Bucate Aromate

  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
menu icon
go to homepage
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
search icon
Homepage link
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
×
Acasă » Retete » Pâine cu maia naturală

Pâine cu maia coaptă în oală. Avantajele și dezavantajele ei

Iuliana Sbirnea autoare Bucate Aromate - retete simple pentru familie si prieteni
Actualizată: 30 ian. 2025 · Publicată: 13 mai 2018 de Iuliana Sbîrnea · Postarea poate conține link-uri afiliate· 9 comentarii
609 shares
Mergi la rețetă

Multă vreme am ocolit metoda aceasta de coacere a pâinii în oală. Am încercat o dată și mi-a plăcut cum a ieșit pâinea. Era mare, rumenă și frumoasă, ca-n reviste! Doar că eu eram - și sunt încă - prea îndrăgostită de banetoanele mele și de aspectul rustic și deosebit pe care îl dau dungile de făină imprimate pe pâine.

Faptul că fac pâine pentru consumul familiei mele de două ori pe săptămână m-a dus la un fel rutină. Aceeași formulă 1:2:3 , același procedeu, aceeași pâine minunată. Dar pentru brutarul curios din mine nu mai era nimic nou, nici o surpriză, totul a devenit previzibil. Aveam nevoie de ceva care să mă scoată din confortul meu. Atunci am început să experimentez cu pâinea coaptă în oală. Cu apă, fără apă, cu capacul lăsat până la final, cu capacul scos după 15 minute sau după 30 de minute, etc.

Pâine cu maia coaptă în oală

Am început să înțeleg și să descopăr avantajele metodei, dar și dezavantajele ei. Și pentru că nu m-am putut decide încotro înclină balanța, dacă avantajele atârnă mai greu decât dezavantajele, în continuare alternez metodele de copt. O dată dospesc pâinea în baneton și o coc liber, în tava de la aragaz, iar data următoare coc pâinea în oala cu capac.

În felul acesta nu doar că variez eu activitățile și nu mă mai plâng de rutină, dar avem parte în fiecare săptămână de două tipuri de pâine. Pentru că trebuie să vă spun că la ingrediente în cantități și de calități identice, pâinile obținute prin cele două metode sunt foarte diferite.  Nimic nu e la fel: nici coaja, nici textura miezului, nici gustul, nici mirosul, nici timpul cât rămâne proaspătă.

Mod de preparare pâine cu maia coaptă în oală

Să începem cu începutul. Maiaua naturală se face doar din apă și făină, așa cum am povestit pe îndelete în articolul: Maia naturală pentru pâine de casă.

Apoi e importantă și oala. Sau mai bine spus, dimensiunea ei. Dacă tot coaceți, vă sugerez să faceți o pâine zdravănă, să vă ajungă! Așa că vă trebuie o oală de cel puțin 5 kg, cel mai sigur de 6 kg, ca să aibă loc năzdrăvana să crească. Ideală ar fi o oală din fontă, dar nu-i musai. În schimb e musai ca oala să aibă capac. Până să îmi cumpăr o astfel de oală am improvizat un capac din folie de aluminiu. A mers foarte bine improvizația mea, chiar dacă nu este, totuși varianta ideală.

Până la un punct, modul de preparare pentru pâinea coaptă în oală este același ca și pentru celelalte rețete de pâine cu maia naturală. Adică avem autoliză și apoi dospire cu 2 împăturiri (sau strech & fold, vezi aici cum se face). Din acest punct, lucrurile se simplifică foarte mult pentru pâinea coaptă în oală, iar acesta este unul dintre avantajele metodei. Pur și simplu aluatul merge la frigider în cutia sau vasul în care a dospit, fără alte prelucrări. Stă la rece 8-10 ore, poate sta și mai mult.

Pâine cu maia coaptă în oală

Eu frământ de obicei aluatul seara și îl las peste noapte la frigider. Dimineața îl răstorn pe blatul de lucru presărat cu foarte puțină făină și îi dau forma rotundă. Aluatul va fi rece și aerat, pentru că el în frigider, totuși, crește. Aluatul rece se lipește mult mai puțin de blatul de lucru, nu are nevoie de multă făină, se lucrează ușor și frumos. Ăsta e un alt avantaj al metodei.

După formare, pun aluatul pe o hârtie de copt și cu tot cu aceasta îl așez în oala care va merge la cuptor. Îl las o oră și jumătate sau chiar două ore acolo, în oală, la temperatura camerei, acoperit cu un prosop.

Cât de mult las aluatul la dospit depinde de temperatura din cameră. Cât a fost vremea mai rece și mai uscată, îl lăsam 2 ore. De când s-a încălzit afară și mai ales dacă e și un pic de umezeală în bucătărie (de exemplu poate am ceva la fiert pe aragaz), aluatul va dospi mai repede, deci l-aș lăsa doar o oră și jumătate.

Aprind cuptorul la temperatură maximă. Când cuptorul s-a stabilizat, torn 100 ml de apă caldă în oală, SUB hârtia de copt. Aluatul nu trebuie sub nici o formă să intre în contact direct cu apa! Tehnica aceasta am văzut-o la pâinea ungurească a fetelor de la Savori Urbane și am aplicat-o și eu. Înainte să bag oala în cuptor, îi pun capacul și tai de jur împrejur hârtia de copt care iese de sub capac, ca să nu se ardă și să miroasă urât la copt.

Am copt pâine în oală și fără să pun apă sub hârtia de copt. A fost bine și așa. Pâinea a crescut frumos, a fost rumenă și foarte gustoasă, dar apa aceea schimbă total ecuația. Pâinea va crește spectaculos. Coaja e mai subțire la pâinea coaptă cu aburi, iar miezul e mai pufos și mai elastic. Pâinea coaptă în acest fel nu face fărâmituri, rămâne moale, pufoasă și proaspătă chiar și 4 zile. Poate și mai mult, dar la noi ăsta a fost testul maxim.

Pâine cu maia coaptă în oală

Bunica mea din partea tatălui, într-un sat de lângă Zimnicea, obișnuia să facă pâine la țest. Era bucuria ei atunci când mergeam în vacanță să îmi facă pâine caldă. Tare mult îmi plăcea să privesc toată operațiunea, de la frământatul aluatului în copaia de lemn, până la coptul pâinii sau al lipiei (lipia era nedospită) sub pălăria de lut. Gustul, mirosul...inegalabile! Dacă aveți timp să priviți acest filmuleț, veți înțelege despre ce vorbesc 😉

Oala cu capac să zicem că imită oarecum țestul bunicii. Oala, ca și țestul, devine un cuptor mic și foarte bine încins. Pâinea se coace până la un punct, sau chiar până la final, în această mică incintă.

După cum ziceam, am încercat mai multe metode de coacere: cu apă și fără apă. Pe urmă am încercat să las capacul pus pe oală 15 minute, 30 de minute sau până la final, adică 50 de minute. După toate încercările m-am oprit la varianta care m-a mulțumit cel mai mult. Este exact ceea ce vă sfătuiesc și pe voi să faceți, mai ales dacă vă place să faceți constant pâine de casă. Încercați, testați și aflați ce metodă și ce tip de pâine vi se potrivește mai bine.

Metoda/rețeta la care m-am oprit eu este:

  • 150 g semințe puse la hidratat cu cel puțin 1 oră înainte
  • formula 1:2:3 (proporția maia:apă: făină)
  • autoliză 60 de minute
  • dospire la temperatura camerei 2,5 ore cu 2 strech&fold la 50 de minute
  • 10 ore dospire la frigider
  • formare și apoi 2 ore dospire la temperatura camerei
  • copt la 250 de grade cu 100 ml de apă caldă turnată SUB hârtia de copt
  • capacul lăsat timp de 20 de minute
  • apoi pâinea coaptă fără capac încă 30 de minute.
Pâine cu maia coaptă în oală

Pentru articolul de azi fotografiile sunt făcute cu 2 pâini, în două zile diferite. La una dintre ele am folosit doar semințe de in, iar la cealaltă un mix de semințe (in, chia, muguri de pin, susan, dovleac). Folosiți ce semințe vă plac, dacă vă plac. Se poate și fără ele, dar mie îmi plac mult și pentru mine aproape că nu există pâine fără semințe. Din încercările mele, se pot pune semințele în aluat și fără înmuiere prealabilă (s-a întâmplat să uit să le pun din timp în apă), dar sunt mai bune dacă stau la hidratat măcar 1 oră.

Dacă ar fi să fac un rezumat al avantajelor și dezavantajelor pâinii coaptă în oala versus pâinea coaptă în tava de la aragaz, ar fi cam așa:

Avantaje

  • manopera mai ușoară
  • nu e nevoie de banetoane sau coșuri de dospit
  • se consumă mai puțină făină (nu mai înfăinez banetoanele, presar mai puțină pe blatul de lucru)
  • pâinea crește mai bine și se rumenește mai frumos (cel puțin în cuptorul meu pe gaz)
  • nu se mai face abur în bucătărie. Aburul rămâne sub capac și este absorbit de aluat.
  • coaja e mai subțire decât la pâinea coaptă în tavă
  • miezul rămâne moale și pufos mai mult timp
  • la feliere nu mai umplu masa de făina care curge din dungile lăsate de baneton

Dezavantaj - unul singur, dar major

  • nu e la fel de gustoasă cum este cea coaptă în tavă. Pâinea coaptă liber, nu știu să explic de ce, dar are un gust mult, mult mai intens și mai bun decât cea coaptă în oală.

Fac pâine în oală și recunosc că e mai frumoasă și mai comod de obținut. Mă bucur de ea, e bună și sănătoasă. Dar....îmi e tot timpul dor de gustul inconfundabil al celeilalte, dospită în baneton și coapă liber. Aceea e preferata mea, sunt dependentă de aroma și mirosul ei.

M-aș bucura mult, dacă ați încercat ambele metode, să îmi spuneți părerile voastre în privința asta.

Vă las mai jos doar lista ingredientelor pentru pâinile pe care le vedeți din fotografii. Metoda e cea povestită mai sus. Mult succes! 🙂

Rețeta completă, cantități și mod de preparare

Pâine cu maia coaptă în oală

Pâine cu maia coaptă în oală

5 from 1 vote
Tipărește Salvează pe Pinterest
Număr de porții: 1 pâine de 1400 g
Autor: Iuliana Sbîrnea

Echipamente necesare

robot de bucatarie KA
baneton rotund
baneton rotund
oală fontă cu capac

Ingrediente
 

  • 200 g maia naturală cu 100% hidratare
  • 400 g apă plată sau filtrată (cântărită în grame!!)
  • 300 g făină tip 650
  • 300 g făină integrală (am folosit făină de la 7Spice)
  • 14 g sare neiodată
  • opțional - 150 semințe de in (sau orice mix de semințe vă place)

Note:

1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.

2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.

Distribuie pe Facebook Salvează pe Pinterest Trimite pe email
Ai încercat această rețetă? Dă-mi un tag pe Instagram!Menționează @iuliana_bucate_aromate ca să te pot găsi!
Pâine cu maia coaptă în oală

👩‍🍳 Îți plac rețetele mele?

Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.

🍪 Abonează-te aici

Din aceeași categorie

  • Pâine cu maia coaptă în oală
    Stretch & fold - tehnica pentru pâinea cu maia naturală
  • Paine cu malai
    Pâine cu mălai și făină albă - cu maia naturală
  • Pâine cu cartofi și maia naturală
    Pâine cu cartofi și maia naturală - coaptă în oală
  • Pâine trio de măsline cu lămâie și busuioc
    Pâine trio de măsline cu lămâie și busuioc (cu maia naturală)
609 shares

Comentarii

  1. GABRIELA DINUTA a zis

    martie 09, 2024 at 4:49 pm

    Buna ziua,
    Nu gasesc reteta,doar lista de I grediente...
    Ma puteti ajuta?
    Multumesc,
    Gabriela

    Răspunde
    • Iuliana Sbîrnea a zis

      martie 09, 2024 at 6:11 pm

      Aceasta e rețeta:

      150 g semințe puse la hidratat cu cel puțin 1 oră înainte
      formula 1:2:3 (proporția maia:apă: făină)
      autoliză 60 de minute
      dospire la temperatura camerei 2,5 ore cu 2 strech&fold la 50 de minute
      10 ore dospire la frigider
      formare și apoi 2 ore dospire la temperatura camerei
      copt la 250 de grade cu 100 ml de apă caldă turnată SUB hârtia de copt
      capacul lăsat timp de 20 de minute
      apoi pâinea coaptă fără capac încă 30 de minute.

      Răspunde
      • GABRIELA a zis

        martie 09, 2024 at 7:46 pm

        multumesc mult !

        Răspunde
  2. Ela a zis

    septembrie 21, 2019 at 2:28 am

    Ma bucur, ca te-am descoperit! Mare dreptate ai:painea in oala (a mea e de lut) nu are nici pe departe gustul celei coapte "liber"! De cand mi-am cumparat o piatra de copt (un de pizza, ca n-am mai avut rabdare dupa ce Codruta (apa,faina,sare) a prezentat "diferenta") gustul painii a devenit fabulos!

    Răspunde
    • Iuliana a zis

      septembrie 21, 2019 at 7:36 am

      Si eu ma bucur ca mi-ai scris, Ela! In sfarsit cineva imi confirma "teoria"! Incepusem sa cred ca mi se pare mie 🙂

      Răspunde
      • Ela a zis

        septembrie 27, 2019 at 2:06 am

        Te pupi, fata faina si te rog,renunta la foietajele din comert! (Am vazut postarea de azi)Fa-le, te rog, singura! Stiu ca poti! Pentru ca si tu (ca mine) faci mai mereu paine cu seminte, permite-mi sa-ti trimit cate ceva in acest sens!Asemenea leguminoaselor, nucile și semințele crude sunt acoperite de substanțe numite inhibitori de enzime.

        Rolul inhibitorilor de enzime este să prevină germinația prematură și să conserve nutrienții de care planta are nevoie pentru a crește. Când îi ingerăm, aceștia împiedică absorbția anumitor minerale și proteine, îngreunând digestia.

        Însă dacă pui nucile sau semințele pe care vrei să le consumi la înmuiat în apă pentru câteva ore, vei evita asemenea neplăceri. Apa va activa sămânța respectivă, astfel încât ea să poată să fie consumată sau să încolțească.

        Fiecare soi trebuie lăsat la înmuiat pentru un interval de timp specific:

        Migdalele: 12 ore
        Semințele de chia și cele de in: 2 ore
        Nucile românești și alunele de pădure: 8 ore
        Semințele de dovleac și cele de susan: 6 ore
        Semințele de floarea soarelui: 4 ore
        Nucile de pin, fisticul, caju, nucile de Brazilia și nucile de Macadamia: nu este nevoie să le pui la înmuiat. Iti doresc un sfarsit de saptamana cu multe bucurii!

        Răspunde
        • Iuliana a zis

          septembrie 27, 2019 at 7:17 am

          Daca ai sti de cand tot zic ca fac foietaj acasa!! Dar cu un job de dimineata pana seara cum am avut pana de curand, na, trebuie sa faci si compromisuri.
          Din octombrie voi fi mai libera, promit solemn sa imi iau inima-n dinti si sa fac foietajul ala odata ca sa nu-mi mai fie rusine de mine 😀
          Stiam ca trebuie sa pun semintele la inmuiat, dar recunosc din nou, spasita, ca nu o fac intotdeauna 🙁
          Nu stiam insa, ca si nucile romanesti trebuiesc hidratate. Pai si cum ramane cu atatea prajituri cu nuca cate avem noi, romancele in palmares?
          Multumesc mult pentru ganduri si pentru informatii. Numai bine si tie! 🙂

          Răspunde
          • Ela a zis

            aprilie 24, 2020 at 5:24 am

            Hei!Cum stai cu foietajul? Amu n-ai nicio scuza de cand "moda"-i sa stai in casa,nu?! Nucile pt prajituri le lasi la uscat inainte de a le macina,iar pr gust,poti chiar paraji un pumn din ele...Iuliana te pupacesc si-ti urez multa sanatate si spooooor la copt! Doamne ajuta!

          • Iuliana a zis

            aprilie 24, 2020 at 7:28 am

            Mulțumesc! Doamne Ajută!

5 from 1 vote (1 rating without comment)

Lasă un comentariu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

iuliana sbirnea

Bună, eu sunt Iuliana!

Mă bucur că ești aici!

Pe Bucate Aromate îți explic pas cu pas cum să gătești mâncăruri gustoase și deserturi delicioase cu ingrediente simple și naturale. Găsești aici peste 1200 de rețete, așa că meniul familiei tale e mereu asigurat!

Despre mine și povestea blogului

📬 Vrei să primești rețete simple, descoperiri din bucătăria mea și povești scrise cu poftă?

Abonează-te la newsletterul Bucate Aromate și vei primi o scrisoare în fiecare joi dimineața – cu inspirație, miros de prăjituri și o cană de cafea imaginară. ☕

Abonează-te aici 🍪

Rețete noi

  • Feliile de prăjitură cu mac și cremă de lămâie, servite pe farfurii albe, decor cu frișcă
    Prajitura magică cu mac și lămâie - desert ușor cu 3 straturi fine
  • Ciorbă de fasole cu costiță afumată și multe legume servită cu pâine proaspăta și ceapă roșie
    Ciorbă de fasole cu afumătură și borș – rețeta tradițională explicată pas cu pas
  • Gulaș de porc cu găluște de făină
    Gulaș de porc cu găluște pufoase – rețetă tradițională, simplă și gustoasă
  • Scovergi tradiționale de post din aluat de pâine, rumenite frumos, așezate în teanc pe farfurie
    Scovergi moi și pufoase de post - rețetă tradițională din aluat de pâine

Populare acum

  • Farfurie alba cu felii de chec aperitiv cu iaurt. In sectiune se vad masline, cuburi de legume, branzeturi si sunca
    Chec aperitiv cu iaurt, șuncă, brânză și legume – rapid și gustos
  • Friptură de porc la cuptor cu cartofi - rețeta cu ceafă de porc întreagă
    Friptură de porc la cuptor cu cartofi - rețeta cu ceafă de porc întreagă
  • Felie de tort cu biscuiți Petit Beurre și cremă de cacao, servită pe farfurie albă
    Tort de biscuiți - rețeta veche cu cremă fiartă de cacao - fără ouă
  • doi pesti intregi gatiti la air fryer
    Cum să gătești perfect pește la air fryer - cât timp și la ce temperatură

  • Rețete dietetice
  • Rețete cu pui
  • Rețete la tigaie
  • Rețete la air fryer
  • Torturi

  • Rețete fără carne
  • Rețete cu carne
  • Rețete de post
  • Salate

VEZI TOATE CATEGORIILE

Deserturi de post

  • Placinta cu dovleac
    Plăcintă cu dovleac cu foi subțiri – rețetă video rapidă și delicioasă
  • Clătite de post cu apă minerală
    Clătite de post cu apă minerală – rețeta simplă și rapidă pentru clătite pufoase
  • Prăjitură turnată cu mere
    Prăjitură turnată cu mere rase - rețeta simplă, de post
  • Cornulețe de post cu borș
    Cornulețe de post cu borș umplute cu rahat
VEZI ȘI ALTE REȚETE

Prăjiturile copilăriei

  • Felie de cremșnit cremos cu foi de casă stratificate și cremă fină de vanilie.
    Cremșnit cu aluat fraged de casă și cremă fină de vanilie (cremeș, crempita)
  • felii de prajitura Greta Garbo (Jerbo) pe farfurii
    Prăjitura Greta Garbo (Jerbo) cu nucă și gem - rețeta veche cu unt și untură
  • placinta cu mere si aluat fraged cu untura
    Plăcintă cu mere și aluat fraged cu untură și smântână - o rețetă delicioasă!
  • Prajitura cu gem si aluat razuit
    Prăjitura cu gem și aluat răzuit - rețeta cu unt sau untură
ALTE REȚETE DE PRĂJITURI

Cei mai pufoși cozonaci

  • cozonac moldovenesc cu aluat oparit
    Cozonac moldovenesc cu aluat opărit - rețeta după Silvia Jurcovan
  • un panettone intreg si o jumatate de panettone pe masa din bucataria de acasa
    Panettone cu fructe uscate – rețeta autentică cu poolish pentru un gust intens
  • felie de cozonac babka cu cioclata si nuci in care se vad multe straturi
    Babka cu ciocolată – rețeta explicată pas cu pas, cu trucuri și sfaturi utile
  • cozonac fara framantare pufos cu multa umplutura
    Cozonac fără frământare și fără împăturiri - cea mai ușoară rețetă

Rețete actualizate

  • Portokalopita cu portocale și iaurt, servită pe farfurie albă, desert tradițional grecesc
    Portokalopita - rețeta de plăcintă grecească însiropată, cu iaurt şi portocale
  • Rețetă de varză a la Cluj servită pe farfurie, cu smântână și tacâmuri, preparat tradițional românesc gătit la cuptor
    Cum se face varza a la Cluj – rețeta tradițională românească, pas cu pas
  • Supă cremă de morcovi copți cu măr și ghimbir, decorată cu smântână și semințe de dovleac
    Supă cremă de morcovi copți cu măr și ghimbir – rețetă fină și aromată
  • felie de prajitura cu piscoturi, lapte condensat si banane asezata pe farfurie pentru servire
    Prăjitură cu pișcoturi, lapte condensat și banane – rețetă fără coacere

Articole utile

  • coperta articol secretul aluatului perfect - dospirea in cuptor
    Cum să dospești aluatul în cuptor pentru un rezultat perfect – Trucuri și sfaturi
  • colaj de fotografii cu deserturi cozonac, prajituri, fursecuri, turta dulce pentru masa craciun care se pot face din timp
    20+ deserturi pentru Crăciun pregătite din timp - sfaturi și trucuri pentru păstrare
  • drojdie proaspata vs. drojdie uscata
    Drojdie proaspătă vs. drojdie uscată. Cât și cum folosim din fiecare?
  • proporția de înlocuire unt vs untură și invers
    Cum Să Înlocuiești Untul cu Untură și Invers – Tot ce Trebuie Să Știi
VEZI ȘI ALTE ARTICOLE

Footer

↑ SUS ↑
  • Despre
  • Colaborări
  • Contact
  • FAQ
  • Rețete
  • Articole
  • Blog
  • Newsletter

Toate articolele, fotografiile și clipurile video care alcătuiesc conținutul acestui site, cât și drepturile de autor ale acestora, aparțin deținătorului site-ului bucate-aromate.ro. Copierea și diseminarea pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc) a acestora, în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

Politica cookies

Politica de confidențialitate

Copyright © 2013 - 2026 Rețete culinare Bucate Aromate. Toate drepturile sunt rezervate.

Your vote:




A rating is required
A name is required
An email is required

Recipe Ratings without Comment

Something went wrong. Please try again.