Bucate Aromate

  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
menu icon
go to homepage
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
search icon
Homepage link
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
×
  • felie de cozonac babka cu cioclata si nuci in care se vad multe straturi
    Babka cu ciocolată – rețeta explicată pas cu pas, cu trucuri și sfaturi utile
  • un panettone intreg si o jumatate de panettone pe masa din bucataria de acasa
    Panettone cu fructe uscate – rețeta autentică cu poolish pentru un gust intens
  • felie de drob din carne tocata amestec cu ou fiert in mijloc
    Drob fraged cu carne tocată de porc și vită – fără organe, perfect pentru Paște
  • cum se serveste ciorba de primavara cu loboda si stevie, alaturi de paine proaspata si ceapa verde
    Ciorbă de primăvară cu lobodă și ștevie – rețetă ușoară și sănătoasă
  • chifteluțe din piure de cartofi pe farfurie cu salata verde si ridichi
    Chiftele din piure de cartofi și fasole roșie - rețetă de post delicioasă
  • Tort Napoleon tăiat pe platou de servire
    Tort Napoleon cu foi de casă și cremă de vanilie – rețeta autentică, pas cu pas
  • baghete cu masline pe gratar de racire alaturi de un bol cu masline intregi si buchet de rozmarin
    Baghete cu măsline și făină integrală - rețeta ușoară, fără frământare
  • 12 retete de post cu naut
    12 Rețete delicioase cu năut pentru post – rapide, sănătoase și pline de proteine!
  • servire gogosi rotunde pudrate cu zahar
    Gogoși pufoase cu brânză de vaci - rețetă rapidă, fără drojdie
  • cele mai bune retete de mucenici pentru 9 martie
    Cele mai bune rețete de mucenici – de post și de dulce, fierți și copți!
  • mucenici din aluat de cozonac glazurati cu ciocolata presarati cu fistic
    Mucenici din aluat de cozonac cu ciocolată și fistic – rețetă pentru 9 Martie
  • tocinei din cartofi rasi cu branza sarata asezati pe farfurii de servire alaturi de un castron cu smantana
    Tocinei bucovineni din cartofi și brânză rasă - rețetă tradițională delicioasă
Acasă » Torturi

Înghețata casata ca pe vremuri. Sau un tort de înghețată în 3 culori.

Publicat la 22 iulie 2018 de Iuliana Sbîrnea - 10 comentarii - Această postare poate conține linkuri afiliate

1499 shares

Se construia mult în anii '80 la noi, la Galați. Nu era deloc o surpriză să te trezești într-o bună dimineață cu o armată de sonete bătându-ți sub geam sau să le găsești instalate chiar pe maidanul unde te jucai cu copiii de la bloc, așa cum le-am găsit noi într-un an când ne-am întors din vacanța de vară. Tare supărați am mai fost atunci! Propășirea patriei se desfășura taman pe terenul nostru de joacă!

Dar pe cât de supărați am fost la începutul șantierului, pe atât de fericiți aveam să fim peste vreun an, la terminarea lui. Pe vitrina unui spațiu comercial de la parterul blocului abia ridicat, scria cu litere mari, albe: "Cofetăria Casata". O cofetărie chiar lângă blocul nostru, ce noroc pe noi!

Din fericire există o pagină de Facebook care se străduiește să păstreze amintiri din Galațiul de altădată și am găsit acolo o fotografie cu Cofetăria Casata . Ce tristă îmi pare acum și ce magică îmi părea atunci!

Nu vă spun cum am așteptat să se deschidă cofetăria asta! Treceam pe lângă ea în fiecare zi în drum spre școală și în fiecare zi o întrebam pe mama când se deschide. Mi s-a părut că a trecut o veșnicie de când am văzut literele scrise pe geam și până când am pășit prima dată înăuntru, cu atât mai mult cu cât nimeni nu reușea să mă lămurească ce e aceea o casată.

Mai aveam noi în oraș cofetăria Savarina, cofetăria Amandina, Macul Roșu, Gladiola sau Parfumul Teilor, dar înțelegeam de unde le vine numele. Cu înghețata casata nu mă dumiream deloc. Îmi spusese mama că e o înghețată cu 3 culori, dar la vremea aia tot ce cunoșteam eu erau vafele și parfeul, nu puteam nici măcar să îmi imaginez o înghețată în straturi colorate diferit și cu arome diferite.

Înghețata Casata

Și a venit și ziua deschiderii, pe care... culmea ironiei, nu mi-o amintesc! Dar îmi amintesc cât de des intram în cofetăria asta să-mi cumpăr...vafe cu vanilie 😀 Uneori chiar găseam înghețată casata la Cofetăria Casata! Nu mereu, cum te-ai fi așteptat să fie, ci dimpotrivă, o găseam destul de rar. Suficient de rar cât să nu mă învăț cu binele și să fie, totuși, sărbătoare când aveam parte de o porție de casată.

Avea într-adevăr 3 culori și 3 arome diferite, era cremoasă și cu gust de lapte bun . Cel mai des calupurile din vitrina cofetăriei arătau ca în fotografia de mai sus: vanilie, cacao și între ele un strat roz, de înghețată de fructe. Uneori o găseam și în varianta cu un strat verde, cu înghețată de fistic.

Cofetăria Casata nu mai există demult. În locul ei s-au perindat fel de fel de magazine, iar acum este acolo o brutărie. Locuitorii orașului încă se raportează la zona aceea ca fiind "acolo unde era odată Cofetăria Casata".

Pentru amatorii de date istorice, prima rețetă de înghețată care combina trei arome diferite a fost creată de bucătarul șef al familiei regale prusace, Louis Ferdinand Jungius, în 1839. Avea tot trei straturi: vanilie, cacao și căpșuni. Apoi rețeta înghețatei de acest fel a fost preluată de italienii din Napoli care o mai numeau și "înghețată arlechin".

Imigranții italienii au dus rețeta cu ei peste ocean, în Statele Unite și uite-așa, casata a început să facă înconjurul lumii. Probabil că n-a durat mult și a ajuns și în micul Paris. De pe gastroart.ro aflăm că cea mai veche indicație despre înghețată în România datează de la 1841, deci este foarte posibil ca boierimea Bucureștiului să fi cunoscut casata încă de pe atunci. La Galați, după cum vă spuneam, a ajuns abia în anii '80.

Inghetata casata

Revenind la noi și la vremurile noastre, probabil că acum găsim casata în orice cofetărie care se respectă. Totuși, nimic nu e mai plăcut decât să te joci cu trei feluri de înghețată la tine acasă.

Demult îmi doream să fac acasă înghețată casata care să-mi amintească de copilărie! Cum nici un pasionat de bunătățuri nu poate sta locului fără să complice cât de puțin lucrurile, m-am gândit să înveselesc rețeta și să o ridic la rangul de tort de înghețată în trei culori, un desert luxuriant și spectaculos înaintea căruia nimeni nu rezistă.

Mod de preparare înghețata casata/tort de înghețată în 3 culori

Lucrurile sunt foarte simple, fie că vreți să vă opriți la rețeta clasică de casată, fie că vreți să mergeți mai departe și să faceți un tort de înghețată în 3 culori.

Avem nevoie de o formă de chec îmbrăcată în hârtie de copt sau în folie alimentară și de aproximativ 500 ml din fiecare tip de înghețată pe care dorim să îl folosim. Cea mai comodă variantă este cea a înghețatei cumpărată din magazin, mai ales că acum, cu puțină atenție la lista ingredientelor, putem alege din galantare o înghețată foarte bună.

Inghetata casata

Desigur, varianta de preferat ar fi să folosim înghețată de casă, făcută de noi cu ouă, lapte, mascarpone și frișcă naturală. Ca să avem 3 culori diferite, putem folosi de exemplu:

  • înghețată de vanilie - rețeta aici
  • înghețată de ciocolată - rețeta aici
  • înghețată de căpșuni - rețeta aici

Pentru și mai multă savoare, în fiecare înghețată putem adăuga după gusturile fiecăruia: stafide înmuiate în rom, bucățele de ciocolată, migdale, alune de pădure, nuci, bucățele de fructe proaspete, fructe din dulceață sau fructe confiate, etc.

Între straturile de înghețată și la baza tortului putem pune: felii subțiri de pandișpan, biscuiți întregi sau mărunțiți, pișcoturi de șampanie mărunțite (întregi sunt prea înalte), picături de ciocolată, etc.

De data aceasta eu am pus doar alune de pădure mărunțite în înghețata de ciocolată și biscuiți Milka cu ciocolată între straturi și la bază. Altădată am folosit de exemplu, biscuiți Oreo mărunțiți, atât între straturi, cât și la decor.

Inghetata casata

Turnați primul strat de înghețată, așezați biscuiții și dați forma la congelator pentru 10-15 minute. E nevoie ca primul strat să fie suficient de tare înainte să îl turnăm pe al doilea, altfel nu vom obține straturi frumoase, paralele, iar biscuiții nu vor sta la locul lor.

Turnați al doilea strat de înghețată, din nou biscuiți și din nou forma va merge la congelator. Repetați operațiunea cu al treilea stat de înghețată. Ultimul strat trebuie să fie de biscuiți. Eu am pus și alune mărunțite în spațiile dintre biscuiți, așa cum se vede în fotografia de mai jos. Înveliți forma în folie alimentară și lăsați tortul să stea la congelator cel puțin 6 ore - dar mai bine de seara până dimineața - pentru a ne asigura că e bine înghețat, altfel nu vom reuși să îl feliem frumos.

Inghetata casata

Pentru decor doar imaginația noastră este limita. Eu am profitat că suntem în plin sezon al fructelor de pădure și după ce tortul a fost înghețat perfect, l-am răsturnat pe un platou, am turnat ciocolată topită și l-am decorat cu mure, coacăze roșii, frunzulițe de mentă și alune de pădure. Minunat!

M-am mișcat foarte repede să nu cumva să înceapă tortul meu să se topească, ceea ce va trebui să faceți și voi. Când am terminat de ornat, l-am băgat înapoi în congelator și am așteptat venirea musafirilor.

Inghetata casata
Înghețata Casata

Vă sfătuiesc să duceți tortul pe masă, pentru ca musafirii să îl admire în toată splendoarea lui. Veți auzi multe wow-uri care vă vor răsplăti cu vârf și îndesat munca! 😉

Dar nu vă culcați pe lauri! Feliați repede tortul cu un cuțit cu lama puternică, încălzită în prealabil în apă clocotită.  Duceți restul de tort la congelator și țineți cuțitul pregătit pentru că mai mult ca sigur toată lumea va mai cere încă o felie!

Inghetata casata

👩‍🍳 Îți plac rețetele mele?

Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.

🍪 Abonează-te aici

Din aceeași categorie

  • Tort Paradis cu cremă de brânză (urdă) și fructe din compot
    Tort Paradis cu cremă de brânză și fructe – rețetă ușoară pentru ocazii speciale
  • tort cu crema de vanilie si blat cu cacao
    Tort cu cremă de vanilie și blat de cacao
  • tort rapid cu biscuiti lotus
    Tort rapid cu biscuiți - gata în 30 de minute, fără ouă și fără coacere
  • tort cu crema de lamaie si fructe de padure
    Tort cu cremă de lămâie și fructe de pădure - rețeta delicioasă pentru orice ocazie
1499 shares

Comentarii

  1. CT a zis

    aprilie 28, 2021 at 12:18 pm

    Felicitari penru articol / documentare / prezentare / reteta / amintiri!

    Răspunde
    • Iuliana a zis

      aprilie 28, 2021 at 1:26 pm

      Mulțumesc! Mă bucur că v-a plăcut!

      Răspunde
  2. Andreea a zis

    iulie 06, 2019 at 4:04 pm

    Mulumim mult pt poveste si pt reteta!Mi-ati trezit atatea amintiri.

    Răspunde
    • Iuliana a zis

      iulie 06, 2019 at 5:05 pm

      Cu drag! Casata și mie îmi atinge mereu o coardă sensibilă a sufletului <3

      Răspunde
  3. Violeta a zis

    august 07, 2018 at 5:32 pm

    Vai Doamne, ce avem noi aici!! Splendid si atat de incredibil de usor de facut (cu inghetata cumparata, ca n-am masina!) Esti geniala, felicitari!

    Răspunde
    • Iuliana a zis

      august 07, 2018 at 6:54 pm

      Multumesc, Vio! <3

      Răspunde
  4. Anca Toader a zis

    iulie 24, 2018 at 12:07 pm

    Ia ghiceste ce am cumparat dis de dimineata? :))) Trei feluri de inghetata, pepene galben, ciocolata si fructe de padure, biscuiti digestivi pentru blat si de ornat mai vad eu ce gasesc prin casa.
    Ce zici, la biscuiti sa le pun si unt dupa ce ii maruntesc sau nu? Ii maruntesc de tot ca la cheesecake sau bucati mai mari?
    Si ultima intrebare: pot sa il fac de azi pentru sambata cand am oaspeti, are ceva?
    Multu'
    Pupici!

    Răspunde
    • Iuliana a zis

      iulie 24, 2018 at 8:09 pm

      Inghetata de pepene galben, ce bine suna! 🙂
      Nu e nevoie de unt la biscuiti si nici sa ii macini. Rupe-i grosier, o sa-ti placa sa gasesti ceva crocant prin inghetata 😉
      Succes! Sa-mi trimiti poze cu tortul sambata cand il scoti de la congelator!

      Răspunde
  5. CorneliuM a zis

    iulie 23, 2018 at 1:33 pm

    Absolut superb, textul, ideea, tot. Felicitari doamna!

    Răspunde
    • Iuliana a zis

      iulie 24, 2018 at 8:06 pm

      Multumesc mult!

      Răspunde

Lasă un comentariu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

iuliana sbirnea

Bună, eu sunt Iuliana!

Mă bucur că ești aici!

Pe Bucate Aromate îți explic pas cu pas cum să gătești mâncăruri gustoase și deserturi delicioase cu ingrediente simple și naturale. Găsești aici peste 1200 de rețete, așa că meniul familiei tale e mereu asigurat!

Despre mine și povestea blogului

📬 Vrei să primești rețete simple, descoperiri din bucătăria mea și povești scrise cu poftă?

Abonează-te la newsletterul Bucate Aromate și vei primi o scrisoare în fiecare joi dimineața – cu inspirație, miros de prăjituri și o cană de cafea imaginară. ☕

Abonează-te aici 🍪

Rețete noi

  • felie de cozonac babka cu cioclata si nuci in care se vad multe straturi
    Babka cu ciocolată – rețeta explicată pas cu pas, cu trucuri și sfaturi utile
  • un panettone intreg si o jumatate de panettone pe masa din bucataria de acasa
    Panettone cu fructe uscate – rețeta autentică cu poolish pentru un gust intens
  • felie de drob din carne tocata amestec cu ou fiert in mijloc
    Drob fraged cu carne tocată de porc și vită – fără organe, perfect pentru Paște
  • cum se serveste ciorba de primavara cu loboda si stevie, alaturi de paine proaspata si ceapa verde
    Ciorbă de primăvară cu lobodă și ștevie – rețetă ușoară și sănătoasă

Populare acum

  • Reteta tiramisu rapid fara oua
    Tiramisu fără ouă - rețeta rapidă cu mascarpone și frișcă
  • felie de cremă de zaăr ars cu sirop
    Cremă de zahăr ars - rețeta cu 8 ouă, fără amidon
  • Borcan de sticla cu flori de soc si felii de lamaie pentru preparare socata fara drojdie
    Cum se face socata – Rețetă tradițională, fără drojdie, 100% naturală
  • maioneza dietetica cu 4 oua intregi si putin ulei facuta la blender
    Maioneză "la minut" - rețeta cu 4 ouă fierte și doar 50 ml de ulei

  • Salate

  • Paste
  • Rețete de sosuri delicioase
  • Supe
  • Rețete cu pește și fructe de mare

VEZI TOATE CATEGORIILE

Rețete de tort pentru orice sărbătoare

  • Tort Napoleon tăiat pe platou de servire
    Tort Napoleon cu foi de casă și cremă de vanilie – rețeta autentică, pas cu pas
  • Tort de mere caramelizate
    Tort de Mere Caramelizate Perfect – Urmează Rețeta Pas cu Pas și Video
  • tort cu crema de lamaie si fructe de padure
    Tort cu cremă de lămâie și fructe de pădure - rețeta delicioasă pentru orice ocazie
  • Tort cu spuma de capsuni
    Tort cu spumă de căpşuni
ALTE REȚETE DE TORT

Rețete de prăjituri explicate pas cu pas

  • felii de prajitura Trenulet sau chec la metru
    Prăjitura Trenuleț - rețeta veche de chec la metru cu cremă de vanilie
  • felii de prajitura Greta Garbo (Jerbo) pe farfurii
    Prăjitura Greta Garbo (Jerbo) cu nucă și gem - rețeta veche cu unt și untură
  • prajitura Ora 12 cu frisca
    Prăjitura Ora 12 - Rețetă ușoară cu blat de cacao, frișcă și ciocolată
  • Prajitura Albinita asezata pe platou alb cu picior
    Prăjitura Albinița - rețeta veche care ne încântă și astăzi
ALTE REȚETE DE PRĂJITURI

Rețete actualizate

  • savarină pufoasă bine însiropată servită pe farfurie
    Savarine pufoase cu frișcă naturală – rețeta clasică, pas cu pas
  • maioneza dietetica cu 4 oua intregi si putin ulei facuta la blender
    Maioneză "la minut" - rețeta cu 4 ouă fierte și doar 50 ml de ulei
  • felie de cremă de zaăr ars cu sirop
    Cremă de zahăr ars - rețeta cu 8 ouă, fără amidon
  • reteta chec pufos cu lapte si cacao 2 tavi
    Chec pufos cu lapte și cacao - rețeta cu cana, pentru 2 tăvi

Articole utile

  • cea mai buna faina pentru cozonac pufos - coperta cu doua felii de cozonac cu nuca super pufos
    Cea mai bună făină pentru cozonaci pufoși – Ghid complet pentru alegerea făinii
  • proporția de înlocuire unt vs untură și invers
    Cum Să Înlocuiești Untul cu Untură și Invers – Tot ce Trebuie Să Știi
  • coperta articol secretul aluatului perfect - dospirea in cuptor
    Cum să dospești aluatul în cuptor pentru un rezultat perfect – Trucuri și sfaturi
  • drojdie proaspata vs. drojdie uscata
    Drojdie proaspătă vs. drojdie uscată. Cât și cum folosim din fiecare?
VEZI ȘI ALTE ARTICOLE

👩‍🍳 Îți plac rețetele mele?

Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.

🍪 Abonează-te aici

Footer

↑ SUS ↑
  • Despre
  • Colaborări
  • Contact
  • FAQ
  • Rețete
  • Articole
  • Blog
  • Newsletter

Toate articolele, fotografiile și clipurile video care alcătuiesc conținutul acestui site, cât și drepturile de autor ale acestora, aparțin deținătorului site-ului bucate-aromate.ro. Copierea și diseminarea pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc) a acestora, în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

Politica cookies

Politica de confidențialitate

Copyright © 2013 - 2025 Rețete culinare Bucate Aromate. Toate drepturile sunt rezervate.

👩‍🍳 Îți plac rețetele mele?

Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.

🍪 Abonează-te aici
x