Începeți prin a pregăti sosul de lămâie: puneți în blener toate ingredientele din listă și mixați de câteva ori să se omogenizeze.
Așezați fileurile de macrou într-un castron adânc și turnați peste ele cam jumătate din sosul de lămâie. Adăugați piper și cimbrișor și amestecați puțin, pentru ca sosul să îmbrace peste tot fileurile de pește.
Lăsați fileurile să se marineze timp de 10 minute.
Într-o tigaie, se pune uleiul de măsline în care se călesc câteva minute usturoiul trecut prin presă și ceapa verde tăiată rondele fine.
Se adaugă apoi roşiile tăiate cubuleţe mici, sare, piper și cimbrișor.
Se lasă sosul să dea sosul doar 2-3 clocote cât să se înmoaie foarte puţin cuburile de roşii, dar să nu se gătească complet.
Când sosul e gata, presărați pătrunjel proaspăt tocat fin.
Fileurile de pește se scurg puțin de sosul de lămâie în care au stat și se pun într-o tigaie încinsă câte 2-3 minute pe fiecare parte.
Puneți sosul de roșii pe un platou, iar deasupra așezați fileurile de pește rumenite.
Serviți fileul de macrou cu sos de roșii alături de sosul de lămâie păstrat din care fiecare își poate turna după dorință.