Semifinala Arena Bucătarilor 2018. Și mai ales despre pasionați.

Week-endul trecut am avut din nou bucuria să fiu invitată de către prietenii și colaboratorii mei de la Selgros la Semifinala Arena Bucătarilor 2018. Invitată ca spectator, să ne înțelegem! Spun asta din capul locului pentru că am primit multe felicitări și urări de succes pe Facebook de la oameni care credeau că mă număr printre concurenți. Nicidecum!

Nici nu ar fi posibil, pentru că Arena Bucătarilor este o competiție de un nivel foarte ridicat, destinată exclusiv bucătarilor profesioniști. Eu sunt doar un bucătar amator - dar pasionat - care atunci când are ocazia, trage cu ochiul la cei mari încercând să mai învețe câte ceva.

Înainte de toate, mica excursie la București a fost prilej de reîntâlnire cu o parte dintre dragile mele colege de breaslă și de proiecte culinare. M-am bucurat să o revăd pe Dana, ieșeanca de la Prăjiturici, pe Carmen, constănțeanca de la Garda Culinară și pe Cristina, bucureșteanca de la Divă în bucătărie. Deși suntem diferite, venim din alte colțuri de țară, gătim și ne povestim rețetele diferit, este evident că prietenia noastră este bazată pe ceea ce avem în coumun: pasiunea pentru bunătățuri.

În următoarea fotografie, ne vedeți tot pe noi, onorate să ne aflăm în compania câtorva dintre membrii juriului de la Arena Bucătarilor: Chef Nico Lontras, Chef Marc Galais și Chef Victor Melian. Ultimul din dreapta, dar nici într-un caz cel din urmă, este simpaticul și foarte energicul Cosmin Dragomir de la GastroArt, cel care are grijă să ne servească tuturor istoria gastronomiei românești pe pâine 🙂

Apropo de Cosmin, mi-a făcut o mare bucurie! Am primit de la el, cu autograf, o carte absolut specială: prima carte a Editurii GastroArt. Se numește „Bucătăria română. Carte coprinzătoare de mai multe rețete de bucate și bufet 1865” de Christ Iónnin, ediție îngrijită și adnotată de Simona Lazăr. 

Ce e așa de special la această carte? Este singura carte de bucate publicată în vremea lui Alexandru Ioan Cuza și nu a mai fost niciodată reeditată. Și mai este specială pentru că editorul a ales să păstreze textul original al cărții. Rețetele, deși nu neapărat românești sau ceea ce am dori să numim tradiționale, păstrează în felul acesta aerul epocii. Este o carte-reper, aproape obligatorie în biblioteca gastronomică a oricărui pasionat și e pur și simplu o încântare să îi citești rețetele.

Ok, recunosc că am cam divagat de la subiect, dar vă mai spun doar că puteți cumpăra cartea online de la GastroArt, dar o mai găsiți și în magazinele Selgros, la Bistro de L‘Arte Brașov, la Băcănia Veche și la Bistro Voila în București.

Gata, acum revin la subiect: Semifianala Arena Bucătarilor 2018. V-am mai povestit pe blog despre acest concurs, despre finala de anul trecut și despre ce am învățat din experiența mea de spectator. Încă găsesc interesant acel articol și mă raportez destul de des la ceea ce am învățat privind din tribună. Dacă vreți să îl citiți și voi, îl găsiți aici: Câteva lucruri pe care le-am învăţat la Arena Bucătarilor.

De data asta lucrurile au stat cumva la fel: un concurs de înaltă clasă și un juriu format din chefi celebri care sunt în realitate mai drăguți decât par la televizor. Dar numai cu spectatorii! 🙂 Concurenții însă, au cam avut de furcă cu un asemenea juriu. Și dacă ar fi să spun ce anume am învățat de la această ediție, aș spune că am învățat cel mai mult din greșelile concurenților taxate fără milă de juriu.

De exemplu, în calitate de simpli cetățeni, voi vedeți ceva în neregulă în fotografia de mai jos? Nu? Nici eu n-am văzut!

În schimb a văzut juriul! Se pare că ținuta unui adevărat chef e compusă din tunică, bonetă și...pantaloni negri! Nu blugi, nu pantaloni maro, nu altă culoare. Negri!

În fotografia următoare, după ce se anunțase ingredientul obligatoriu pe care trebuie să îl conțină preparatele pentru concurs, aspiranții la titlu și-au luat coșurile și au plecat să facă aprovizionarea. Li s-a pus în vedere că au de pregătit 6 porții și că nu trebuie să facă risipă de ingrediente. Ei bine, unii dintre concurenți nu au reușit să aprecieze corect cantitățile și...au fost, firește, taxați. Unii pentru că au consumat mai mult decât era necesar, alții pentru că, dimpotrivă, au făcut porțiile sub standard, adică prea mici ca gramaj.

Probabil că remarcați în fotografia de mai jos că în bucătărie se lucrează cu mănuși. Nu e nicidecum cazul concurentului din fotografie - care de altfel este unul dintre finaliști - dar unii concurenți au mai fost depunctați pe motive de...igienă sau de "ordine și curățenie la locul de muncă". Da, exact expresia aceea de care râdem noi uneori! 🙂

Un alt motiv de scădere a punctajului au fost...farfuriile reci. Farfuriile pe care se prezentau preparatele trebuiau în prealabil încălzite. Probabil că chefii sau pasionații de bucătăreli casnice mai avansați și mai riguroși decât mine, știu foarte bine unele lucruri. Eu una abia acum am înțeles că nu poți pune un preparat cald, cum e de exemplu, peștele, pe o farfurie rece. Și acum, că am aflat, mi se pare logic și firesc. Nu zic că o să fac așa acasă, în schimb știu la ce trebuie să mă aștept atunci când merg la restaurant.

Și am mai avut o bucurie: la această ediție am avut doi concurenți de susținut: unul din Galați, Chef Nichi Mărăcine și unul din Brăila, Chef Inci Kenan. I-am încurajat, am fost alături de ei, le-am ținut pumnii strânși și am avut emoții odată cu ei. Chiar dacă de data aceasta nici unul dintre ei nu a fost între cei trei finaliști, am fost tare mândră de gălățeanul și brăileanul meu. Ambii au avut o prestație foarte bună, au avut platouri frumoase și preparate creative și interesante.

Este o competiție foarte grea. Să gătești pentru un juriu atât de pretențios, sub lumina reflectoarelor, filmat, fotografiat din toate părțile și spionat permanent de doi membri ai juriului tehnic care își notau tot ce făceai greșit, trebuie să fie extrem de stresant! De aceea am o mare admirație pentru oamenii care au curajul și tăria să se înscrie la un astfel de concurs.

Spre deosebire de show-urile comerciale pe care le vedem cu toții la televizor, aici nimic nu era regizat, nimic nu era dublat, șansa care li se dădea concurenților era una singură.

Nici nu știu dacă să îi invidiez sau să îi compătimesc pe membrii juriului care au avut de degustat 16 preparate într-o singură zi de concurs. Vă las mai jos câteva mostre din "greutățile" pe care le-au avut de înfruntat. Nu-i așa că nici lor nu le-a fost ușor? 😀

Dragilor, sper că v-a plăcut. De fapt sper că măcar unul, doi temerari vor ajunge să citească și ultimele rânduri! Pentru că mie mi-a plăcut mult și nu pot vorbi în cuvinte puține despre lucrurile și oamenii care mă bucură.