Câteva lucruri pe care le-am învăţat la Arena Bucătarilor

Articolul ăsta vine puţin cam târziu faţă de momentul excursiei mele la Bucureşti, la finala Arenei Bucătarilor despre care vreau să vă povestesc. Dacă mă urmăriţi pe pagina de Facebook a blogului sau pe contul de Instagram, probabil că aţi văzut pe acolo ceva agitaţie şi fotografii acum vreo 2 săptămâni şi chiar aţi aşteptat ca la întoarcere să vă spun mai multe. A durat ceva, dar iată că în sfârşit am găsit răgazul să îmi pun impresiile pe blog.

Pentru cei care nu sunt la curent cu subiectul, o să spun că Arena Bucătarilor este o competiţie organizată de Selgros România şi este destinată exclusiv bucătarilor profesionişti. Competiţia a ajuns deja la a 9-a ediţie, deci are ceva vechime. Poate că nu e la fel de mediatizată cum sunt show-rile comerciale destinate amatorilor, dar cred că orice pasionat are mai mult de învăţat dintr-o competiţie în care gătesc profesionişti. Juriul concursului este format, fireşte tot din profesionişti, chefi celebri din România și din alte ţări.

Marele câştigător de anul acesta al concursului se numeşte Emanuel Mocan, este discipol al celebrului chef Cezar Munteanu şi are doar 21 de ani. Emanuel va reprezenta Romania anul viitor la competiția internațională Les Chefs en Or de la Paris.

Emisiunea TV Arena Bucătarilor este difuzată de ProTV în fiecare duminică dimineaţa de la ora 10:30 şi este prezentată de medicul nutriţionist Mihaela Bilic şi de Chef Liviu Preda.

Şi pentru că un sezon tocmai s-a încheiat, noi, bloggerii culinari participanţi la campania Chef pentru o zi, am fost invitaţi să urmărim finala concursului chiar la faţa locului, în pavilionul Selgros din cadrul târgului RomHotel.

Mă rog, povestea excursiei noastre la Bucureşti e mai lungă de atât. A început încă de vineri, cu o cină la restaurantul L’Atelier şi a continuat sâmbătă dimineaţă cu o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Selgros în care am pus la cale lucruri frumoase pentru anul viitor. Am urmărit apoi finala Arenei Bucătarilor 2017, iar povestea s-a încheiat minunat cu o cină de gală, unde s-au anunţat şi s-au premiat câştigătorii.

Ne vedeţi pe noi, bloggeriţele de food în poza de mai jos, în toată splendoarea noastră 🙂

Excursia mea la Bucureşti a fost ca un maraton. Un maraton de lucruri interesante pe care l-am parcurs alături de oameni frumoşi, pasionaţi de bunătăţuri ca şi mine.

Ca după orice maraton de evenimente, unele amintiri se mai estompează, altele rămân întipărite în minte şi în suflet şi dintr-un motiv sau altul, te gândeşti la ele încă multă vreme după ce evenimentul a trecut. De aceea am vrut să fac o listă cu lucrurile care mi-au plăcut în mod deosebit sau pe care le-am considerat demne de reţinut sau de meditat la ele. Le scriu mai jos într-o ordine dezordonată, aşa cum îmi vin în minte.

Chefii celebri sunt mai drăguţi decât par la televizor

Fiecare pasionat, indiferent de domeniu ajunge să aibă inevitabil idolii lui. Dacă eşti pasionat de teatru probabil că îl admiri pe Marcel Iureş, dacă te pasionează gimnastica, o iubeşti pe Cătălina Ponor, microbiştii îl au pe Hagi, etc. Ei bine, noi, pasionaţii de bunătăţuri suntem fascinaţi de chefi celebri precum Jakob Hausmann, Nico Lontras sau Victor Melian.

Pentru un pasionat, e aproape incredibil să fie atât de aproape de oamenii ăştia, să respire același aer cu ei pentru câteva ore. Le urmăreşti fiecare mişcare şi le sorbi cuvintele din care mai poţi învăţa ceva. Mai că-ţi vine să le ceri şi un autograf, doar că în domeniul ăsta nu prea se obişnuieşte. Şi oricum, când te afli printre ei, descoperi că nu sunt nicidecum cocoţaţi pe vreun piedestal, ci că în realitate sunt foarte modeşti, prietenoşi şi deschişi. Nici vorbă de aere preţioase şi fumuri. Asta probabil pentru că în meseria asta nu e altă cale să ajungi celebru decât prin muncă, iar oamenii ăştia nu cunosc alte fumuri decât cele din bucătărie, m-am convins!

Ce înseamnă de fapt să pui dragoste în mâncare

Printre cei 8 finalişti de la Arena Bucătarilor, a fost doar o singură reprezentantă a sexului frumos şi sensibil. O cheamă Roxana Blenche, este şi ea extrem de tânără şi e din Braşov. Puteţi să mă acuzaţi de orice, dar eu nu am reuşit să fiu imparţială. Am ţinut cu Roxana din prima clipă şi am sperat până în ultimul moment că ea va fi şi preferata juriului.

Mi-a plăcut mult de fata asta. Am urmărit-o gătind şi mi-a plăcut teribil atitudinea ei, precizia şi siguranţa cu care se mişca ea acolo în bucătăria ei. Mi-a plăcut şi mai mult felul în care s-a prezentat în faţa juriului, dezinvoltura şi mai ales mi-a plăcut atitudinea ei.

Fiecare concurent avea de pregătit 8 farfurii, pentru cei 8 membri ai juriului. O echipă de ospătari venea şi lua farfuriile pregătite de concurenţi şi le servea juraţilor. Roxana a fost singura dintre concurenţi care a atras atenţia ospătarilor că farfuriile trebuiesc prezentate juriului într-o anume poziţie, nu oricum.

Fata asta gândise o întreagă poezie acolo, în farfurie. Avea ceva de transmis şi a avut grijă să o facă. Mi s-a părut extrem de interesant şi dacă mă gândesc mai bine este şi foarte firesc. Nu trântim mâncarea în farfurie oricum şi nu trântim farfuria pe masă oricum. Când pui dragoste în mâncare vrei ca cel căruia i-o serveşti să se bucure de tot ceea ce ai pus tu acolo, de la ingrediente, pâna la culori şi texturi. Farfuria aia cu mâncare e cartea ta de vizită sau dacă vrei, e mesajul tău. Ai grijă cum îl transmiţi! 😉

Mi-a placut chestia asta la Roxana. N-a câştigat ea premiul cel mare, dar a câştigat un alt premiu foarte frumos, un workshop de torturi arhitecturale susţinut de un patiser din Rusia. Cu siguranţă vom mai auzi lucruri frumoase despre Roxana Blenche, reţineţi numele ăsta!

Căci unde echipă nu e, nimic nu e

Fiecare concurent a avut dreptul să aducă cu el un ajutor, un coleg care să preia anumite sarcini, să facă unele operaţiuni, poate să monteze semipreparatele, să pregătească, să strângă, să facă loc, etc.  Am urmărit cu atenţie acest aspect în bucătăriile concurenţilor.

Practic erau echipe de câte doi oameni, un mecanism care trebuia să funcţioneze perfect. Să îşi ştie fiecare atribuţiile, rolul şi locul. Locul fizic, căci spaţiul în care se desfăşurau era foarte redus, dar şi locul în echipă. Nu era vreme de orgolii acolo, trebuiau să meargă în tandem, să tragă în aceeaşi direcţie şi să dea fiecare tot ce avea mai bun pentru ca în final doar unul dintre ei să aibă şansa să câştige. Tind să cred că marele câştigător a știut să își formeze şi echipa cea mai bună.

Curăţaţi, curăţaţi şi iar curăţaţi!

Ăsta pare să fie secretul tuturor bucătarilor de succes. În toate cele 8 bucătării ale concurenţilor, în orice moment, domnea o ordine şi o curăţenie ca la farmacie! Se strângea, ştergea, spăla după fiecare operaţiune. Blatul de lucru era curat tot timpul, chiuveta nu avea tigăi adunate până-n tavan, cozile de pătrunjel nu erau căzute pe jos. Se gătea şi se curăţa continuu. Practic, atunci când platourile cu preparatele pentru juriu au fost gata, şi bucătăriile erau gata, curate lună. De reţinut şi de aplicat şi acasă!

Nu toate oraşele sunt pe harta ţării

Culinar vorbind, doar câteva oraşe sunt pe harta ţării şi asta spune multe despre pepinierele de tineri bucătari şi despre locul unde poţi găsi un „antrenor” dacă vrei să urmezi o carieră în domeniu:

• Bucureşti – 3 concurenţi
• Braşov – 3 concurenţi
• Bacău – 1 concurent
• Iaşi – 1 concurent

Pasiunea este secretul

Bucătăria e o meserie grea. Trebuie să ştii o mulţime de lucruri, de la chimie până la reguli de igienă şi trebuie să poţi, fizic, să le faci. Să nu te doară niciodată spatele, genunchii sau capul. Să dai tot ce ai mai bun, chiar şi în zilele când crezi că nu te poţi ridica din pat. Asta o simţim şi noi, acasă, gătind simplu pentru familia noastră. E infinit mai greu să găteşti multe porţii şi preparate diferite pentru oameni pe care nu-i cunoşti şi pe care poate nu-i vei vedea niciodată. Nimeni nu poate face asta şi mai ales să o facă bine, fără pasiune. Pasiunea e secretul din spatele performanţei și cheia tuturor lucrurilor bune din jurul nostru.

M-am întins cam mult la vorbă şi încă aş mai avea multe de povestit, dacă nu m-aş gândi că v-am pierdut deja pe drum. Cred că prea puţini temerari ajung să citească astfel de articole până la final. Ce sa-i faci, aşa-i cu pasiunile, când ai una, ai putea vorbi despre ea la infinit! 🙂