Tăiați ceapa și ardeiul cubulețe mici și căliți-le în uleiul de măsline doar cât să se înmoaie ceapa și să-și dezvolte aroma.
Amestecați ceapa călită cu carnea și condimentați cu sare, piper, oregano și un vârf de linguriță de turmeric.
Tăiați dovleceii și roșiile rondele groase de 1 cm.
Presărați feliile de dovlecei cu puțină sare pe ambele părți și lăsați-le deoparte 15 minute. Apoi tamponați-le cu prosoape de hârtie pentru a le usca. În acest fel vor elimina apa în exces pe care altfel ar lăsa-o în tavă.
Ungeți cu puțin ulei o formă care va merge la cuptor și așezați un strat de felii de dovlecel și de roșii, alternate după cum vă place.
Peste acest strat puneți întreaga cantitate de carne condimentată și acoperiți cu un strat de felii de roșii și dovlecei.
Dizolvați bulionul în 100 ml de apă și turnați uniform în tavă.
Bateți oul, subțiați-l cu iaurtul degresat și turnați peste ultimul strat de dovlecei.
Dați la cuptor pentru aproximativ 1 oră, până scade apa și se rumenește frumos deasupra.
Serviți musacaua de roșii și dovlecei porționată și presărată cu pătrunjel proaspăt tocat.