Go Back
+ servings
Tort spirală cu cremă de ciocolată
Tipărește rețeta Salvează pe Pinterest
5 from 1 vote

Tort spirală cu cremă de ciocolată

Preparare1 hour
Gătire20 minutes
Timp total1 hour 20 minutes
Categorie: Deserturi
Porții: 8 -10

Ingrediente

blat - pentru tava de la aragaz

ganache de ciocolată neagră

  • 400 ml de smântână pentru frişcă 35% grăsime
  • 200 g ciocolată cu lapte
  • 200 g ciocolată neagră
  • 50 ml amaretto rom, coniac

decor - ganache de ciocolată albă

  • 200 ml de smântână pentru frişcă 35% grăsime
  • 400 g ciocolată albă de calitate bună nu de menaj!!
  • 2 linguriţe de cacao - pentru pudrat deasupra

opţional pentru decor - plăcuţe cu dantelă de ciocolată

  • 1 folie de transfer ciocolată 20x30 cm
  • 150 g ciocolată cu lapte

Mod de preparare

blatul

  • Se aprinde cuptorul la 180 de grade şi se aşează hârtie de copt în tava de la aragaz.
  • Albuşurile se bat spumă tare cu un praf de sare până când nu mai cad de pe teluri.
  • Se adaugă zahărul şi se bate compoziția până când albuşurile se întăresc din nou.
  • Gălbenuşurile, frecate puţin cu ulei se toarnă peste spuma de albusuri şi se amestecă cu mixerul la viteză mică până se omogenizează compoziţia.
  • Făina se cerne peste ouăle bătute spumă, apoi se amestecă aluatul încet, cu telul în formă de pară sau cu o spatulă, cu mişcări de jos în sus ca să nu iasă aerul încorporat în albuşuri.
  • Se toarnă aluatul în tavă și se nivelează. Se coace blatul timp de 20 de minute, se scoate din cuptor şi se lasă la răcit în tavă.
  • Se îndreaptă de jur împrejur marginile blatului, apoi se taie în 4 fâşii egale. După ce am tăiat marginile, blatul meu a avut 28 cm, deci mi-au rezultat 4 fâşii, de câte 7 cm fiecare.

ganache de ciocolată neagră

  • Se marunţeşte ciocolata cu un cuţit.
  • Se pune smântâna la încălzit. Când e fierbinte (dar atenţie, nu trebuie să fiarbă!!) se dă deoparte şi imediat se adaugă ciocolata mărunţită. Nu se amestecă, se lasă să se topească încet în contact cu smântâna fierbinte. În 10-15 minute ar trebui să fie gata. Amestecaţi cu telul să se omogenizeze crema şi verificaţi dacă toată ciocolata este topită.
  • Când amestecul de smântână şi ciocolată s-a răcit, adăugaţi amaretto, amestecaţi, apoi daţi cratiţa la frigider pentru cel putin 4 ore, sau de seara până dimineaţa.
  • Scoateţi crema de la frigider şi începeţi să o bateţi cu mixerul. Veti vedea că se întăreşte frumos şi aproape că îşi dublează volumul.

ganache de ciocolată albă

  • Pentru ganache-ul de ciocolată albă, modul de preparare este identic cu cel al ganache-ului de ciocolată neagră. Respectaţi aceiaşi paşi ca mai sus (fără amaretto).

asamblarea tortului

  • Întindeţi ganache-ul de ciocolată neagră peste cele 4 fâşii de blat într-un strat cât mai uniform.
  • Rulaţi prima fâşie de blat şi aşezaţi-o în poziţie verticală pe un platou.
  • Începeţi să rulaţi a doua fâşie în jurul primei, formând o spirală mai mare şi continuaţi la fel cu toate fâşiile.
  • Ornaţi tortul cu ganache de ciocolată albă, după inspiraţie şi îndemânare.
  • Pudraţi cu cacao.
  • Lăsaţi tortul "să se aşeze" la frigider cel puţin 2 ore înainte de a-l tăia. E nevoie de acest timp pentru ca blatul să se înmoaie puţin în contact cu crema.

opţional pentru decor - plăcuţe cu dantelă de ciocolată

  • Topiţi ciocolata cu lapte la bain marie şi întindeţi-o în strat uniform peste folia de transfer. Atenţie, verificaţi să o turnaţi pe partea corectă, cea cu desenul imprimat!
  • Cu un cuţit (eu folosesc cuţitul circular pentru pizza) trasaţi peste ciocolată forma plăcuţelor. În acest fel, când se va întări ciocolata, având liniile deja trasate, se va decupa uşor şi frumos, cu margini drepte, fără să se rupă.
  • Daţi folia de transfer la rece până când ciocolata se întăreşte complet, apoi mai treceţi o dată cu cutitul peste formele marcate ale plăcuţelor.
  • Desprindeţi plăcuţele de pe folie şi asezaţi-le pe lateralul tortului.
Ai încercat rețeta? Arată-ne pe Instagram cum ți-a ieșit!Menționează @iuliana_bucate_aromate sau tag #bucatearomate ca să te putem găsi!