Pregătiți borcanele – Spălați-le bine și sterilizați-le împreună cu capacele. Puteți face asta în cuptor sau prin fierbere.
Curățați ardeii – Scoateți cotoarele, nervurile și semințele. Spălați-i bine și tăiați-i bucăți.
Treceți ardeii prin mașina de tocat sau pasați-i la robot.
Puneți pasta într-o oală largă și adăugați sarea neiodată – o linguriță cu vârf pentru fiecare kg de ardei curățat.
Fierbeți la foc iute, amestecând din când în când. Când începe să se îngroașe, amestecați mai des. Fierbeți până când volumul se reduce la jumătate.
Turnați pasta în borcane, imediat ce este gata. Înfiletați capacele bine.
Păstrare:Dacă locuiți la casă și aveți un beci întunecos și răcoros, atunci, după ce turnați pasta de ardei în borcane, le acoperiți cu o pătură groasă și le lăsați să se răcească lent. Apoi sunt gata de pus în beci.Dacă locuiți la bloc și cămara nu e suficient de răcoroasă, atunci vă recomand să sterilizați suplimentar borcanele prin fierbere într-o oală cu apă timp de 10 minute de când apa dă în clocot.
Notă
pasați ardeii - îi puteți rece prin mașina de tocat sau îi puteți pasa la robot, după cum vă e mai ușor. După ce pasta a fiert și a început să se îngroașe, dacă doriți o textură mai fină, o puteți pasa cu un mixer de mână
nu umpleți oala până sus - folosiți o oală cu gura largă, care să asigure o suprafață mare de evaporare, dar care să fie în același timp și adâncă. Nivelul ardeilor să fie până la jumătatea oalei. Asta pentru că bulionul, pe măsură ce se îngroașă, începe să sară și să stropească în toate părțile. O oală mai înaltă vă apără de dezastrul din bucătărie.
pentru o culoare frumoasă - nu fierbeți bulionul în exces! Pasta de ardei se fierbe la foc iute și orientativ, ar trebuie să o fierbeți până când volumul ardeilor se reduce la jumătate. La mine, 3 kilograme de ardei au fiert în 45 de minute. Dacă aveți o cantitate mai mare sau mai mică, timpul se va modifica corespunzător.
folosiți borcane și capace sterilizate - ar fi păcat de muncă și de ingrediente să constatăm peste ceva vreme că pasta de ardei a fermentat în cămară, nu-i așa? Pe blog găsiți un articol în care am detaliat 3 metode simple și sigure de sterilizare a borcanelor pentru conserve.
etichete - pasta de ardei are o culoare roșie, vie și frumoasă. Borcanele cu pastă de ardei vor fi ușor de confundat cu vreun gem de zmeură, coacăze sau căpșuni, așa că nu uitați să le etichetați!