Timp estimat pentru citit: 9 minute
Dacă există un lucru care ne face să iubim plăcintele și mai mult, acela e momentul când le rupi și vezi cum se trag fâșiile una câte una, ca la un foietaj bine făcut. Așa sunt aceste plăcinte turcești la tigaie, niște lipii cu unt care se desfac în straturi, se coc simplu, pe aragaz, și nu au nevoie nici de ouă, nici de drojdie. Le-am făcut de multe ori, mereu cu aceleași ingrediente puține și rezultate spectaculoase!

Plăcinte rapide, fără cuptor, cu textură de foietaj
Le-am descoperit într-un video turcesc și m-a cucerit ideea că poți obține un fel de foietaj stratificat doar cu o tigaie și puțin unt. E un aluat simplu, fără ouă, care se întinde subțire și se transformă într-un deliciu.
Plăcintele turcești cu unt merg perfect la micul dejun, ca gustare, cu iaurt, cu brânză, cu salată sau ca bază pentru sandvișuri. Tot dintr-un aluat stratificat cu unt am făcut cele mai pufoase cornuri cu ciocolată. Aproape ca niște croissante, dar mai ușor de preparat.
Mergi direct la:
- Ingrediente pentru 8 plăcinte turcești la tigaie
- Cum facem plăcinte turcești cu unt - rețeta video detaliată
- Mod de preparare lipii cu unt la tigaie - rețeta pas cu pas
- Ce puteți înlocui în rețetă
- Cum se servesc lipiile cu unt
- Cum se păstrează
- Sfaturi profesioniste pentru reușita rețetei
- Întrebări frecvente
- Rețete asemănătoare
- Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente pentru 8 plăcinte turcești la tigaie

- 800 g făină – folosiți făină albă pentru pâine, tip 650 pentru un aluat elastic și ușor de întins
- 350 ml lapte 3,5% grăsime – aduce frăgezime și ajută la rumenire
- 100 ml apă – reglează consistența aluatului
- 10 g sare – pentru gust, ajustați după preferință
- 1 linguriță praf de copt – face aluatul mai ușor, aerat și stratificat
- 150 g unt topit – dați gust și frăgezime, nu înlocuiți cu margarină!
- 50 ml ulei – pentru a subția untul și a-l face mai ușor de întins
în plus, pentru uns tigaia
- 3-4 linguri de ulei – opțional, doar dacă vreți un plus de luciu sau dacă tigaia nu este antiaderentă.
Cum facem plăcinte turcești cu unt - rețeta video detaliată
Vedeți exact cum se întinde aluatul, cum se unge și se împăturește ca să obțineți acele fâșii care se desfac perfect. Textura e moale, dar nu lipicioasă, iar trucurile din video vă vor ajuta să le coaceți exact cât trebuie. Nu uitați să vă abonați la canalul de YouTube pentru mai multe rețete cu aluat, fără ouă sau fără drojdie!
👉 Abonați-vă aici
Mod de preparare lipii cu unt la tigaie - rețeta pas cu pas

1. Într-un bol amestecați făina cu praful de copt și sarea. Turnați laptele, apa și frământați 10 minute la mână sau 5 minute la robot, până obțineți un aluat moale, care nu se lipește de mâini. Lăsați aluatul să se odignească 15 minute.

2. Împărțiți aluatul în 8 bile egale, acoperiți-le cu folie alimentară și lăsați-le din nou la odihnit încă 15 minute.

3. Combinați untul topit cu uleul. Întindeți fiecare bilă pe blatul de lucru ușor presărat cu făină – cât de subțire puteți. Cu o pensulă ungeți toată suprafața foii cu amestecul de grăsimi.

4. Tăiați pe marginile din stânga și din dreapta câte 2 fâșii late de 2-3 degete. Lăsați pe mijloc o fâșie mai lată, netăiată.

5. Așezați fâșiile tăiate una peste alta, în centrul aluatului, apoi împăturiți marginile laterale peste ele.

6. Pliați aluatul de 4 ori formând un pliculeț dreptunghiular.

7. Puneți toate pliculețele formate pe un platou, acoperiți-le cu folie alimentară și lăsați-le la frigider 1 oră.

8. Presărați făină pe blatul de lucru și întindeți fiecare pliculeț în formă de pătrat, la dimensiunea tigăii (~24cm).

9. Puneți 1 linguriță de ulei în tigaie și coaceți plăcintele la foc mediu, 2-3 minute pe fiecare parte, până devin aurii.

10. Pe măsură ce le coaceți, așezați plăcintele unele peste altele pe un platou. În felul acesta de vor păstra calde și moi până le terminați pe toate.
Ce puteți înlocui în rețetă
- Laptele se poate înlocui cu lapte vegetal (soia, ovăz, migdale) pentru o variantă de post.
- Puteți folosi doar apă (450 ml în total) dacă nu aveți lapte, dar aluatul va fi ceva mai puțin fraged.
- Untul se poate înlocui cu unt vegetal, dar textura finală va fi ușor diferită.
- Uleiul din amestecul de uns se poate înlocui cu unt clarificat (ghee) pentru un gust mai intens.
- Făina 650 se poate schimba cu tip 550, însă aluatul va fi ceva mai moale, aveți grijă la întins.
- Puteți adăuga în aluat condimente (oregano, za’atar, chimen) pentru un plus de aromă.
- Dacă doriți o variantă dulce, presărați puțin zahăr între straturi și adăugați scorțișoară. Ca la rețeta de palmieri din foietaj.
Cum se servesc lipiile cu unt
Plăcintele se pot mânca simple sau cu:
- iaurt rece (merge perfect cu textura caldă și fragedă),
- brânzeturi – feta, telemea, cașcaval ras,
- salată de roșii, castraveți și ceapă roșie,
- ca bază pentru un sandviș cald cu legume la grătar.
Sunt delicioase calde, dar bune și reci. Dacă mai rămân (puțin probabil!), le puteți reîncălzi ușor în tigaie.

Cum se păstrează
- La temperatura camerei, înfășurate în șervet sau într-o caserolă, se păstrează bine 1 zi.
- În frigider – până la 3 zile, într-o pungă sau cutie ermetică.
- Se pot congela crude (sub formă de pliculețe) sau coapte. Se dezgheață și se încălzesc în tigaie sau cuptor.
Sfaturi profesioniste pentru reușita rețetei
- Nu săriți peste timpul de odihnă – aluatul devine mult mai ușor de întins după ce se relaxează.
- Întindeți aluatul cât de subțire puteți – așa obțineți straturile frumoase care se desfac.
- Nu exagerați cu focul – tigaia trebuie să fie bine încinsă, dar nu încinsă excesiv. Coacerea blândă ajută la formarea straturilor.
- Ungeți bine cu unt între straturi – acesta e secretul „foietajului” fără cuptor.
- Dacă aluatul pare prea moale, mai presărați puțină făină la întins.
Întrebări frecvente
Se poate, dar e nevoie de mai mult lichid, textura va fi mai densă, iar lipiile nu se vor desface la fel de frumos.
Rețeta funcționează și fără, dar plăcintele vor fi mai puțin aerate. Nu e un capăt de țară.
Nu recomand – se usucă mai tare. Tigaia oferă o coacere uniformă și păstrează frăgezimea.
Da! Se pot păstra la frigider și reîncălzi ușor înainte de servire. Totuși, calde, imediat după coacere sunt cele mai bune!
Rețete asemănătoare
Vrei să încerci și alte rețete asemănătoare? Iată ce mai găsești pe blog:
Rețeta completă, cantități și mod de preparare

Plăcinte turcești la tigaie - rețeta de lipii cu unt care se desfac în fâșii
Ingrediente
- 800 g făină albă tip 650
- 350 ml lapte (3.5% grăsime)
- 100 ml apă (plată)
- 10 g de sare
- 1 linguriță praf de copt
Pentru uns între straturi:
- 150 g unt cu 82% grăsime (topit și răcit)
- 50 ml ulei (floarea soarelui)
Pentru prăjit:
- 3-4 linguri de ulei (opțional, dacă tigaia nu este antiaderentă)
Instrucțiuni de preparare
- Într-un bol amestecați făina cu praful de copt și sarea. Turnați laptele, apa și frământați 10 minute la mână sau 5 minute la robot, până obțineți un aluat moale, care nu se lipește de mâini. Lăsați aluatul să se odignească 15 minute.
- Împărțiți aluatul în 8 bile egale, acoperiți-le cu folie alimentară și lăsați-le din nou la odihnit încă 15 minute.
- Combinați untul topit cu uleul. Întindeți fiecare bilă pe blatul de lucru ușor presărat cu făină – cât de subțire puteți. Cu o pensulă ungeți toată suprafața foii cu amestecul de grăsimi.
- Tăiați pe marginile din stânga și din dreapta câte 2 fâșii late de 2-3 degete. Lăsați pe mijloc o fâșie mai lată, netăiată.
- Așezați fâșiile tăiate una peste alta, în centrul aluatului, apoi împăturiți marginile laterale peste ele.
- Pliați aluatul de 4 ori formând un pliculeț dreptunghiular.
- Puneți toate pliculețele formate pe un platou, acoperiți-le cu folie alimentară și lăsați-le la frigider 1 oră.
- Presărați făină pe blatuld e lucru și întindeți fiecare pliculeț în formă de pătrat, la dimensiunea tigăii (~24cm).
- Puneți 1 linguriță de ulei în tigaie și coaceți plăcintele la foc mediu, 2-3 minute pe fiecare parte, până devin aurii.
- Pe măsură ce le coaceți, așezați plăcintele unele peste altele pe un platou. În felul acesta de vor păstra calde și moi până le terminați pe toate.
Bine de știut:
- Nu săriți peste timpul de odihnă – aluatul devine mult mai ușor de întins după ce se relaxează.
- Întindeți aluatul cât de subțire puteți – așa obțineți straturile frumoase care se desfac.
- Nu exagerați cu focul – tigaia trebuie să fie bine încinsă, dar nu încinsă excesiv. Coacerea blândă ajută la formarea straturilor.
- Ungeți bine cu unt între straturi – acesta e secretul „foietajului” fără cuptor.
- Dacă aluatul pare prea moale, mai presărați puțină făină la întins.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Distribuie pe Facebook Salvează pe Pinterest Trimite pe emailAți încercat deja aceste plăcinte turcești la tigaie? Spuneți-mi cum v-au ieșit și cu ce le-ați servit! Rețeta e perfectă pentru oricine caută lipii cu unt care se desfac în fâșii, fără ouă sau drojdie. Dacă vă plac rețetele simple, rapide și cu gust deosebit, salvați articolul și abonați-vă și pe YouTube pentru mai multe idei din aceeași categorie.
👩🍳 Îți plac rețetele mele?
Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.
🍪 Abonează-te aici
Lasă un comentariu