Go Back
Ardei umpluţi cu orez şi legume
Tipărește rețeta
0 from 0 votes

Ardei umpluţi cu orez şi legume

Categorie: Feluri de baza

Ingrediente

pentru 4 porţii

  • 4 ardei graşi pentru umplut
  • 200 g de orez
  • 1 ceapă mare
  • 1 morcov
  • 1 ardei kapia sau ardei gras roşu
  • 1 căţel de usturoi
  • 100 ml supă de legume fierbinte sau apă
  • 3 roşii mari 2 pentru sos + 1 pentru căpăcele
  • 1 linguriţă de roşii pasate sau bulion
  • 100 ml de ulei 50 ml pentru călit legumele + 50 pentru sos
  • pătrunjel verde
  • sare piper, puţin oregano uscat

Mod de preparare

  • Se spală ardeii şi se scot cotoarele tăind cu vârful unui cuţit de jur împrejurul codiţei. Se îndepărtează nervurile şi seminţele din interior.
  • Ceapa şi ardeiul kapia se taie cuburi, usturoiul se trece prin presă, iar morcovul se dă pe răzătoarea cu găuri mici. Se pun toate legumele la călit în 50 ml de ulei, amestecând din când în când să nu se lipească.
  • Când legumele au început să se înmoaie, se adaugă orezul spălat în 2-3 ape şi se amestecă. Când orezul devine translucid, se toarnă în tigaie 100 ml de supă de legume fierbinte (dacă nu aveţi supă, puteţi pune apă fierbinte) şi se lasă orezul să absoarbă supa şi să se umfle puţin. Se adaugă condimentele, puţin pătrunjel tocat, o linguriţă de roşii pasate (sau bulion) şi se omogenizează compoziţia.
  • Se umplu ardeii cu o lingură, dar fără să presăm. Compoziţia de orez cu legume trebuie să rămână aerată, pentru ca orezul să aibă în continuare loc să se umfle.
  • Tăiem dintr-o roşie patru căpăcele rotunde cu care "sigilăm" ardeii, aşezându-le peste orez.
  • Aşezaţi ardeii într-o craţiţă potrivită unsă cu puţin ulei. Trebuie să încapă în picioare, să nu se răstoarne, dar nici să nu fie prea înghesuiţi.
  • Într-o tigaie încingem 50 ml de ulei, adăugăm cele 2 roşii tăiate cuburi, sare, piper, puţin oregano uscat şi lăsăm să dea 2-3 clocote, apoi turnăm sosul peste ardeii din cratiţă.
  • Băgam cratiţa acoperită cu capac sau cu folie de aluminiu în cuptorul încins în prealabil la 180 de grade. După o oră, îndepărtăm capacul (sau folia de aluminiu) şi mai lăsăm ardeii încă 20-30 de minute până se rumenesc cât de mult ne place.
  • Se servesc calzi sau reci, cu pătrunjel proaspăt tocat şi dacă nu ţineţi post cu puţin iaurt sau smântână.
Ai încercat rețeta? Arată-ne pe Instagram cum ți-a ieșit!Menționează @iuliana_bucate_aromate sau tag #bucatearomate ca să te putem găsi!