Go Back
Prăjitura marmorată cu frişcă şi ananas
Tipărește rețeta Salvează pe Pinterest
5 from 1 vote

Prăjitura marmorată cu frişcă şi ananas

Ingrediente

blatul

  • 6 ouă
  • 6 linguri de zahăr vanilat
  • 6 linguri de făină
  • 1 linguriţă rasă de cacao
  • un praf de sare

umplutura

  • 400 g de smântână pentru frişcă cu min. 30% grăsime
  • 4 linguri rase de zahăr vanilat sau 4 pliculeţe
  • 2 pliculeţe de întăritor pentru frişcă sau 2 linguriţe rase de amidon alimentar
  • ½ de cutie de ananas folosim doar fructul

Mod de preparare

blatul

  • Pentru început, aprindem cuptorul la 180 de grade şi pregătim tava pe care fie o ungem cu ulei (sau unt) şi o tapetăm cu făină, fie folosim o hârtie de copt. Tot înainte să trecem propriu-zis la treaba, cernem şi făina.
  • Se bat albuşurile spumă cu un praf de sare până când nu mai cad de pe teluri. Eu am folosit un mixer de mână, dar dacă vă descurcaţi cu telul în formă de pară, e ok.
  • Se adaugă zahărul în ploaie şi se bat albuşurile până când zahărul este complet dizolvat, iar spuma de albuşuri devine lucioasă şi fermă.
  • Se adaugă gălbenuşurile şi se mai amestecă scurt şi uşor cu mixerul până se omogenizează compoziţia.
  • Făina cernută se încorporează folosind o spatulă sau un tel, cu miscări uşoare, de jos în sus pentru a nu scoate aerul din spuma de albuşuri.
  • Turnăm mai mult de ¾ din compoziţie în tavă şi o nivelăm.
  • In restul de compoziţie păstrată adăugăm pudra de cacao, amestecăm să se omogenizeze şi turnăm din loc în loc cu lingura peste aluatul din tavă. Cu o furculiţă facem câteva "valuri" pentru a crea efectul marmorat. La pasul ăsta trebuie să ne mişcăm cât mai repede, altfel riscăm să se lase albuşurile şi să nu mai avem un blat aerat.
  • Coacem blatul timp de 15-20 minute până când capătă o culoare aurie. Îl testăm cu scobitoarea pentru a fi siguri că este bine copt. Dacă se apasă cu degetele, blatul trebuie să fie ferm, dar elastic, să revină la forma iniţială.
  • Scoateţi blatul din cuptor şi lăsaţi-l la răcit până e gata şi umplutura.

umplutura

  • Smântâna pentru frişcă trebuie să fie rece, deci trebuie ţinută la frigider cel puţin 3-4 ore înainte de folosire.
  • Ananasul din conservă trebuie pus într-o strecurătoare, să se scurgă foarte bine de sirop, apoi trebuiesc tăiate bucăţele cât mai mici. Dacă bucăţile sunt prea mari, mai târziu vă vor împiedica să tăiaţi frumos prăjitura.
  • Bateţi frişca şi când începe să se întărească adăugaţi zahărul vanilat şi întăritorul (sau amidonul). Continuaţi să bateţi doar până când frişca devine fermă şi îşi păstrează forma, nu mai mult, pentru a nu risca să se transforme în unt!
  • Adăugaţi anansul peste frişca bătută şi amestecaţi uşor cu o spatulă.

asamblarea prăjiturii

  • După ce blatul s-a răcit foarte bine, se taie în două jumătăţi.
  • Se pune frişca cu ananas pe una dintre foi, se nivelează şi se acoperă cu cealaltă foaie. Presaţi foarte uşor ca să se lipească
  • Nu neglijaţi colţurile! Puneti frişcă cu simţ de răspundere peste tot. De multe ori, marginile şi colţurile sunt tot ce-i revine bucătăresei, restul dispare din farfurie cu viteza luminii :D
  • Se lasă prăjitura la rece 3-4 ore înainte de servire şi se taie cu un cuţit cu lama fină şi bine ascuţită.
Ai încercat rețeta? Arată-ne pe Instagram cum ți-a ieșit!Menționează @iuliana_bucate_aromate sau tag #bucatearomate ca să te putem găsi!