Go Back
+ servings
foi pentru turte
Tipărește rețeta Salvează pe Pinterest
5 from 2 votes

Nu le cumpăra! Uite cum să faci ușor foi pentru turte de Crăciun!

Cauți să cumperi foi pentru turtele cu nucă sau cu julfă pentru Crăciun? Eu îți propun să le faci acasă! Se fac foarte ușor și nu ai nevoie decât de câteva ingredienet simple!
Preparare15 minutes
Gătire15 minutes
Timp total30 minutes
Categorie: Cum se face?
Cuisine: Romaneasca
Porții: 20 foi
Calories: 91kcal

Ingrediente

  • 500 g făină tip 000 sau 650
  • aprox. 250-300 ml de apă călduţă
  • 1 praf de sare

Mod de preparare

  • Cerneți făina într-un bol încăpător. Puneţi un praf de sare peste făină, apoi adăugaţi puţin câte puţin apa călduţă până când aluatul începe să se lege şi poate fi frământat. Frământaţi aluatul până când îl simţiţi moale, dar elastic şi nu se mai lipeşte de mâini (aprox. 15 minute).
    aluat framantat
  • Lăsaţi aluatul să se odihnească jumătate de oră acoperit cu o folie alimentară. Glutenul se va relaxa, iar aluatul va fi mai ușor de întins.
    aluat la dospit in castron acoperit cu folie alimentara
  • Presăraţi făină pe blatul de lucru. Împărțiți aluatul în 20 de bucăți egale. Întindeţi cu sucitorul foi cât mai subţiri cu diametrul de aprox. 25 cm.
    aluat intins cu sucitorul
  • Coaceţi foile pe ambele părți într-o tigaie antiaderentă. Dacă doriți să le coaceți în cuptor, le puteți întinde la dimensiunea tăvii de la cuptor și imediat după coacere le tăiați la dimensiuni mai mici. Foile trebuiesc coapte pe ambele părţi la foc mediu spre mare (180 de grade).
    foi pentru turte coapte in tigaie
  • Foile pentru turte trebuie coapte cu măcar 3-4 zile înainte de umplere ca să aibă timp să se usuce foarte bine. Păstraţi-le acoperite cu un prosop de bumbac, într-un loc uscat, până când vă hotărâţi să le însiropaţi şi să le umpleţi.
    foi pentru turte coapte

Video

Notă

  • Din cantitățile prezentate în rețetă eu am făcut 20 de foi de aprox. 25 cm diametru pe care le-am copt în tigaie.
  • Ca să meargă mai repede, puteți coace foile în 2-3 tigăi, dacă aveți.
  • Nu puneți ulei în tigaie! Foile pentru turte se coc în tigaia uscată!
  • Scuturați bine foile de făină înainte să le puneți la copt în tigaie, deoarece făina se arde repede, fumegă și dă un gust amar.
  • Coaceți foile în tigaie la foc mediu, astfel încât să aibă timp să se gătească și în interior dar să nu se rumenească prea tare la suprafață pentru că devin amare.
  • Eu am făcut 2 turte, fiecare cu câte 10 foi însiropate, una cu julfă și una cu nucă. Puteți face ca mine, 2 turte cu umpluturi diferite sau puteți face o singură turtă mai mare, cu o singură umplutură, după cum doriți.
Ai încercat rețeta? Arată-ne pe Instagram cum ți-a ieșit!Menționează @iuliana_bucate_aromate sau tag #bucatearomate ca să te putem găsi!

Nutrition

Calorii: 91kcal | Carbohidrați: 19g | Proteine: 3g | Grăsimi: 0.2g | Fibre: 1g | Zahăr: 0.1g | Calciu: 4mg