Go Back
Paste cu ciuperci şi sos de parmezan
Tipărește rețeta Salvează pe Pinterest
5 from 1 vote

Paste cu ciuperci şi sos de parmezan

Categorie: Feluri de baza

Ingrediente

pentru 2 porţii

  • 250 g paste de preferat spirale
  • 200 g ciuperci proaspete
  • 200 ml smântâna pentru gătit
  • 50 g parmezan ras
  • 3 căţei de usturoi
  • 50 g unt
  • un vârf de linguriţă de nucşoară
  • un vârf de linguriţă oregano sau busuioc uscat
  • piper proaspăt măcinat şi sare după gust

Mod de preparare

  • Pastele se fierb conform instrucţiunilor de pe pachet.
  • Ciupercile spălate şi uscate, se taie mărunt dacă sunt mai mari. Ale mele au fost foarte micuţe, aşa că le-am lăsat întregi.
  • Usturoiul se curăţă şi se zdrobeşte puţin cu latul unei lame de cuţit, doar cât să se desfacă.
  • Într-o tigaie încăpătoare se călesc ciupercile în unt 4-5 minute cât să se înmoaie puţin şi să îşi dezvolte aroma.
  • Se adaugă smântâna, piper proaspăt măcinat şi usturoiul zdrobit şi se lasă să fiarbă la foc mic 2-3 minute.
  • După acest timp usturoiul a aromatizat sosul, deci putem considera că şi-a făcut datoria şi îl scoatem din tigaie.
  • Se pune parmezanul ras foarte fin peste sosul de smântână din tigaie şi se omogenizează compoziţia. Parmezanul se va topi de la căldura sosului.
  • Între timp pastele au fiert, se scurg de apă şi le se pun în tigaie peste sos. Se amestecă uşor pentru ca sosul să îmbrace frumos spiralele.
  • Se servesc pastele cu ciuperci şi sos de parmezan imediat ce sunt gata.

Notă

Parmezanul fiind sărat, eu nu am mai adăugat sare suplimentar. Cel mai bine ar fi să gustaţi sosul înainte de a adăuga pastele şi să verificaţi dacă mai are nevoie de sare sau nu.
Ai încercat rețeta? Arată-ne pe Instagram cum ți-a ieșit!Menționează @iuliana_bucate_aromate sau tag #bucatearomate ca să te putem găsi!