Go Back
+ servings
Alivenci cu brânză dulce
Tipărește rețeta Salvează pe Pinterest
5 from 1 vote

Alivenci cu brânză dulce și afine de pădure

Preparare15 minutes
Gătire45 minutes
Timp total1 hour
Categorie: Desert
Porții: 12

Ingrediente

pentru o tavă de 25x30 cm

  • 500 ml lapte
  • 100 g unt 70 în compoziţie/30 deasupra
  • 100 g mălai
  • 30 g făină
  • 3 linguri de zahăr vanilat
  • un praf de sare
  • 350 g brânză dulce de vaci
  • 150 g telemea
  • 200 ml iaurt gras sau lapte bătut gros
  • 5 ouă
  • 150 g zahăr tos
  • coaja rasă de o lămâie
  • 2 lingurițe extract de vanilie
  • o mână zdravănă de afine
  • 3-4 linguri de făină pentru afine

sos de afine

Mod de preparare

  • Puneţi laptele la fiert împreună cu 70 g (din cele 100 g) de unt tăiat cubuleţe, zahărul vanilat şi un praf de sare.
  • Când laptele începe să se umfle, adăugaţi mălaiul şi făina amestecând continuu cu un tel de mână ca să nu facă cocoloaşe.
  • Când mălaiul s-a umflat puţin (nu trebuie să fie fiert de tot), daţi cratiţa de pe foc şi lăsaţi amestecul să se răcească.
  • Între timp, puneţi hârtie de copt într-o tavă şi aprindeți cuptorul la 180 de grade.
  • Într-un castron amestecați cele 2 tipuri de brânză, cu iaurtul, cele 5 gălbenuşuri, zahărul, vanilia şi coaja de lămâie.
  • Turnaţi în castron şi mălaiul fiert în lapte şi omogeniaţi compoziţia.
  • Separat, bateţi albuşurile spumă până când îşi păstrează forma şi nu mai cad de pe teluri.
  • Încorporaţi albuşurile bătute în compoziţia pregătită mai sus, cu mişcări uşoare, de jos în sus. Aerul din albuşuri este cel care va face alivanca să crească în cuptor.
  • Puneți câteva linguri de făină într-o farfurie și tăvăliți afinele prin făină. Acest lucru le va împiedica să alunece prin aluat și să se așeze toate pe fundul tăvii. Scuturați-le bine, apoi puneți-le în compoziție.
  • Turnaţi compoziţia în tavă şi deasupra puneţi din loc în loc câteva afine, apoi restul de 30 de g de unt tăiat fâşii sau cubuleţe mici.
  • Daţi tava la cuptor pentru 40-45 de minute, depinde şi de cuptor. E gata când e bine închegată şi rumenită frumos.

sosul de afine

  • Puneți la fiert afinele, cu zahărul, coaja de lămâie și apa, ca pentru gem.
  • Lăsați sosul să fiarbă până când se leagă puțin, iar afinele s-au înmuiat.

servire

  • Lăsaţi alivanca să se răcorească câteva minute în tavă, pentru a o putea tăia frumos.
  • Se servește călduță alături de sosul de afine.
Ai încercat rețeta? Arată-ne pe Instagram cum ți-a ieșit!Menționează @iuliana_bucate_aromate sau tag #bucatearomate ca să te putem găsi!