Găluşte de ştiucă în sos de smântână şi mărar, o reţetă care stătea cumva ascunsă printre amintirile din copilăria mea culinară şi pe care am redescoperit-o neaşteptat.
Multe erau preparatele pe bază de peşte care se găteau la noi, la Galaţi, la orice sărbătoare de familie. De departe specialitatea cea mai apreciată a oricărei gospodine, cea cu care îşi impresiona întotdeauna musafirii, era ştiuca umplută. Să faci ştiucă umplută e complicat şi delicat, pentru că îţi trebuie o precizie de chirurg pentru a scoate întreagă pielea peştelui care apoi se umple la loc cu carnea de ştiucă tocată, amestecată cu pâine înmuiată în lapte, ouă, legume şi mirodenii.
În copilărie am asistat-o pe mama de câteva ori la tot procesul preparării reţetei de ştiucă umplută, iar după atâta muncă de reconstrucţie a peştelui, rezultatul era de fiecare dată că nu mă mai puteam atinge cu nici un chip de respectivul fel de mâncare.
Ca să mă păcălească cumva şi ca să mănânc, totuşi, şi eu ceva, mama făcea special pentru mine, din aceeaşi compoziţie cu care umplea ştiuca, câteva găluşte pe care mi le punea dinainte scăldate într-un sos bogat de smântână cu mărar. Specialitatea asta era numai şi numai pentru mine, nu o împărţeam cu nimeni şi mă simţeam importantă şi răsfăţată peste măsură.
Foarte mult timp, practic toată viaţa mea, am crezut că mama a inventat special pentru mine găluştele de ştiucă. Asta până de curând, când, răsfoind o carte veche de bucate - cea de la 1962 din care de altfel am făcut recent reţeta de rasol de şalău cu scordolea şi nuci - am regăsit între paginile ei reţeta de găluşte de ştiucă cu sos de smântână cu care mama m-a alintat de atâtea ori.
Pentru mine reţeta asta era indestructibil legată de cea de ştiucă umplută. Deşi îmi era atât de dor de ea, niciodată nu m-am gândit că o pot face şi separat, ca o reţetă de sine stătătoare. Tare m-am bucurat când am găsit-o!
Mod de preparare găluşte de ştiucă în sos de smântână şi mărar
Nu pot să nu remarc cât de succint sunt descrise reţetele în cărţile vechi de bucate! Reţeta asta de găluşte din peşte are fix 3 rânduri. Dacă te numeri printre pasionaţii de bunătături şi ai cât de puţină experienţă în bucătărie, nici nu ai nevoie de mai mult. Eu o voi explica, totuşi, pe îndelete, ca să fiu sigură că şi găluştele voastre vor fi o reuşită.
Lista de ingrediente pentru reţeta asta e tare scurtă, dar ce rezultat delicios din aşa puţine ingrediente! Vă trebuie, fireşte o ştiucă cam de 1 kg din care să scoateţi carnea în fileuri. Dacă nu vă descurcaţi acasă, puteţi solicita asta personalului de la pescărie. La Selgros, de exemplu, acest serviciu este gratuit. Oricum, odată ajunşi acasă cu fileurile de ştiucă va trebui să le mai luaţi la controlat cu simţ de răspundere şi să îndepărtaţi, folosindu-vă de o pensetă, toate oasele rămase eventual în fibra cărnii. Merge repede, nu vă descurajaţi!
Ştiuca e un peşte slab şi e considerat pe nedrept cam fad. Are nevoie de puţină îndrăzneală în folosirea celorlalte ingrediente care o însoţesc şi în dozarea condimentelor ca să îi punem în valoare gustul specific. De aceea nu vă zgârciţi cu piperul şi nici cu mărarul. Iar nucşoara din sosul de smântână face toţi banii. E opţională, în reţeta din cartea veche de bucate nu apare, dar eu vă sfătuiesc să nu renunţaţi la ea.
Serviţi găluştele de ştiucă cât sunt calde, cu mult sos de smântână şi eventual alături de o pâine de casă şi-o să fie foarte bine, iar mesenii mulţumiţi.
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
- o ştiucă de aprox. 1 kg (filetată)
- 3 felii de franzelă albă
- 150 ml de lapte
- 1 ceapă micuţă
- 2 ouă
- 2 linguri de făină
- mărar proaspăt
- sare şi piper după gust
- aprox. 600 ml supă de legume
- 200 g smântână
- opţional - un vârf de linguriţa de nucşoară măcinată
Instrucțiuni de preparare
- Tocaţi carnea la maşină împreună cu ceapa crudă.
- Puneţi franzela la înmuiat în lapte, fără coajă, apoi o stoarceţi foarte bine în palme, o mărunţiţi şi o puneţi în castron peste carnea tocată.
- Adăugati ouăle, cam 2 linguri de mărar proaspăt tocat fin, cele 2 linguri de făină, sare şi piper după gust.
- Frământaţi bine cu mâinile toate ingredientele. Trebuie să aveţi o compoziţie omogenă şi bine legată.
- Puneți la fiert supa de legume. Dacă nu aveţi supă de legume gata făcută, atunci, înainte să vă apucați de găluşte, trebuie să faceţi această supă fierbând câteva rădăcinoase (morcov, ţelină, rădăcină de pătrunjel, ceapă) cam într-un litru şi jumătate de apă.
- Cât timp se încălzeşte supa, formaţi găluştele cu palmele umede şi le aşezaţi pe o farfurie până le terminaţi de făcut pe toate.
- Când supa începe să fiarbă daţi drumul găluştelor pe rând, cu grijă să nu se sfărâme. Daţi focul la mediu spre mic şi nu amestecaţi în supă, în primul minut. În acest fel găluştele vor avea timp să se închege. Apoi puteţi amesteca, dar foarte încet, cu mare grijă să nu le zdrobiţi.
- Găluştele de ştiucă fierb foarte repede, cam în 10 minute ar trebui să fie fierte. Sunt gata când încep să se ridice singure la suprafaţă.
- Scoateţi găluştele cu o spumieră şi așezați-le într-un vas ținut în prealabil la cald. Eu am folosit o tigaie de fontă.
- Daţi deoparte cam 200 ml din supa în care au fiert galuştile şi turnaţi-o încet peste smântână, amestecând să se desfacă. Tot acum adăugaţi şi nucşoara măcinată (opţional).
- Turnaţi sosul de smântână peste găluşte. Presăraţi cu mărar proaspăt şi serviţi găluştele cât sunt calde.
Bine de știut:
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Distribuie pe Facebook Salvează pe Pinterest Trimite pe email
Daniela a zis
Ca o tulceanca get beget ; crescuta de o matusa , maestra in arta gatitului retetelor cu peste de Dunare , va sfatuiesc sa renuntati definitiv la painea din carnea de peste.Incercati!
Iuliana a zis
Nu sunt tulceanca, dar sunt crescuta la Giurgiu si locuiesc in Galati, deci tot pe malul apei si tot cu peste in meniu de cand eram mica.
Da, stiu ca mamaliga face casa buna cu pestele, dar dupa gustul nostru unele mancaruri pur si simplu se potrivesc mai bine cu paine.
Alexei a zis
Sunt de fapt un fel de perisoare mai mari sau mi se pare mie? Interesant oricum, de incercat cui ii place stiuca.
Iuliana a zis
Poti sa le spui si perisoare, desi in mod normal perisoarele au si orez in compozitie, iar galustele nu. Intr-adevar stiuca nu e chiar un peste pe gustul oricui, dar e pestele perfect pentru felul asta de mancare.
CristinaCris a zis
Si la noi in familie se faceau galuste din peste doar ca sosul parca era ca la ciulama cu faina fiarta. Oricum sunt foarte bune, nu am mai mancat demult. Mmultumesc pentru reteta!!
Iuliana a zis
Interesanta si ideea sosului de faina, cred ca e bun si asa.
Constantin a zis
Daca nu avem stiuca din ce peste se poate face reteta?
Iuliana a zis
Cred ca le poti face din carnea oricarui peste, dar eu as alege totusi un peste de Dunare, nu foarte gras, gen salau sau crap.
Relutza a zis
Îmi face cu ochiul reteta asta, poți fi sigura! Dar, draga Iuliana, ceapă cât pun? Una - doua? Nu văd printre ingrediente. Aici nu găsesc stiuca dar găsesc o mulțime de alte tipuri de pește slab.Cred că merge și așa. Ce zici?
Iuliana a zis
Multumesc ca mi-ai atras atentia, intr-adevar, uitasem sa trec ceapa in lista.
Eu am pus o ceapa micuta. Nu as pune mai multa sau o ceapa mai mare pentru ca acopera gustul pestelui.
Cred ca se pot face galustele cu orice peste, ba chiar cred ca ies mai bune daca folosesti un peste mai gustos decat stiuca.
Sper sa iti placa. Imbratisari! 🙂