Mini-vacanţă aromată la Castelul Sturdza de la Miclăuşeni

Dragii mei, astăzi o să ieşim puţin din rutina reţetelor şi o să vă spun o poveste (fără prinţi şi prinţese, căci ei au plecat demult), despre un loc minunat şi poate mai puţin cunoscut ca destinaţie turistică: Castelul Sturdza de la Miclăuşeni.

Cam cu o lună în urmă, înainte de Paşti, am petrecut acolo 3 zile ca-n poveşti şi pentru că nouă ne-a plăcut atât de mult şi ne-am simţit atât de bine şi de răsfăţaţi, m-am gândit să vă povestesc în câteva cuvinte şi fotografii câte ceva despre minunatul castel şi istoria sa tumultuoasă. 

N-o să vă plictisesc eu cu prea multe date istorice, dar câte ceva tot trebuie să vă spun, pentru că povestea castelului e fascinantă şi nu pot s-o ţin doar pentru mine. Mai multe decât ştiu eu să vă povestesc, puteţi afla de pe site-ul castelului sau de pe pagina lor de Facebook, unde sunt foarte activi şi comunicativi.

Castelul de la Miclăuşeni a aparţinut până în 1947 familiei Sturdza. În timpul primului război mondial, castelul serveşte drept spital militar, Maria Sturdza, proprietara castelului şi fiica sa Ecaterina, activând aici ca infirmiere. Spitalul este vizitat de Regina Maria care a fost mereu alături de soldaţii români, de George Enescu care a concertat răniţilor trataţi aici, dar şi de alte personalităţi ale vremii.

În timpul celui de al doilea război mondial, castelul este devastat de armata sovietică "eliberatoare". Ecaterina Sturdza, ultima moştenitoare a domeniului, hotărăşte să se călugărească şi să doneze castelul Episcopiei Romanului cu scopul ca aici să se înfiinţeze o mănăstire de maici, lucru care s-a şi întâmplat. Din păcate însă, de comunism n-a scăpat nimeni. Mănăstirea este desfiinţată, iar această bijuterie arhitectonică şi istorică este folosită de către comunişti mai întâi drept depozit de explozibil, iar mai apoi drept centru pentru îngrijirea copiilor cu handicap psihic.

După revoluţia din 1989, castelul şi domeniul aferent sunt retrocedate Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care obţine o finanţare din partea Băncii Mondiale pentru o parte din lucrările de restaurare necesare castelului.

Acum, deşi nu este încă complet renovat, castelul este consolidat şi vizitabil. Şi superb! Domeniul din jurul castelului, de fapt o mică pădure, este o oază de verdeaţă, de linişte şi de relaxare. Mii, milioane de păsărele de toate soiurile concertează zilnic în copacii seculari de pe domeniu. Mănăstirea funcționează din nou, iar astăzi vieţuiesc aici 35 de măicuţe.

Castelul dispune de spaţii de cazare pentru vizitatori, restaurant cu o terasă superbă, săli pentru conferinţe şi seminarii şi chiar o sală de sport. Iar lucrurile nu se opresc aici, căci multe alte surprize ni se pregătesc periodic la castel: concerte, evenimente, expoziţii, chiar şi concursuri de gătit s-au întâmplat la castel 🙂

Noi am fost la Miclăuşeni în perioada Postului Mare. La restaurant, spre bucuria noastră se găteau doar mâncăruri de post, delicioase şi foarte inspirate. Totul este preparat în bucătăria proprie şi de cele mai multe ori se folosesc minunile pe care natura le-a pus la dispoziţie cu generozitate chiar pe domeniul castelului: urzici, leurdă, ştevie, lobodă, etc.

Zacusca şi dulcețurile de la micul dejun sunt făcute de măicuţe, iar ceaiul...hehe, ceaiul are o poveste interesantă, ca şi castelul 😉

Domeniul din jurul castelului este un adevărat parc dendrologic, cuprinzând mai multe specii de arbori exotici sau ornamentali, printre care şi un Ginko Biloba, care dacă am reţinut eu bine, are venerabila vârstă de vreo 150 de ani. Ei bine, "ceaiul casei" servit la Miclăuşeni se face din frunzele acestui arbore şi este delicios! Dacă ajungeţi pe acolo, să-l cereţi neapărat!

"Cireaşa de pe tort" a acestei mini-vacanţe de poveste a fost pentru mine...colţul de suveniruri. Într-o ţară cu turismul invadat de suveniruri kitchoase made in China, la Miclăuşeni am avut surpriza să găsesc numai lucruri de bun gust, utile şi deosebit de frumoase. Erau acolo sacoşe textile cu sigla castelului, şorţuri de bucătărie, borcane cu miere sau dulceaţă făcută de măicuţe, ceşti fine de cafea sau cutii de condimente. Toate de o calitate ireproşabilă şi vreau să felicit echipa de marketing a castelului. M-au pus în mare dificultate, dacă era după mine şi nu după buget, aş fi cumpărat din toate. Dar a trebuit să ne limităm totuşi doar la câteva piese. Soţul meu a ales 2 plăcuţe din ceramică cu heraldica castelului, iar eu...ce altceva puteam să aleg decât o carte de bucate boiereşti "adunate, cercate şi adaptate la Castelul Sturdza". După ce am răsfoit-o puţin, acolo, pe loc, m-am îndrăgostit de ea şi n-am mai putut-o lăsa din mână. Pe lângă grafica deosebită, are şi reţete minunate, simple, gustoase şi care se pot face fără probleme în bucătăriile noastre de acasă. Am şi început să gătesc din ea. O să vă arăt în curând cu ce preparat surprinzător am debutat eu în bucătăria boierească 😉

Dragii mei, sper că v-am convins să acordaţi o zi, două, sau un week-end din vacanţa voastră domeniului Sturdza de la Miclăuşeni. Tot se apropie sezonul vacanţelor şi dacă ajungeţi prin părţile Moldovei, ar fi păcat să rataţi o destinaţie atât de frumoasă şi de deosebită. Vă asigur că nu veţi regreta. Castelul îl găsiţi la 20 km nord de Roman, pe drumul european E583 care merge la Iaşi. Atenție, atât castelul, cât și restaurantul sunt deschise numai în week-end!

Atâta doar, că... aşa cum se întâmplă peste tot, va trebui să respectaţi totuşi, câteva reguli, pe care vi le las mai jos, ca să fiţi pregătiţi 😉

Vacanţă frumoasă, vă doresc!