Bucate Aromate

  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
menu icon
go to homepage
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
search icon
Homepage link
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
×
  • felie de cozonac babka cu cioclata si nuci in care se vad multe straturi
    Babka cu ciocolată – rețeta explicată pas cu pas, cu trucuri și sfaturi utile
  • un panettone intreg si o jumatate de panettone pe masa din bucataria de acasa
    Panettone cu fructe uscate – rețeta autentică cu poolish pentru un gust intens
  • felie de drob din carne tocata amestec cu ou fiert in mijloc
    Drob fraged cu carne tocată de porc și vită – fără organe, perfect pentru Paște
  • cum se serveste ciorba de primavara cu loboda si stevie, alaturi de paine proaspata si ceapa verde
    Ciorbă de primăvară cu lobodă și ștevie – rețetă ușoară și sănătoasă
  • chifteluțe din piure de cartofi pe farfurie cu salata verde si ridichi
    Chiftele din piure de cartofi și fasole roșie - rețetă de post delicioasă
  • Tort Napoleon tăiat pe platou de servire
    Tort Napoleon cu foi de casă și cremă de vanilie – rețeta autentică, pas cu pas
  • baghete cu masline pe gratar de racire alaturi de un bol cu masline intregi si buchet de rozmarin
    Baghete cu măsline și făină integrală - rețeta ușoară, fără frământare
  • 12 retete de post cu naut
    12 Rețete delicioase cu năut pentru post – rapide, sănătoase și pline de proteine!
  • servire gogosi rotunde pudrate cu zahar
    Gogoși pufoase cu brânză de vaci - rețetă rapidă, fără drojdie
  • cele mai bune retete de mucenici pentru 9 martie
    Cele mai bune rețete de mucenici – de post și de dulce, fierți și copți!
  • mucenici din aluat de cozonac glazurati cu ciocolata presarati cu fistic
    Mucenici din aluat de cozonac cu ciocolată și fistic – rețetă pentru 9 Martie
  • tocinei din cartofi rasi cu branza sarata asezati pe farfurii de servire alaturi de un castron cu smantana
    Tocinei bucovineni din cartofi și brânză rasă - rețetă tradițională delicioasă
Acasă » Retete » Gustări

Cum să faci covrigi bavarezi opăriți cu bicarbonat – rețeta pas cu pas

Publicat la 13 decembrie 2024 de Iuliana Sbîrnea - Lasă un comentariu - Această postare poate conține linkuri afiliate

7 shares
Mergi la rețetă

Timp estimat pentru citit: 15 minute

Acești covrigi bavarezi, cunoscuți și sub denumirea de "pretzels", sunt printre cele mai iubite delicii de panificație. Crocanți la exterior, cu o textură pufoasă în interior, acești covrigi sunt ideali pentru micul dejun, gustări sau ca acompaniament la o bere rece. Prepararea lor implică un mic secret - scufundarea într-o soluție alcalină de apă cu bicarbonat - care le oferă acea culoare arămie și textura specifică.

Covrigii bavarezi (Laugenbrezeln) sunt originari din sudul Germaniei, în regiunea Bavaria, unde sunt o parte esențială a culturii culinare. Sunt recunoscuți pentru crustele lor aurii și sărate și pentru textura moale din interior.

8 covrigi bavarezi cu susan asezati pe gratar de racire

La prima vedere, covrigii bavarezi ar putea părea simpli și asemănători cu formele tradiționale de covrigi , dar aceștia au câteva diferențe care îi fac speciali: partea de jos a covrigilor bavarezi este mai groasă și are o tăietură adâncă, care evidențiază textura interioară pufoasă. Capetele covrigilor bavarezi sunt mai subțiri, iar această combinație de parte groasă și subțire creează o textură unică, perfectă atât pentru cei care adoră covrigi crocanți, cât și pentru fanii covrigilor moi și pufoși.

Tăietura caracteristică, făcută pe partea mai groasă, este un detaliu important care pune în evidență interiorul și ajută covrigul bavarez să capete forma specifică după care este recunoscut oriunde. Rețeta de covrigi bavarezi pe care v-o prezint mai jos este ușor de făcut acasă și, cu câteva trucuri simple, vă puteți bucura de un gust autentic. Haideți să vă arăt cum se fac!

Covrigi bavarezi pentru micul dejun unsi cu unt pe farfurie albastra

Dacă sunteți amatori de covrigi pufoși, vă recomand să încercați și rețeta mea de covrigi cu unt și susan, absolut deosebită!

Mergi direct la:
  • Ce ingrediente îți trebuie pentru covrigi bavarezi opăriți cu bicarbonat?
  • De ce se opăresc covrigii bavarezi în soluție de apă cu bicarbonat?
  • Cum să faci covrigi opăriți cu bicarbonat - rețeta video detaliată
  • Mod de preparare covrigi bavarezi - rețeta pas cu pas
  • Încearcă și alte forme din același aluat
  • Cum să mănânci covrigii bavarezi - câteva idei delicioase
  • Cum păstrezi covrigii bavarezi proaspeți mai mult timp – trucuri utile
  • Alte sfaturi pentru cei mai buni covrigi
  • Întrebări frecvente
  • Rețete asemănătoare
  • Rețeta completă, cantități și mod de preparare

Ce ingrediente îți trebuie pentru covrigi bavarezi opăriți cu bicarbonat?

Ingrediente listate cu etichete pentru reteta covrigi bavarezi opariti cu bicarbonat

Aluat pentru covrigi pufoși

  • 400 g făină pentru pâine tip 650 – această făină oferă structură și elasticitate aluatului; evitați făina integrală pentru această rețetă.
  • 3 g drojdie uscată - sau 9 g drojdie proaspătă. Aici puteți citi mai multe despre echivalența tipurilor de drojdie.
  • 8 g sare – sarea echilibrează gustul și întărește glutenul din aluat.
  • 1 linguriță miere – ajută la activarea drojdiei și conferă o aromă subtilă.
  • 220 g apă – apa trebuie să fie doar ușor călduță, nu fierbinte, pentru a activa drojdia.
  • 30 ml ulei - sau 40 g unt moale. Grăsimile - ulei sau unt - aduc un plus de frăgezime în aluat.

Soluția alcalină pentru opărire

  • 1 litru de apă – baza lichidă pentru prepararea leșiei.
  • 50 g bicarbonat – esențial pentru obținerea crustei maronii și a gustului specific.

Pentru decor

  • sare grunjoasă – pentru o aromă intensă și aspect tradițional.
  • semințe de susan – sau semințe de mac, pentru o notă crocantă și un aspect apetisant.

De ce se opăresc covrigii bavarezi în soluție de apă cu bicarbonat?

Bicarbonatul de sodiu joacă un rol esențial în rețeta de covrigi bavarezi, iar utilizarea lui contribuie semnificativ la textura și aspectul final al covrigilor. Însă ce face bicarbonatul atât de special în această rețetă?

  • Opărirea covrigilor cu bicarbonat – secretul crustei perfecte
    Această tehnică face ca exteriorul covrigilor să devină crocant și auriu, conferindu-le acel contrast plăcut între exteriorul crocant și interiorul pufos, caracteristică a covrigilor bavarezi tradiționali. Bicarbonatul de sodiu ajută la crearea acelei coji subțiri și aurii, care nu ar fi posibilă doar prin coacere simplă.
  • Alcalinitatea bicarbonatului – favorizează rumenirea
    Bicarbonatul de sodiu este o substanță alcalină , ceea ce înseamnă că modifică pH-ul aluatului. Acest lucru ajută la accelerarea procesului de rumenire în cuptor, oferindu-le covrigilor acea nuanță maronie plăcută și lucioasă.
  • Bicarbonatul adaugă un gust ușor sărat și distinctiv
    Pe lângă efectele vizuale și de textură, bicarbonatul de sodiu contribuie și la gustul caracteristic al covrigilor bavarezi. Acesta adaugă o notă subtilă de sărare, care se combină perfect cu aroma aluatului și cu toppingurile tradiționale, cum ar fi sarea de mare sau semințele.
  • Concentrația soluției alcaline cu bicarbonat - în rețeta clasică concentrația este de aprox. 5% , adică se folosesc 50 g de bicarbonat de sodiu la 1 litru de apă. Dacă doriți să experimentați cu o soluție mai puțin alcalină, care implicit va produce un efect mai ușor asupra covrigilor, puteți scădea până la 2,5%, adică 25 g de bicarbonat la 1 litru de apă.

În concluzie, bicarbonatul nu este doar un ingredient care ajută covrigii să își mențină forma, ci și un factor cheie în obținerea acelei texturi unice, crocante și delicioase. Fără bicarbonat, covrigii bavarezi nu ar fi la fel de buni!

Cum să faci covrigi opăriți cu bicarbonat - rețeta video detaliată

Vedeți cum se prepară pas cu pas acești covrigi bavarezi autentici în videoclipul meu de pe YouTube. Veți găsiți trucuri utile pentru rularea aluatului și formarea covrigilor. Nu uitați să vă abonați la canal pentru mai multe rețete delicioase: Abonați-vă aici!

Mod de preparare covrigi bavarezi - rețeta pas cu pas

Pregătirea aluatului

framantarea aluatului

1. Într-un bol mare, combinați făina, drojdia uscată și sarea. Adăugați mierea, turnați treptat apa călduță și frământați timp de 3 minute cu un robot de bucătărie sau 5 minute manual, până obțineți un aluat omogen.

adăugare ulei in aluat

2. Adăugați untul moale sau uleiul și continuați frământarea încă 3-5 minute, până când aluatul devine elastic și neted. Puneți aluatul într-un bol ușor uns, acoperiți-l cu folie alimentară sau un prosop curat și lăsați-l să dospească într-un loc cald timp de 90 de minute, până își dublează volumul.

Cum se împletesc covrigii bavarezi în forma specifică

aluat impartit in parti egale pentru 8 covrigi

3. Împărțiți aluatul în 8 bile egale și lăsați-le să se odihnească pe masă timp de 10 minute, acoperite ca să nu se usuce.

modelare covrigi bavarezi - coarda de 40-50 cm

4. Întindeți fiecare bilă într-o coardă de aprox. 40-50 cm, mai groasă la mijloc și mai subțire către capete. Răsuciți capetele și le ascundeți sub partea mai groasă a covrigului. Astfel obțineți forma clasică.

modelare covrigi bavarezi - capete rasucite

5. Răsuciți capetele subțiri de două ori.

modelare covrigi bavarezi - capete lipite pentru a obtine forma specifica

6. Lipiți capetele de partea mai groasă a covrigului, apoi întoarceți covrigul astfel încât capetele lipite să fie dedesubt.

Important: eu am modelat aluatul în corzi de 4o cm lungime. Am facut covrigi mai groși, dar mai mici în diametru ca să îmi încapă toți în aceeași tavă și să îi coc pe toți odată. Dacă vreți covrigi mai subțiri, modelați corzile la 50 cm. Covrigii vor ieși mai mari, îi așezați în 2 tăvi și îi coaceți pe rând.

Dospirea și răcirea covrigilor

dospire covrigi bavarezi dupa modelare

7. Așezați covrigii modelați pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și lăsați-i la temperatura camerei timp de 30 de minute, acoperiți cu un prosop.

covrigi acoperiti cu folie alimentara pentru racire la frigider si congelator

8. Acoperiți tava cu folie alimentară și dați covrigii la frigider pentru 30 de minute, apoi la congelator pentru încă 30 de minute. Această etapă ajută la obținerea texturii ideale și previne deformarea covrigilor în timpul băii de bicarbonat.

Notă: dacă tava mare a cuptorului nu vă încape în frigider sau în congelator, așezați-i de la început pentru dospire pe 2 tăvi sau 2 platouri mai mici.

Cum se opăresc covrigii bavarezi în apă cu bicarbonat

pregatire solutie alcalina cu bicarbonat (lesie) pentru oparirea covrigilor

9. Aduceți 1 litru de apă la fierbere într-o oală mare, reduceți focul și adăugați bicarbonatul de sodiu.

cum se oparesc covrigii bavarezi in lesie cu bicarbonat

10. Scufundați fiecare covrig înghețat în apă timp de 30 de secunde pe fiecare parte. Scoateți covrigii cu o spatulă și așezați-i mai întâi pe un grătar să se scurgă, apoi cu o spatulă îi mutați în tavă pe hârtie de copt.

Cum se coc covrigii ca să iasă crocanți

taietura cu lama pe partea mai groasa a aluatului de covrigi

11. Cu o lamă sau cu un cuțit foarte bine ascuțit, faceți o tăietură fină pe partea groasă a fiecărui covrig. Presărați sare grunjoasă și semințe pentru aspect și gust.

cum se coc covrigii bavarezi ca sa iasa crocanti

12. Coaceți covrigii în cuptorul preîncălzit la 210°C (căldură sus-jos, fără ventilație) pentru 20-25 de minute, până devin aurii și rumeniți uniform.

Încearcă și alte forme din același aluat

Dacă nu vrei să formezi covrigi împletiți, poți modela același aluat în alte forme, mai simple. De exemplu poți modela covrigi rotunzi (neîmpletiți), baghete, chifle bavareze sau orice altă formă dorești. Aceste alternative sunt la fel de gustoase și păstrează caracteristicile cojii crocante și aurii la exterior și miezul pufos la interior, esențiale pentru covrigii bavarezi autentici.

baghete, chifle și covrigi bavarezi presărați cu sare - taietura, culoarea si crusta specifica
sursa foto: canva.com

Dacă dorești, poți aplica tăietura specifică și pe aceste forme alternative, pentru a le da un aspect mai autentic. Tot ce trebuie să faci este să modelezi aluatul în forma dorită și să urmezi aceiași pași pentru opărirea covrigilor cu bicarbonat și coacerea covrigilor bavarezi.

Cum să mănânci covrigii bavarezi - câteva idei delicioase

În Bavaria, acest tip de covrigi sunt adesea consumați în loc de pâine sau ca mic dejun tradițional bavarez, dar mai ales sunt vedetele festivalului Oktoberfest alături de bere.

În tradiția românească, covrigii sunt de asemenea parte a micului dejun sau a pachetului de la școală sau serviciu, alături de iaurt, sana sau kefir. Pentru un mic dejun sănătos, vezi cât de ușor poți face iaurt de casă clasic sau la multicooker.

Covrigii bavarezi sunt de asemenea minunați unși cu unt moale, cu dulceață sau cu cremă de brânză. Încearcă rețeta mea de brânză dulce - "Almette de casă" cu acești covrigi și vei descoperi o combinație grozavă!

Dacă ai făcut baghete sau chifle bavareze, le poți tăia în două pentru a le folosi la sandvișuri cu felii de brânză sau cașcaval, frunze de salată și felii de prosciutto sau pastramă.

Dacă ai frământat aluatul cu ulei, poți face sandvișuri de post cu chifteluțe din linte sau cu delicioasele mele chifteluțe din legume crude, date pe răzătoare.

Cum păstrezi covrigii bavarezi proaspeți mai mult timp – trucuri utile

Covrigii sunt delicioși atunci când sunt proaspeți și pufoși, dar se pot usca destul de repede dacă nu sunt păstrați corect. Iată câteva sfaturi utile pentru a-i menține cât mai bine:

  • În șervet de bumbac - dacă covrigii sunt pentru consum a doua zi, înfășoară-i într-un șervet curat și lasă-i într-un loc răcoros și uscat.
  • În pungi de hârtie - după ce s-au răcit complet, pune covrigii într-o pungă de hârtie. Hârtia permite circulația aerului, prevenind formarea condensului care ar putea înmuia covrigii. Pentru o sigilare mai bună, introdu punga de hârtie într-o pungă de plastic. Aceasta creează un mediu echilibrat, păstrându-i pufoși mai mult timp.
  • La congelator - dacă ai făcut mai mulți covrigi și vrei să-i păstrezi pentru un timp mai lung, congelarea este soluția ideală. Împachetează-i individual în folie alimentară sau pungi resigilabile, apoi pune-i în congelator pentru 3 luni. Când vrei să-i consumi, încălzește-i câteva minute în cuptor, stropindu-i cu puțină apă înainte. Acest truc ajută la reactivarea crustei și la înmuierea interiorului.

Aceste metode simple te vor ajuta să te bucuri de covrigi la fel de gustoși și proaspeți ca în ziua în care au fost făcuți!

Alte sfaturi pentru cei mai buni covrigi

  • Rulați aluatul pe un blat fără făină suplimentară pentru a obține o textură mai uniformă.
  • Nu depășiți timpul de scufundare în soluția cu bicarbonat, pentru a evita o crustă prea groasă.
  • Nu supraîncărcați tava; lăsați suficient spațiu între covrigi pentru a crește în cuptor.
covrigi bavarezi impletiți presarati cu sare si seminte de susan

Întrebări frecvente

Ce pot pune pe covrigii bavarezi în loc de sare?

Poți folosi semințe (susan, floarea-soarelui) sau condimente, cum ar fi usturoi granulat sau ierburi aromatice.

Cum să fac covrigi bavarezi mai mici, pentru gustări?

Împarte aluatul în bucăți mai mici, de exemplu, în 16 bucăți, în loc de 8, cât prevede rețeta mea. Modelează covrigi mai mici și ajustează timpul de coacere (aprox. 15-20 minute) ca să obții covrigi crocanți.

Ce se întâmplă dacă nu opăresc covrigii cu bicarbonat?

Covrigii nu vor avea crusta specifică și culoarea aurie, de asemenea aroma va fi diferită.

Soluția alcalină cu bicarbonat este periculoasă pentru sănătate?

Nu, soluția alcalină cu bicarbonat nu este periculoasă pentru sănătate atunci când este folosită corect, în procesul de preparare a covrigilor bavarezi. Bicarbonatul de sodiu se dizolvă complet în apă și nu rămâne în cantități semnificative pe produsul final, iar procesul de opărire ajută la formarea unei cruste, fără a afecta negativ preparatul.

Câte calorii au covrigii bavarezi?

Un covrig bavarez de aprox. 85 de grame, așa cum rezultă din rețeta specificată, are 215 kcal.

Rețete asemănătoare

Vrei să încerci și alte rețete asemănătoare? Iată ce mai găsești pe blog:

  • farfurie cu placinte cu foi subtiri de casa pe fund de lemn
    Plăcinte cu foi subțiri de casă și brânză sărată – preparare pas cu pas
  • Japoneze coapte în tavă.
    Chifle împletite cu lapte - rețeta de japoneze pufoase
  • batoane cu mac în secțiune
    Batoane cu mac - rețeta de "batoane de un leu"
  • merdenele cu umplutură de brânză sărată și foi cumpărate
    Merdenele cu brânză sărată - rețeta rapidă cu foi cumpărate

Rețeta completă, cantități și mod de preparare

7 covrigi bavarezi cu susan asezati pe gratar de racire

Cum să faci covrigi bavarezi opăriți cu bicarbonat – rețeta simplă pas cu pas!

Descoperă rețeta ușoară de covrigi bavarezi opăriți cu bicarbonat! Urmează pașii simpli pentru covrigi delicioși la tine acasă!
5 from 1 vote
Tipărește Salvează pe Pinterest
Pregătire: 30 minutes minutes
Gătire: 20 minutes minutes
dospire+răcire: 1 hour hour 30 minutes minutes
Timp total: 2 hours hours 20 minutes minutes
Număr de porții: 8 covrigi
Autor: Iuliana Sbîrnea

Ingrediente
 

pentru aluat:

  • 400 g faina pentru pâine tip 650
  • 3 g drojdie uscată (9 g drojdie proaspătă)
  • 8 g sare
  • 1 linguriță miere
  • 220 g apă
  • 30 ml ulei (sau 40 g unt moale)

pentru leșie:

  • 1 litru de apă
  • 40 g bicarbonat

deasupra:

  • sare grunjoasă
  • semințe de susan

Instrucțiuni de preparare
 

Pregătirea aluatului

  • Într-un bol mare, combinați făina, drojdia uscată și sarea. Adăugați mierea, turnați treptat apa călduță și frământați timp de 3 minute cu un robot de bucătărie sau 5 minute manual, până obțineți un aluat omogen.
    framantare aluat pentru covrigi bavarezi
  • Adăugați untul moale sau uleiul și continuați frământarea încă 3-5 minute, până când aluatul devine elastic și neted. Puneți aluatul într-un bol ușor uns, acoperiți-l cu folie alimentară sau un prosop curat și lăsați-l să dospească într-un loc cald timp de 90 de minute, până își dublează volumul.
    adăugare ulei in aluat pentru reteta de covrigi bavarezi opariti

Cum se modelează covrigii bavarezi în forma clasică

  • Împărțiți aluatul în 8 bile egale și lăsați-le să se odihnească pe masă timp de 10 minute, acoperite ca să nu se usuce.
    aluat impartit in 8 parti egale pentru covrigi bavarezi
  • Întindeți fiecare bilă într-o coardă de aprox. 40-50 cm, mai groasă la mijloc și mai subțire către capete.
    modelare covrigi bavarezi - coarda de 40-50 cm
  • Răsuciți capetele subțiri de două ori.
    modelare covrigi bavarezi - capete rasucite
  • Lipiți capetele de partea mai groasă a covrigului, apoi întoarceți covrigul astfel încât capetele lipite să fie dedesubt.
    modelare covrigi bavarezi - capete lipite pentru a obtine forma specifica

Dospirea și răcirea covrigilor

  • Așezați covrigii modelați pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și lăsați-i la temperatura camerei timp de 30 de minute, acoperiți cu un prosop.
    dospire covrigi bavarezi dupa modelare
  • Acoperiți tava cu folie alimentară și dați covrigii la frigider pentru 30 de minute, apoi la congelator pentru încă 30 de minute. Această etapă ajută la obținerea texturii ideale și previne deformarea covrigilor în timpul băii de bicarbonat.
    covrigi acoperiti cu folie alimentara pentru racire la frigider si congelator

Cum se opăresc covrigii bavarezi în apă cu bicarbonat

  • Aduceți 1 litru de apă la fierbere într-o oală mare, reduceți focul și adăugați bicarbonatul de sodiu.
    pregatire solutie alcalina cu bicarbonat (lesie) pentru oparirea covrigilor
  • Scufundați fiecare covrig înghețat în apă timp de 30 de secunde pe fiecare parte. Scoateți covrigii cu o spatulă și așezați-i mai întâi pe un grătar să se scurgă, apoi cu o spatulă îi mutați în tavă pe hârtie de copt.
    cum se oparesc covrigii bavarezi in lesie cu bicarbonat

Cum se coc covrigii

  • Cu o lamă sau cu un cuțit foarte bine ascuțit, faceți o tăietură fină pe partea groasă a fiecărui covrig. Presărați sare grunjoasă și semințe pentru aspect și gust.
    taietura cu lama pe partea mai groasa a aluatului de covrigi
  • Coaceți covrigii în cuptorul preîncălzit la 210°C (căldură sus-jos, fără ventilație) pentru 20-25 de minute, până devin aurii și rumeniți uniform.
    cum se coc covrigii bavarezi ca sa iasa crocanti

Bine de știut:

    • Respectați timpul de frământare pentru un aluat elastic.
    • Dacă aluatul este prea lipicios, lăsați-l să se odihnească 5 minute înainte de a continua să-l frământați.
    • Rulați aluatul pe un blat fără făină suplimentară pentru a obține o textură mai uniformă.
    • Baia cu bicarbonat este crucială pentru crustă – nu o săriți!
    • Nu depășiți timpul de scufundare în soluția cu bicarbonat, pentru a evita o crustă prea groasă.
    • Dacă tava mare a cuptorului nu vă încape în frigider sau în congelator, așezați-i de la început pentru dospire pe 2 tăvi sau 2 platouri mai mici.
    • Nu supraîncărcați tava; lăsați suficient spațiu între covrigi pentru a crește.
    • Eu am modelat aluatul în corzi de 4o cm lungime. Am facut covrigi mai groși, dar mai mici în diametru ca să îmi încapă toți în aceeași tavă și să îi coc pe toți odată. Dacă vreți covrigi mai subțiri, modelați corzile la 50 cm. Covrigii vor ieși mai mari, îi așezați în 2 tăvi și îi coaceți pe rând.
Valori nutriționale
Cum să faci covrigi bavarezi opăriți cu bicarbonat – rețeta simplă pas cu pas!
Valori per porție
Calorii
215
% doza zilnică recomandată*
Grăsimi
 
4
g
6
%
Carbohidrați
 
38
g
13
%
Fibre
 
1
g
4
%
Zahăr
 
0.2
g
0
%
Proteine
 
5
g
10
%
Calciu
 
9
mg
1
%
* Valorile zilnice procentuale sunt calculate pentru o dietă de 2000 de calorii.

Note:

1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.

2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.

Distribuie pe Facebook Salvează pe Pinterest Trimite pe email
Ai încercat această rețetă? Dă-mi un tag pe Instagram!Menționează @iuliana_bucate_aromate ca să te pot găsi!

👩‍🍳 Îți plac rețetele mele?

Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.

🍪 Abonează-te aici

Din aceeași categorie

  • cinci felii de plăcintă cu dovlecei și telemea pe farfurie albă
    Plăcintă cu dovlecei și telemea la cuptor - rețeta pas cu pas
  • tigaie cu piperchi targasiti reteta aromana
    Piperchi Țârgâsiti - Rețetă Tradițională Aromână din Dobrogea
  • un sandvis cald gatit la air fryer
    Sandvișuri calde la air fryer - rețeta rapidă cu bacon și mozzarela
  • mod se servire muschiulet de porc la airfryer
    Muschiuleț de porc la air fryer - gata în 20 de minute
7 shares
5 from 1 vote (1 rating without comment)

Lasă un comentariu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

iuliana sbirnea

Bună, eu sunt Iuliana!

Mă bucur că ești aici!

Pe Bucate Aromate îți explic pas cu pas cum să gătești mâncăruri gustoase și deserturi delicioase cu ingrediente simple și naturale. Găsești aici peste 1200 de rețete, așa că meniul familiei tale e mereu asigurat!

Despre mine și povestea blogului

📬 Vrei să primești rețete simple, descoperiri din bucătăria mea și povești scrise cu poftă?

Abonează-te la newsletterul Bucate Aromate și vei primi o scrisoare în fiecare joi dimineața – cu inspirație, miros de prăjituri și o cană de cafea imaginară. ☕

Abonează-te aici 🍪

Rețete noi

  • felie de cozonac babka cu cioclata si nuci in care se vad multe straturi
    Babka cu ciocolată – rețeta explicată pas cu pas, cu trucuri și sfaturi utile
  • un panettone intreg si o jumatate de panettone pe masa din bucataria de acasa
    Panettone cu fructe uscate – rețeta autentică cu poolish pentru un gust intens
  • felie de drob din carne tocata amestec cu ou fiert in mijloc
    Drob fraged cu carne tocată de porc și vită – fără organe, perfect pentru Paște
  • cum se serveste ciorba de primavara cu loboda si stevie, alaturi de paine proaspata si ceapa verde
    Ciorbă de primăvară cu lobodă și ștevie – rețetă ușoară și sănătoasă

Populare acum

  • Reteta tiramisu rapid fara oua
    Tiramisu fără ouă - rețeta rapidă cu mascarpone și frișcă
  • felie de cremă de zaăr ars cu sirop
    Cremă de zahăr ars - rețeta cu 8 ouă, fără amidon
  • Borcan de sticla cu flori de soc si felii de lamaie pentru preparare socata fara drojdie
    Cum se face socata – Rețetă tradițională, fără drojdie, 100% naturală
  • maioneza dietetica cu 4 oua intregi si putin ulei facuta la blender
    Maioneză "la minut" - rețeta cu 4 ouă fierte și doar 50 ml de ulei

  • Salate

  • Paste
  • Rețete de sosuri delicioase
  • Supe
  • Rețete cu pește și fructe de mare

VEZI TOATE CATEGORIILE

Rețete de tort pentru orice sărbătoare

  • Tort Napoleon tăiat pe platou de servire
    Tort Napoleon cu foi de casă și cremă de vanilie – rețeta autentică, pas cu pas
  • Tort de mere caramelizate
    Tort de Mere Caramelizate Perfect – Urmează Rețeta Pas cu Pas și Video
  • tort cu crema de lamaie si fructe de padure
    Tort cu cremă de lămâie și fructe de pădure - rețeta delicioasă pentru orice ocazie
  • Tort cu spuma de capsuni
    Tort cu spumă de căpşuni
ALTE REȚETE DE TORT

Rețete de prăjituri explicate pas cu pas

  • felii de prajitura Trenulet sau chec la metru
    Prăjitura Trenuleț - rețeta veche de chec la metru cu cremă de vanilie
  • felii de prajitura Greta Garbo (Jerbo) pe farfurii
    Prăjitura Greta Garbo (Jerbo) cu nucă și gem - rețeta veche cu unt și untură
  • prajitura Ora 12 cu frisca
    Prăjitura Ora 12 - Rețetă ușoară cu blat de cacao, frișcă și ciocolată
  • Prajitura Albinita asezata pe platou alb cu picior
    Prăjitura Albinița - rețeta veche care ne încântă și astăzi
ALTE REȚETE DE PRĂJITURI

Rețete actualizate

  • savarină pufoasă bine însiropată servită pe farfurie
    Savarine pufoase cu frișcă naturală – rețeta clasică, pas cu pas
  • maioneza dietetica cu 4 oua intregi si putin ulei facuta la blender
    Maioneză "la minut" - rețeta cu 4 ouă fierte și doar 50 ml de ulei
  • felie de cremă de zaăr ars cu sirop
    Cremă de zahăr ars - rețeta cu 8 ouă, fără amidon
  • reteta chec pufos cu lapte si cacao 2 tavi
    Chec pufos cu lapte și cacao - rețeta cu cana, pentru 2 tăvi

Articole utile

  • cea mai buna faina pentru cozonac pufos - coperta cu doua felii de cozonac cu nuca super pufos
    Cea mai bună făină pentru cozonaci pufoși – Ghid complet pentru alegerea făinii
  • proporția de înlocuire unt vs untură și invers
    Cum Să Înlocuiești Untul cu Untură și Invers – Tot ce Trebuie Să Știi
  • coperta articol secretul aluatului perfect - dospirea in cuptor
    Cum să dospești aluatul în cuptor pentru un rezultat perfect – Trucuri și sfaturi
  • drojdie proaspata vs. drojdie uscata
    Drojdie proaspătă vs. drojdie uscată. Cât și cum folosim din fiecare?
VEZI ȘI ALTE ARTICOLE

👩‍🍳 Îți plac rețetele mele?

Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.

🍪 Abonează-te aici

Footer

↑ SUS ↑
  • Despre
  • Colaborări
  • Contact
  • FAQ
  • Rețete
  • Articole
  • Blog
  • Newsletter

Toate articolele, fotografiile și clipurile video care alcătuiesc conținutul acestui site, cât și drepturile de autor ale acestora, aparțin deținătorului site-ului bucate-aromate.ro. Copierea și diseminarea pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc) a acestora, în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

Politica cookies

Politica de confidențialitate

Copyright © 2013 - 2025 Rețete culinare Bucate Aromate. Toate drepturile sunt rezervate.

👩‍🍳 Îți plac rețetele mele?

Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.

🍪 Abonează-te aici

Your vote:




A rating is required
A name is required
An email is required

Recipe Ratings without Comment

Something went wrong. Please try again.
x