Bucate Aromate

  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
menu icon
go to homepage
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
search icon
Homepage link
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
×
Acasă » Retete » Masa de Crăciun

Ruladă Tiramisu, un desert elegant și delicios

Iuliana Sbirnea autoare Bucate Aromate - retete simple pentru familie si prieteni
Actualizată: 18 feb. 2022 · Publicată: 20 sept. 2018 de Iuliana Sbîrnea · Postarea poate conține link-uri afiliate· 7 comentarii
1113 shares
Mergi la rețetă

Ruladă Tiramisu, o variantă mai elegantă și mai aspectuoasă a celebrului tiramisu italian. Cum să faci o ruladă cu cremă de mascarpone și aromă de cafea.

Știți care e după părerea mea neajunsul oricărei rețete de tiramisu? Că nu e prea fotogenic. Sau mă rog, mie până acum nu mi-a reușit un tiramisu chiar atât de frumos încât să îi smulg niște cadre pe măsură. Așa că m-am gândit să transform rețeta în ceva ce știam că îmi va reuși într-o formă mult mai prezentabilă: ruladă tiramisu. Acum, ziceți voi, mi-a reușit sau nu? Mă alint, știu! 😀

Rulada Tiramisu

Rulada tiramisu păstrează toate atuurile rețetei de bază: are gust de cafea, are cremă onctuoasă de mascarpone și e presărată cu cacao. Bine, și cu un pic de ciocolată pe ici, pe colo, prin punctele esențiale, pentru a fi siguri că decadența e supremă.

Dacă totuși nu vreți un tiramisu sub formă de ruladă, găsiți pe blog rețeta de tiramisu clasic și pe cea de tiramisu cu căpșuni, ambele extraordinar de bune.

Pentru amatorii de "senzații reci" am și o rețetă de tiramisu înghețat cu zmeură pentru care iarăși îmi pun reputația de blogger zălog. Dacă vă încumetați să o încercați, sunt absolut convinsă că o să vă placă!

Rulada Tiramisu

Știu că mulți dintre voi nu prea obișnuiți să faceți rulade. Mărturisesc că nu înțeleg de ce. Mie ruladele mi se par printre deserturile cel mai ușor de realiza și le prefer adesea chiar și rețetelor de tort.

Ruladele se fac mai ușor, se feliază mai frumos, sunt parcă mai spornice și reușesc să arate excelent chiar și cu un decor mai stângaci, sau chiar și fără decor. Eu una votez oricând cu o ruladă! 🙂

Mod de preparare ruladă tiramisu

Totul începe cu un banal blat din pandișpan întins în tava cea mare a cuptorului. Când e gata îl desprindem de foaia de copt folosind o paletă mai lată, și îl rulăm în aceeași foaie. Două elastice la capete îl vor ajuta să învețe să stea rulat cum se cuvine 😉

Vă las mai jos rețeta video pentru cel mai simplu blat de ruladă - un blat din pandișpan.

Iar dacă încă nu te-ai abonat la canalul meu de YouTube, poate că vei dori să o faci chiar acum. Click aici pentru abonare!

Cât timp a stat blatul la răcit, m-am ocupat de cremă. Am preferat ca pentru rulada de azi să fac o cremă fermă de mascarpone cu frișcă, și nu una cu ouă, așa cum se face în mod clasic crema pentru tiramisu. După ce blatul s-a răcit complet, îl umplem cu cremă, radem ceva ciocolată peste cremă și rulăm blatul la loc. Gata, acum avem o ruladă. Nu ne rămâne decât să o decorăm. Sau nu. Când o vom felia, tot bine va arăta, că doar ăsta e marele, marele avantaj al ruladelor!

Rulada Tiramisu

Să zicem că eu am decorat rulada tiramisu de azi. Dacă a o presăra cu cacao și a-i face câteva dungi cu ciocolată topită înseamnă că am decorat prăjitura, atunci așa rămâne, e decorată!

A fost foarte simplu, dar recunoașteți că efectul e maxim și că rulada mea arată foarte apetisant cu acest decor minimalist la care practic nu ai ce să greșești?

Rulada Tiramisu

La final, capodopera delicioasă arăta ca în fotografia de mai jos. Un desert simplu, dar elegant, cu arome surprinzătoare. Este incredibil cât de bine se simte ness-ul în blatul de ruladă!

Când am mixat gălbenușurile cu nessul s-a format o spumă bogată care mi-a amintit de vremurile când eram băutoare de ness Amigo și frecam cu abnegație în fiecare dimineață două lingurițe de ness cu o linguriță de zahăr și 2 picături de apă. Ce vremuri! Nu am mai băut ness de o veșnicie! Între timp am devenit băutoare convinsă de cafea la ibric , dar am în dulap un borcan de ness pe care îl țin doar pe post de aromatizant pentru prăjituri.

Dacă vă plac prăjiturile cu ness, am pentru voi două rețete grozave: prăjitură cu cremă de ness și crocant de migdale și încă o rețetă de prăjitură cu pișcoturi de șampanie și cremă de nuci cu ness. Pe cea din urmă am avut-o anul trecut pe masa de Crăciun și a fost pe cât de rapid de făcut, pe atât de apreciată de toată familia.

Rulada Tiramisu

Rețeta completă, cantități și mod de preparare

Rulada Tiramisu

Ruladă Tiramisu

5 from 2 votes
Tipărește Salvează pe Pinterest
Pregătire: 15 minutes minutes
Gătire: 15 minutes minutes
Timp total: 30 minutes minutes
Număr de porții: 10
Autor: Iuliana Sbîrnea

Ingrediente
 

blatul - pentru tava mare de la cuptor (35x40 cm)

  • 5 ouă
  • 5 linguri de zahăr
  • 5 linguri de făină
  • 1 lingură și jumătate de ness
  • un praf de sare
  • 1 linguriță extract de vanilie

umplutura

  • 400 g mascarpone
  • 200 g smântână pentru frișcă (min. 30% grăsime)
  • 150 g zahăr pudră
  • 20 g ciocolată rasă

decor

  • 2-3 linguri de cacao
  • 30 g ciocolată neagră

Instrucțiuni de preparare
 

  • Aprindem cuptorul la 180 de grade şi punem hârtie de copt în tavă.
  • Mixăm gălbenuşurile, cu jumătate din cantitatea de zahăr, extractul de vanilie, un praf de sare și ness-ul.
  • Batem albuşurile împreună cu un praf de sare, până când devin spumă fermă şi nu mai cad de pe teluri.
  • Adăugăm zahărul rămas şi mixăm până când acesta este dizolvat şi albuşurile se întăresc din nou.
  • Încorporăm spuma de albușuri în crema de gălbenușuri și ness.
  • Încorporăm făina amestecând de jos în sus cu o spatulă, cât mai încet ca să nu scoatem aerul înglobat în spuma de albuşuri.
  • Întindem uniform compoziţia în tavă şi coacem timp de 12-15 minute, până când blatul devine auriu și începe să se desprindă de margini. Nu trebuie să se rumenească, ci doar să fie auriu și să treacă testul cu scobitoarea.
  • Scoatem tava din cuptor, lăsăm blatul să se răcorească 2-3 minute, îl desprindem cu grijă de hârtia de copt folosind o spatulă sau o paletă mai lată, apoi îl rulăm ajutându-ne de hârtia de copt şi îl lăsăm aşa rulat până se răceşte de tot şi poate fi umplut. Între timp, noi ne ocupăm de cremă.

umplutura

  • Batem smântâna pentru frișcă până se întărește.
  • Peste frișcă punem mascarpone puțin câte puțin, apoi zahărul pudră și omogenizăm.

asamblarea

  • Desfacem blatul de ruladă, întindem crema și nivelăm. Presărăm ciocolată rasă și rulăm blatul.
  • Lăsăm rulada la frigider 3-4 ore înainte să ne ocupă de decor sau să o servim.

decor

  • Topim ciocolata la bain marie.
  • Pudrăm rulada cu cacao și folosind o linguriță sau o furculiță prelingem peste ruladă câteva dungi de ciocolată topită.

Note:

1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.

2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.

Distribuie pe Facebook Salvează pe Pinterest Trimite pe email
Ai încercat această rețetă? Dă-mi un tag pe Instagram!Menționează @iuliana_bucate_aromate ca să te pot găsi!
Rulada Tiramisu

Sper că v-a plăcut ideea mea de azi. Vă doresc poftă bună la ruladă tiramisu!

👩‍🍳 Îți plac rețetele mele?

Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.

🍪 Abonează-te aici

Din aceeași categorie

  • Caltaboș cu bulion și orez, rețetă fără prăjeală, pregătit în mațe groase de porc
    Caltaboș cu carne tocată, orez și bulion – rețeta simplă, fără organe, fără prăjeală
  • Secțiune din prăjitura Cușma lui Guguță cu rulouri fragede umplute cu vișine
    Cușma lui Guguță – rețeta tradițională moldovenească cu vișine și aluat fraged de casă
  • Chec aperitiv cu ficăței de pui, ouă și cașcaval, tăiat felii pe platou, rețetă sărată de la Bucate Aromate
    Chec aperitiv cu ficăței de pui, ouă și cașcaval - rețeta ideală pentru sărbători
  • Un platou plin cu biscuiți Zebra – desertul perfect pentru musafiri sau pauza de cafea.
    Biscuiți Zebra din aluat cu unt și cacao – fără praf de copt, aspect spectaculos!
1113 shares

Comentarii

  1. cherei nicoleta a zis

    septembrie 21, 2022 at 9:19 pm

    Am încercat-o! E minunată ! Mulțumesc mult pentru rețetă !🙏

    Răspunde
    • Iuliana Sbîrnea a zis

      septembrie 22, 2022 at 6:28 am

      Tare mult mă bucur că v-a plăcut! Mulțumesc și eu pentru comentariu. Numai bine!

      Răspunde
  2. Mira a zis

    iunie 30, 2019 at 4:00 pm

    Chiar ați pus umplutura din toate cantitățile indicate?? A ieșit prea mult, nici nu se rula cum trebuie.

    Răspunde
    • Iuliana a zis

      iunie 30, 2019 at 5:07 pm

      Da, exact atât am pus, se vede și în poze ca e o umplutură generoasă. Poate ați avut tava mai mică?

      Răspunde
  3. Mirela a zis

    septembrie 22, 2018 at 6:58 pm

    5 stars
    Oooo! Ți-a reușit pe deplin! E frumușică foc rulada. Și, ca să-ți spun pe cea dreaptă, mie mi-au plăcut mult și celelalte variate de tiramisù pe care le-ai făcut mai demult. Mie nu-mi reușesc niciodată așa frumoase. Apoi, mi-ai amintit că nu am mai făcut demult o ruladă. Nu știu de ce? Că înainte le făceam mai des. Iar acum trebuie să las iar să treacă un pic de timp, pentru că abia azi am terminat de mâncat o prăjitură cu ness și cacao. Și, la mine, nu prea merge una după alta așa. Dar o fac, nu-mi scapă! 😀 Pentru că, văzând-o îmi plouă ☔ în gură 👄, nu alta. O fi că avem gusturi comune în ale 'prăjiturelii', dar când văd o nouă rețetă de a ta vreau să o fac și eu neapărat. Asta, pentru că ești tare BRAVA, parol! 😘

    Răspunde
    • Iuliana a zis

      septembrie 22, 2018 at 7:31 pm

      Esti tu draguta, Mirela! Multumesc mult!
      Nu stiu ce-o sa fac cu prajiturile ca m-am cam rotunjit din cale-afara de mult si ar trebui s-o las mai moale.
      Sper sa fiu in stare sa inventez niste prajituri dietetice, alta sansa n-am! :))

      Răspunde
      • Mirela a zis

        septembrie 22, 2018 at 9:47 pm

        Și eu sunt cam rotunjoară. Dar am o glicemie tare mică, iar doctorița îmi zice să umblu cu bombonele în buzunar. Asta nu! Doamne ferește! Dar, oricum de dulciuri tot nu mă las. De ceva timp încerc sa pun mai puțin zahăr decât în rețete și mai multe arome. Din totdeauna mi-au plăcut mai aromate decât dulci. Și, apoi, trebuie să avem și noi câte un viciu, că doar nimeni nu-i perfect. 😁.

        Răspunde
5 from 2 votes (2 ratings without comment)

Lasă un comentariu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

iuliana sbirnea

Bună, eu sunt Iuliana!

Mă bucur că ești aici!

Pe Bucate Aromate îți explic pas cu pas cum să gătești mâncăruri gustoase și deserturi delicioase cu ingrediente simple și naturale. Găsești aici peste 1200 de rețete, așa că meniul familiei tale e mereu asigurat!

Despre mine și povestea blogului

📬 Vrei să primești rețete simple, descoperiri din bucătăria mea și povești scrise cu poftă?

Abonează-te la newsletterul Bucate Aromate și vei primi o scrisoare în fiecare joi dimineața – cu inspirație, miros de prăjituri și o cană de cafea imaginară. ☕

Abonează-te aici 🍪

Rețete noi

  • Scovergi tradiționale de post din aluat de pâine, rumenite frumos, așezate în teanc pe farfurie
    Scovergi moi și pufoase de post - rețetă tradițională din aluat de pâine
  • Ciorbă de varză dulce de post cu borș și legume, presărată cu pătrunjel proaspăt, servită cu mămăligă.
    Ciorbă de varză dulce de post – rețetă moldovenească cu borș și leuștean
  • Caltaboș cu bulion și orez, rețetă fără prăjeală, pregătit în mațe groase de porc
    Caltaboș cu carne tocată, orez și bulion – rețeta simplă, fără organe, fără prăjeală
  • Secțiune din prăjitura Cușma lui Guguță cu rulouri fragede umplute cu vișine
    Cușma lui Guguță – rețeta tradițională moldovenească cu vișine și aluat fraged de casă

Populare acum

  • Farfurie alba cu felii de chec aperitiv cu iaurt. In sectiune se vad masline, cuburi de legume, branzeturi si sunca
    Chec aperitiv cu iaurt, șuncă, brânză și legume – rapid și gustos
  • Friptură de porc la cuptor cu cartofi - rețeta cu ceafă de porc întreagă
    Friptură de porc la cuptor cu cartofi - rețeta cu ceafă de porc întreagă
  • Felie de tort cu biscuiți Petit Beurre și cremă de cacao, servită pe farfurie albă
    Tort de biscuiți - rețeta veche cu cremă fiartă de cacao - fără ouă
  • doi pesti intregi gatiti la air fryer
    Cum să gătești perfect pește la air fryer - cât timp și la ce temperatură

  • Rețete dietetice
  • Rețete cu pui
  • Rețete la tigaie
  • Rețete la air fryer
  • Torturi

  • Rețete fără carne
  • Rețete cu carne
  • Rețete de post
  • Salate

VEZI TOATE CATEGORIILE

Deserturi de post

  • Placinta cu dovleac
    Plăcintă cu dovleac cu foi subțiri – rețetă video rapidă și delicioasă
  • Clătite de post cu apă minerală
    Clătite de post cu apă minerală – rețeta simplă și rapidă pentru clătite pufoase
  • Prăjitură turnată cu mere
    Prăjitură turnată cu mere rase - rețeta simplă, de post
  • Cornulețe de post cu borș
    Cornulețe de post cu borș umplute cu rahat
VEZI ȘI ALTE REȚETE

Prăjiturile copilăriei

  • Felie de cremșnit cremos cu foi de casă stratificate și cremă fină de vanilie.
    Cremșnit cu aluat fraged de casă și cremă fină de vanilie (cremeș, crempita)
  • felii de prajitura Greta Garbo (Jerbo) pe farfurii
    Prăjitura Greta Garbo (Jerbo) cu nucă și gem - rețeta veche cu unt și untură
  • placinta cu mere si aluat fraged cu untura
    Plăcintă cu mere și aluat fraged cu untură și smântână - o rețetă delicioasă!
  • Prajitura cu gem si aluat razuit
    Prăjitura cu gem și aluat răzuit - rețeta cu unt sau untură
ALTE REȚETE DE PRĂJITURI

Cei mai pufoși cozonaci

  • cozonac moldovenesc cu aluat oparit
    Cozonac moldovenesc cu aluat opărit - rețeta după Silvia Jurcovan
  • un panettone intreg si o jumatate de panettone pe masa din bucataria de acasa
    Panettone cu fructe uscate – rețeta autentică cu poolish pentru un gust intens
  • felie de cozonac babka cu cioclata si nuci in care se vad multe straturi
    Babka cu ciocolată – rețeta explicată pas cu pas, cu trucuri și sfaturi utile
  • cozonac fara framantare pufos cu multa umplutura
    Cozonac fără frământare și fără împăturiri - cea mai ușoară rețetă

Rețete actualizate

  • Portokalopita cu portocale și iaurt, servită pe farfurie albă, desert tradițional grecesc
    Portokalopita - rețeta de plăcintă grecească însiropată, cu iaurt şi portocale
  • Rețetă de varză a la Cluj servită pe farfurie, cu smântână și tacâmuri, preparat tradițional românesc gătit la cuptor
    Cum se face varza a la Cluj – rețeta tradițională românească, pas cu pas
  • Supă cremă de morcovi copți cu măr și ghimbir, decorată cu smântână și semințe de dovleac
    Supă cremă de morcovi copți cu măr și ghimbir – rețetă fină și aromată
  • felie de prajitura cu piscoturi, lapte condensat si banane asezata pe farfurie pentru servire
    Prăjitură cu pișcoturi, lapte condensat și banane – rețetă fără coacere

Articole utile

  • coperta articol secretul aluatului perfect - dospirea in cuptor
    Cum să dospești aluatul în cuptor pentru un rezultat perfect – Trucuri și sfaturi
  • colaj de fotografii cu deserturi cozonac, prajituri, fursecuri, turta dulce pentru masa craciun care se pot face din timp
    20+ deserturi pentru Crăciun pregătite din timp - sfaturi și trucuri pentru păstrare
  • drojdie proaspata vs. drojdie uscata
    Drojdie proaspătă vs. drojdie uscată. Cât și cum folosim din fiecare?
  • proporția de înlocuire unt vs untură și invers
    Cum Să Înlocuiești Untul cu Untură și Invers – Tot ce Trebuie Să Știi
VEZI ȘI ALTE ARTICOLE

Footer

↑ SUS ↑
  • Despre
  • Colaborări
  • Contact
  • FAQ
  • Rețete
  • Articole
  • Blog
  • Newsletter

Toate articolele, fotografiile și clipurile video care alcătuiesc conținutul acestui site, cât și drepturile de autor ale acestora, aparțin deținătorului site-ului bucate-aromate.ro. Copierea și diseminarea pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc) a acestora, în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

Politica cookies

Politica de confidențialitate

Copyright © 2013 - 2026 Rețete culinare Bucate Aromate. Toate drepturile sunt rezervate.

Your vote:




A rating is required
A name is required
An email is required

Recipe Ratings without Comment

Something went wrong. Please try again.