Săptămâna Haferland 2018 - Sașii din Transilvania vă așteaptă la festival cu meșteșug!

Dragii mei, pregătiți-vă! Luați-vă o ceașcă de ceai sau una de cafea și haideți să stăm la povești!

Vă așteaptă mai jos un articol care poate părea lung la început, dar odată ajunși cu cititul spre final, veți spune, ca și mine, că ați fi vrut ca poveștile să nu se termine atât de repede. Pe lângă fotografii frumoase și o lectură, sper eu, plăcută, articolul de azi vine și cu două bonusuri pentru voi:

1. veți afla totul despre lichiu, o prăjitură tradițională săsească absolut delicioasă
2. veți rămâne cu o idee grozavă de locuri pe care să le vizitați și activități la care să participați în vacanța de vară din acest an și din cei care vor urma 😉

Acum dacă v-am prevenit cum stă treaba cu articolul de azi și v-am făcut suficient de curioși să aflați mai mult, o să mă pun pe povestit.

Luna trecută am participat, la invitația Selgros, la o excursie în Transilvania. Destinația noastră a fost localitatea Criț, unul dintre satele săsești pe care le găsim de-a lungul drumului european care leagă Brașovul de Sighișoara. Întreaga zonă se numește Țara Ovăzului sau Haferland, pentru că, din cauza climei aspre, sașii obișnuiau să cultive cu precădere de ovăzul. Celelalte sate săsești din Haferland sunt: Viscri, Meșendorf, Cloașterf, Roadeș, Saschiz, Bunești, Archita și Fișer. Satele au o istorie comună, extrem de interesantă, dar și foarte tristă, așa cum a fost, de altfel, istoria comunității săsești din România.

Vestea bună este că istoria nu se oprește niciodată în loc, ci ea se scrie în continuare, iar în ceea ce privește satele săsești din inima Transilvaniei sunt mari șanse ca farmecul lor unic să renască destul de aproape de ceea ce au fost odată. Oamenii inimoși de la Fundația Michael Schmidt au grijă ca povestea sașilor transilvăneni să meargă mai departe și întotdeauna, atunci când pui suflet în ceva, lucrurile încep să se miște în direcția bună.

Haferland este și denumirea unui festival de promovare a culturii săsești care are loc în această zonă în fiecare vară și care implică toată salba de sate. Anul acesta, Săptămâna Haferland, cea în care are loc festivalul, va fi între 2-6 august.

Excursia noastră a început la București, la sediul Automobile Bavaria care au fost alături de noi și ne-au pus la dispoziție cele mai sigure și mai confortabile mașini cu care să ne deplasăm spre Criț. Cei de la Rompetrol ne-au asigurat carburantul, un mic dejun delicios și desigur, cafeaua, cea fără de care nici o excursie nu poate începe cu dreptul. Sau în orice caz, nu pentru mine 🙂

Am plecat în această aventură alături de colegii mei, bloggerii culinari participanți la proiectul Selgros Caută Pasiunea și de alți colegi fotografi sau bloggeri de travel care se ocupă foarte eficient de promovarea turismului românesc.

O mențiune specială pentru Călin Stan, unul dintre cei mai talentați fotografi de la noi. A fost o bucurie să îl cunosc pentru că îl urmăream demult în online și căruia îi mulțumesc pentru că mi-a permis să folosesc câteva dintre fotografiile făcute de el la ilustrarea acestui articol. Ca de exemplu cea de mai jos. Nu-i așa că se vede din poze ce grup frumos și vesel am fost? Am petrecut două zile superbe alături de oamenii ăștia toți 🙂

Am ajuns la Criț exact la timp pentru concertul de muzică Fado susținut de Cristiano de Sousa la Biserica Evanghelică. Să asculți muzica portugheză, pasională și tânguitoare cum este ea, în atmosfera și acustica unei biserici, e o experiență absolut deosebită și s-a terminat cu multe aplauze și bis-uri. A fost minunat, dar nu mă invidiați prea tare! Astfel de concerte se întâmplă destul de des în bisericile săsești și mai cu seamă în Săptămâna Haferland, deci aveți toate șansele să prindeți și voi unul dacă treceți prin zonă!

Abia după concert am mers să ne cunoaștem gazdele de la Casa Kraus, care ne așteptau cu un foarte îmbelșugat brunch alcătuit din produse locale și tradiționale. Am avut de la sparanghel alb, până la biluțe cu brânză, șunculiță afumată și pâine unsă cu untură. La desert trona pe masă, în toată splendoarea lui vizuală și gustativă, celebrul lichiu, despre care vă voi povesti imediat mai multe.

Casa Kraus, unde am fost cazați cu toții, este fosta casă parohială a preotului Johannes Traugott Kraus care a slujit la biserica din Criț în vremurile de aur ale satului. Aflată mult timp în părăsire și într-o stare avansată de degradare, casa Kraus a fost salvată și restaurată exact după planurile originale prin eforturile Fundației Michael Schmidt.

Plină de detalii vechi și de obiecte autentice de decor care parcă te transpun în alte timpuri, casa Kraus a fost locul perfect care să ne introducă în atmosfera săsească și am avut parte de tot confortul și de toată atenția personalului.

Tot lângă biserica evanghelică, în curtea Casei Kraus se afla Căsuța Sofia Folberth, o căsuță de oaspeți în stil duplex care poate găzdui 4 persoane. Este absolut adorabilă și are o poveste emoționantă. Pe vremuri căsuța a fost...cuptor de pâine! Aici se depozita făina și tot aici se frământa și se cocea pâinea săsească.

Căsuța a fost restaurată odată cu casa parohială, iar numele i-a fost dat în onoarea doamnei Sofia Folberth, o săsoaică de 94 de ani care trăiește în Germania, dar care revine la Criț în fiecare vară și participă activ la festivalul Haferland povestindu-le turiștilor istoria locului. Vedeți, v-am spus eu despre căsuță că are o poveste frumoasă! 🙂

După brunch-ul bogat în bunătăți locale, am avut răgaz de odihnă câteva ceasuri, până la cină. Nu s-a îndurat nimeni să stea închis singur în cameră, așa că în ciuda ploii, ne-am reunit cu toții sub umbrelele din curte și am stat la taclale până seara târziu când am mers la cină în frumoasa cramă a casei Kraus. Printre două picături de ploaie, mi-am făcut drum prin împrejurimi să surprind frumusețea verde a zonei în câteva fotografii.

Nu ne săturasem de vorbă, așa că după cină, ne-a prins miezul nopții tot afară, sub umbrele, povestind de-ale noastre și de-ale sașilor, alături de gazdele noastre. A doua zi dimineață, am constatat că am sporovăit ore în șir fără să ne dăm seama când a zburat timpul și că pe masă n-a mai rămas decât amintirea lumânărilor care ne-au ascultat poveștile. Sfeșnicul cu ceara topită a fost cel mai fotografiat obiect, dimineață, la cafea și cred că e una dintre cele mai dragi amintiri-simbol de la Criț, pentru că înseamnă prietenie și timp petrecut în armonie cu oameni care împărtășesc aceleași pasiuni 🙂

A doua zi am cunoscut-o pe doamna Hermine Antoni, fostă învățătoare în Meșendorf în anii '60, plecată demult în Germania, dar care, ca și doamna Sofia Folberth, revine în fiecare vară acasă și încearcă să facă cunoscută povestea sașilor transilvăneni și să mențină vie cultura săsească.

Doamna Hermine ne-a povestit despre organizarea satelor săsești, despre austeritatea binecunoscută dar plină de sens și înțelepciune a sașilor, dar și despre drama acestora, care s-au văzut nevoiți ca în anii comunismului să își părăsească locurile natale și să pornească către iluzia unei patrii-mamă, Germania, care totuși nu i-a primit chiar cu brațele larg deschise. Ani de zile sașii transilvăneni au pendulat între două lumi, cu istoria, amintirile și sufletul în România, încercând să își încropească o nouă viață, de la zero, într-o țară care foarte greu și după foarte mult timp le-a devenit "acasă".

Dar dacă până acum pare că doar am mâncat și am stat la taclale, iată că a venit timpul să trecem la treabă și să facem ceea ce știm noi mai bine: să gătim. Doamna Hermine Antoni ne-a povestit puțin și despre gastronomia săsească. De departe produsul cel mai iubit al acesteia este celebra prăjitură locală numită lichiu, nelipsită de la toate sărbătorile săsești.

Pentru cei din alte zone, care ca și mine nu cunosc această prăjitură, o voi descrie în câteva cuvinte. Lichiu are o bază de aluat dospit, asemănător cu aluatul de cozonac și o cremă bogată, cu multe gălbenușuri și multă smântână. Trebuie să știți că deși modul de preparare este în mare cam același, fiecare sat de sași are propria sa rețetă de lichiu. Unii îl fac simplu, doar baza de aluat și crema de gălbenușuri, alții îi adaugă fructe proaspete sau uscate, alții nuci, alții merg mai departe și învelesc lichiul cu un strat de bezea.

Noi ne-am pregătit ingredientele și am decis să facem, cu ajutorul doamnei Hermine, patru variante de lichiu:

1. o variantă sărată, cu brânză și mărar, căreia i s-au acordat ințial puține voturi, dar pe care în final ne-am bătut cu toții, atât de bună a fost
2. o variantă cu rubarbă, care a fost fină și delicioasă
3. o variantă simplă, dar bine aromată cu vanilie, de asemenea foarte bună
4. o variantă cu coacăze din grădină, nuci și bezea, care s-a dovedit a fi combinația câștigătoare și care a fost de departe preferata tuturor

Să vă mai spun cum miroseau prăjiturile din cele 4 tăvi scoase fierbinți din cuptor? Cum ne-am fript nemaiavând răbdare să se răcorească lichiul ca să-l tăiem? Cum ne-am bătut pe el, cum nu mai vorbea nimeni căci toți eram ocupați să savurăm prăjiturile și cum nu a mai rămas nici o firimitură?

Prăjitura asta e fabuloasă! Așteptați-vă la o avalanșa de lichiuri pe blog în perioada următoare, căci acum, scriind despre el, mi s-a făcut așa un dor și o poftă...

Poate că n-o să mă credeți când vă zic, dar n-a durat prea mult și a fost iarăși rost de stat la taclale și de mâncare bună 😀

După o vizită la biserica din Criț, unde Dietmar Depner ne aștepta să ne povestească despre istoria acesteia, despre restaurările prin care a trecut, despre orgă, despre concerte și despre planurile pe care le au pentru viitor, am plecat spre satul vecin, Bunești.

În curtea bisericii evanghelice din Bunești ne așteptau Ela și Helmut Wagner, o familie de sași, care pe lângă meseriile lor de zi cu zi, în timpul liber atât de puțin cât au, îngrijesc singuri, doar ei doi, atât biserica, cât și curtea care o înconjoară.

Doamna Ela ne-a așteptat cu brânzeturi locale, unt făcut în casă, șunculiță de porc cu ceapă roșie, miere de la stupii din grădină și cu un linzer cu gem și nuci extraordinar de bun.

Domnul Helmut Wagner ne-a povestit cu atâta drag despre bisericuța sa, încât aș fi stat toată ziua să îl ascult. La plecare, i-am spus că sper din tot sufletul ca data viitoare când mă întorc la Bunești orga să fie reparată și montată la locul ei, iar bisericuța cea frumoasă și luminoașă să fie plină de săteni, de turiști și de copii.

După o masă copioasă sașii ne-au pus din nou la treabă. De data asta, d-na Carmen ne-a învățat să pictăm pe lemn, cu modele florale în culori vesele, așa cum este specificul locului. Ne-am descurcat fiecare după pricepere și talent, dar important e că tare ne-a plăcut tuturor. Dacă nu trebuia să ne întoarcem la casele noastre, tare am fi vrut să mai stăm o vreme acolo, în liniștea din curtea bisericii și să pictăm floricele colorate pe obiecte din lemn.

Din cele două mâini stângi ale mele, a ieșit capodopera de mai jos. Asta nu înseamnă decât că am avut profesor bun 🙂 Fundul de lemn pictat de mine la Bunești, în Haferland, stă acum agățat la loc de cinste în bucătăria Bucatelor Aromate.

Cele două zile petrecute în Haferland au fost pentru mine nu doar o excursie frumoasă, ci mai ales un prilej de a mă îmbogăți sufletește. Am cunoscut oameni noi, am legat prietenii, am vizitat locuri frumoase, am aflat lucruri interesante despre sași și despre cultura lor, am învățat să pictez pe lemn și nu în ultimul rând am aflat rețete noi cu care îmi voi bucura curând familia și cititorii.

De toate acestea și de încă multe alte activități creative și interesante puteți avea parte și voi dacă alegeți să includeți Săptămâna Haferland în vacanța voastră de vară. Programul festivalului îl puteți vedea și în fotografia de mai jos, sau îl puteți consulta online, aici: http://www.haferland.ro/program/

Și mai ales, nu uitați! Luați-vă și prietenii cu voi în Haferland! Mie mi-au fost alături: Tony Mott, Laura Laurențiu, Oana Igrețiu, Corina Ureche,  Cristina Toth, Alex Juncu, Carmen Paraschivescu, Dana Burlacu Visternicu și Cosmin Dragomir.

Dragii mei, sper că v-a plăcut povestea de astăzi. Vă doresc o vară frumoasă și o vacanță în care drumurile să vă poarte neapărat și prin Haferland! Să-mi povestiți cum a fost! 🙂