Într-un bol mare, amestecați untul moale și untura până devin cremoase. Adăugați zahărul pudră și mixați bine. Încorporați gălbenușurile, zahărul vanilat și sarea.
Adăugați ingredientele uscate: Cerneți făina împreună cu praful de copt și adăugați-le treptat în compoziție, alternând cu laptele. Frământați până obțineți un aluat omogen, ușor de modelat.
Împărțiți aluatul în 2 părți egale (vom lucra pe rând 2 tăvi de fursecuri), ambalați-le în foile alimentară și lăsați-le la frigider pentru 30 de minute.
Scoateți o bucată de aluat din frigider și împărțiți-l în bucăți mici, egale, de mărimea unei nuci (aproximativ 20 g fiecare). Modelați-le în formă de biluțe.
Așezați-le pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și coaceți biluțele în cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de aproximativ 15-18 minute, până când devin ușor aurii.
Lăsați fursecurile să se răcească 15-20 de minute, apoi scobiți-le în mijloc cu vârful unui cuțit. Trebuie puțină răbdare la pasul acesta, pentru că sunt foarte fragede și se rup ușor.
Umplutura
Într-un bol, amestecați magiunul de prune cu nucile măcinate și romul. Umplutura trebuie să fie densă și bine legată.
Puneți umplutura într-un poș ca să lucrați mai ușor și umpleți pe rând toate fursecurile. Lipiți apoi fursecurile două câte două, astfel încât să formeze o piersicuță.
Decor și păstrare
Pregătiți două boluri mici cu lapte: în unul adăugați extract de lămâie sau portocală și colorant roșu. În celălalt bol puneti extract de vanilie și colorant galben+roșu ca să devină portocaliu.
Înmuiați ușor fiecare piersicuță, pe jumătate în colorantul roșu și pe cealaltă jumătate în cel galben.
Tăvăliți imediat piersicuțele prin zahăr tos care să imite puful de piersică și să aducă o textură crocantă și decorați cu frunzulițe de mentă pentru un aspect autentic.
Păstrați piersicuțele într-o cutie la răcoare, până la 5 zile.
Notă
Folosiți unt și untură de calitate, acestea vor influența frăgezimea aluatului.
Nu exagerați cu scobirea fursecurilor, ca să nu se rupă.
Nu înmuiați excesiv piersicuțele în lapte, doar o scurtă imersie este suficientă pentru a prinde culoarea.
Culoarea trebuie să fie subtilă, evitați excesul de colorant pentru a nu obține o nuanță prea stridentă.
Umplutura trebuie să fie densă; dacă e prea moale, piersicuțele vor aluneca și nu se vor lipi bine.