • 50 ml de ulei
  • sare piper, cimbru uscat

mujdei de usturoi cu roșii coapte

  • 2-3 roșii
  • 3 căței de usturoi
  • sare piper, cimbru uscat
  • semințe de pin
  • pătrunjel verde

Mod de preparare

  • Puneți roșiile la copt pe grătar sau pe grill-ul de teflon. Când s-au înmuiat și coaja s-a colorat și s-a crăpat, le dați deoparte, le curățați de coajă și le pasați puțin cu blenderul vertical. Nu insistați, e plăcut să se mai simtă și pulpa de roșii pe ici, pe colo. Lăsați sosul de roșii să se răcorească.
  • Curățați sardinele, spălați-le bine în mai multe ape, apoi uscați-le cu un șervet curat.
  • Amestecați uleiul cu sucul de la o lămâie, sare, piper și cimbru uscat. Ungeți sardinele cu acest amestec. Nu se vor mai lipi de grătar și vor fi condimentate uniform.
  • Puneți sardinele pe grătar până se rumenesc pe o parte, apoi le întoarceți să se facă și pe partea cealaltă.
  • Intre timp vă ocupați de mujdei: curățați usturoiul, îl treceți prin presa și îl puneți peste sosul de roșii coapte. Condimentați cu sare, piper și cimbru uscat după gust.
  • Așezați sardinele pe un platou, turnați peste ele mujdeiul și presarăți cu semințe de pin și pătrunjel verde.
  • Serviți cât sunt calde, alături de o mămăliguță.
Ai încercat rețeta? Arată-ne pe Instagram cum ți-a ieșit!Menționează @iuliana_bucate_aromate sau tag #bucatearomate ca să te putem găsi!