
Da, da, ştiu că orice nutriţionist ar spune că e o greşeală să asociezi carnea cu carbohidraţii, dar asta era una dintre mâncărurile mele preferate când eram mică şi, mea culpa, încă îmi mai place. E o mâncare atât de simplă şi de bună! Pulpe gustoase, aromate şi condimentate şi paste fierte în supa de carne, mai simplu de atât nu se poate. Din păcate o fac destul de rar, doar atunci când am carne de pasăre de la ţară, din aceea care lasă gust bun în tavă, ştiti voi 😉
Rețeta completă, cantități și mod de preparare

Ingrediente
Mod de preparare
- Spalaţi carnea şi o puneţi la fiert în aproximativ 1 lintru de apă cu puţină sare, ca pentru supă.
- Îndepărtaţi spuma care se formează şi lăsaţi să fiarbă la foc mic până când carnea este aproape gata.
- Scoateţi pulpele din supă, le ungeţi cu puţin ulei, apoi le condimentaţi cu sare, piper şi cimbru uscat şi le aşezaţi într-un vas care va merge la cuptor. Turnaţi şi vinul roşu în tavă.
- Daţi tava la cuptorul încins la 180 de grade pentru 15-20 de minute, până când sosul scade, iar carnea se rumeneşte. Din când în când deschideţi cuptorul şi stropiţi pulpele cu sosul de vin.
- Cât timp stă carnea la cuptor, fierbeţi pastele în supa rezultată de la fierberea pulpelor. Dacă nu e suficientă supă, puteţi să mai adăugaţi puţină apă.
- Serviţi carnea împreună cu pastele calde, presărate cu puţin pătrunjel pentru o aromă mai proaspătă.
Ca alternative, găsiţi pe blog şi alte reţete cu carne de pasăre. Click pe pozele de mai jos pentru a vedea reţetele:



Nu uitaţi că puteţi printa reţeta de pulpe de pasăre cu garnitură de paste pentru a o avea la îndemână atunci când o preparaţi sau să o păstraţi la colecţia voastră de reţete pentru mai târziu.
Poftă bună!
👩🍳 Îți plac rețetele mele?
Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.
🍪 Abonează-te aici






Claudia a zis
Buna ideea cu pastele ca si garnitura 😉
Am notat-o! 🙂