Separați ouăle. Puneți albușurile într-un castron încăpător pentru că aici veți face tot blatul pentru pandișpan.
Bateți albuşurile cu un praf de sare până când devin spumă fermă care nu cade de pe teluri.
Adăugați tot zahărul și sucul de lămâie şi mixați din nou la putere mare, până când albuşurile se întăresc și devin lucioase.
Adăugați gălbenuşurile, uleiul, vanilia şi coaja rasă de lămâie în spuma de albuşuri şi mixați scurt, doar cât să se omogenizeze compoziţia.
Încorporați făina în compoziţia de mai sus, amestecând uşor, de jos în sus, cu o spatulă, nu cu mixerul!
Turnăți aluatul într-o tavă de ~25x35cm tapetată cu hârtie de copt iar peste aluat așezați jumătăţi de caise. În fiecare caisă puneti câte o cireaşă.
Printre caise presărați fulgi de migdale.
Băgați tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 30-40 de minute, până când pandişpanul începe să se rumenească. Faceți proba cu scobitoarea ca să fiți siguri că e copt bine și în mijloc.
Lăsați pandişapanul să se răcească 10 minute în tavă, apoi vă ajutați de hârtia de copt ca să îl mutați pe un grătar până se răcește complet.
Tăiați pandișpanul în porții, după ce se răcește și optional îl puteți presăra cu zahăr vanilat.