500gardei coptde preferat ardei gras roșu, kapia sau gogoșari
300gmorcovi
5-6cățeide usturoi
400groșii pasatesau 600 g roșii proaspete
1lingurițăoregano uscat
sare și piperdupă gust
opțional
1lingurițăzahărpentru reglarea acidității
1lingurițăboia dulce sau afumatăpentru aromă și culoare mai intensă
½lingurițăboia iute (sau ardei iute, fulgi de chilli)pentru un gust picant
Mod de preparare
Dacă aveți ardei copți puși la borcan sau la congelator, îi puteți folosi. Dacă nu, coaceți ardeii pe grătar, pe plită sau la air fryer, apoi îi curățați și îndepărtați cotoarele.
Eu am pasat pe rând, la robot, toate legumele. Dacă nu aveți robot, le dați pe răzătoare (morcovii) sau le tăiați cubulețe mici (restul legumelor). Usturoiul îl treceți prin presă sau îl zdrobiți.
Dacă folosiți roșiile proaspete, opțional le opăriți și le decojiți, apoi le tocați mărunt din cuțit sau le pasați la robot. Eu prefer să folosesc roșii pasate din conservă pentru că au mai puțină apă și lasă o culoare mai intensă.
Într-o cratiță mare, puneți uleiul să se încălzească la foc mediu și căliți aici usturoiul, împreună cu ceapa tocată până devine ușor translucidă, aproximativ 5 minute.
Adăugați morcovul ras, apoi ciupercile, sare și piper și continuați să căliți timp de încă 10 minute. În funcție de soiul de ciuperci, vor lăsa mai multă sau mai puțină apă. Mai adăugați dacă este necesar. Amestecați ocazional.
După ce s-au înmuiat ciupercile, puneți ardeiul copt pasat la robot sau tăiat cubulețe și roșiile. Adăugați oregano, amestecați bine și lăsați zacusca să fiarbă la foc mic, amestecând ocazional, aprox. 30 de minute.
Gustați și potriviți acum gustul de sare și piper. Tot acum, opțional, adăugați boia dulce sau iute și, dacă simțiți nevoia, adăugați o linguriță de zahăr pentru a echilibra aciditatea roșiilor, apoi lăsați zacusca de ciuperci să fiarbă încă 5 minute,
Imediat ce stingeți focul, turnați zacusca fierbinte în borcane sterilizate, înfiletați capacele și verificați-le să etanșeze bine.
Sterilizați borcanele cu zacuscă de ciuperci prin fierbere la bain marie timp de 30 de minute de când apa începe să fiarbă sau în cuptor, la 120°C, timp de 30 de minute. Apoi le lăsați să se răcească în apa in care au fiert sau în cuptor până a doua zi.
A doua zi verificați încă o dată capacele, etichetați borcanele și mutați-le într-o cămară răcoroasă și întunecoasă.
Notă
Puteți să vă jucați cu textura după cum vă place să mâncați zacusca de ciuperci: dacă vreți o pastă de întins pe pâine, pasați legumele mai fin. Dacă doriți mai degrabă să o mâncați la felul doi, cu tăiați legumele cubulețe sau fâșii.
Sterilizarea borcanelor este esențială pentru ca această rețetă de zacuscă de ciuperci să reziste pe termen lung în cămară.
Dacă folosiți roșii proaspete, alegeți-le cât mai bine coapte pentru a evita gustul prea acru.
Focul mic este esențial pentru a evita arderea legumelor și pentru a permite aromelor să se întrepătrundă armonios.
Semnul că zacusca este bine fiartă este atunci când uleiul se ridică deasupra.