Puneţi murele la fiert împreună cu zahărul şi 50 ml de apă. Lăsaţi amestecul să dea doar câteva clocote, cât să se înmoaie murele şi să coloreze frumos siropul care se formează. Eu le-am zdrobit puţin cu o furculiţă, nu am vrut să rămână întregi.
Lăsaţi amestecul să se răcească, apoi păstraţi-l la frigider într-un borcan cu capac până îl folosiţi pe tot. Ţine perfect timp de 5-6 zile, mai mult nu am încercat.
Pentru 1,2 litri de limonadă, puneţi într-o carafă 3-4 linguri din amestecul de mure, sucul de la o lămâie şi câteva felii suplimentar, mentă proaspătă si cuburi de gheaţă.
Turnaţi apă plată şi serviţi. Dacă doriţi o băutură mai dulce, mai adăugaţi miere de albine sau zahăr după gust.
Ideal ar fi ca limonada să stea la frigider măcar o oră înainte de servire să se combine toate aromele, dar se poate servi şi imediat dacă vă grăbiţi.
Pentru gheaţă e foarte bine să aveţi în casă un set de pungi speciale (ca acestea). Sunt foarte comod de folosit şi aveţi gheaţa asigurată pentru orice băutură, oricând.