Bucate Aromate

  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
menu icon
go to homepage
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
search icon
Homepage link
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
×
Acasă » Retete » Rețete de prăjituri explicate pas cu pas

Cupe cu cremă de ciocolată, caramel sărat şi nuci pecan

Iuliana Sbirnea autoare Bucate Aromate - retete simple pentru familie si prieteni
Actualizată: 22 mart. 2026 · Publicată: 22 mai 2017 de Iuliana Sbîrnea · Postarea poate conține link-uri afiliate· Lasă un comentariu
148 shares
Mergi la rețetă

Că îmi place să fac deserturi cu ciocolată este evident. Că îmi place să fac mai ales cupe de ciocolată, nici asta nu e secret. Sunt deja la a patra rețetă de cupe de ciocolată pe care o public pe blog și sunt sigură că nu ma voi opri aici. De fapt chiar mă gândeam că dacă ar fi să am vreodată o cofetărie, cu siguranță cupele de ciocolată cu diverse umpluturi și decoruri ar fi specialitatea casei, ar sta pe raftul din față 🙂

Cupe cu cremă de ciocolată, caramel sărat şi nuci pecan

Cred că la fiecare rețetă cu ciocolată am insistat asupra calității ingredientelor. O voi face și acum, ca să nu mă dezmint 🙂 Deserturile reușite se fac cu ingrediente de calitate, cu ciocolată adevărată, care conține unt de cacao și nu înlocuitori ai acestuia! E de ajuns să mergeți în magazin și să citiți pe etichete lista ingredientelor și veți ști ce să alegeți. Ingredientele de pe etichetă au directă influență asupra rezultatului din farfurie.  Dacă ați făcut vreodată un desert cu ciocolată care nu v-a convins sau care nu s-a comportat așa cum v-ați așteptat sau cum scria în rețetă, amintiți-vă ce ciocolata ați ales de pe raft. Nu cumva acolo e greșeala?

Ca de obicei, și la cupele de azi eu am folosit ciocolata neagră de la Nestle. Datorită conținutului ridicat de cacao, de 52%, ciocolata asta are un gust intens, se topește frumos și e foarte ușor de lucrat cu ea atât la blaturi, cât și la creme sau glazuri. Se topește repede și revine frumos la starea solidă, aspect esențial la o rețetă de cupe sau mascote de ciocolată, sau la decoruri din ciocolată. In plus, o găsim în toate marile magazine, ambalată foarte convenabil la tablete de 200 g. Vă recomand să o încercați și voi, dacă nu cumva o cunoașteți deja, și veți vedea diferența de gust, de textură și de culoare față de ciocolata obișnuită.

Nu-i așa că are o culoare fabuloasă? 🙂

Cum se face crema de ciocolată (ganache de ciocolată)
Cupe cu cremă de ciocolată, caramel sărat şi nuci pecan

Mod de preparare cupe cu cremă de ciocolată, caramel sărat şi nuci pecan

Modul de preparare pentru cupele cu cremă de ciocolată, caramel sărat şi nuci pecan e mai ușor decât poate părea, e chiar distractiv și îl puteți urmări destul de explicit în gif-ul de mai jos. Sper să vă placă rețeta de azi, să o încercați și neapărat să îmi trimiteți poze cu reușitele voastre! 🙂

Cupe cu cremă de ciocolată, caramel sărat şi nuci pecan

Mai jos, veți găsi și rețeta video pentru sosul de caramel. Veți vedea acolo exact cât trebuie caramelizat zahărul și ce mici explozii se întâmplă după adăugarea fiecărui ingredient.

Click pe acest link pentru abonare la canalul de YouTube!

Uite de ce vă tot îndemn eu să vă abonați la canalul de YouTube! Pentru că lucrurile sunt mai ușor de arătat acolo. În plus, pe canal găsiți deja multe rețete frumoase și interesante și multe altele vor urma. Nu le ratați! 😉

Rețeta completă, cantități și mod de preparare

Cupe cu cremă de ciocolată, caramel sărat şi nuci pecan

Cupe cu cremă de ciocolată, caramel sărat şi nuci pecan

5 from 1 vote
Tipărește Salvează pe Pinterest
Pregătire: 20 minutes minutes
Gătire: 20 minutes minutes
Timp total: 40 minutes minutes
Număr de porții: 6
Autor: Iuliana Sbîrnea

Ingrediente
 

crema de ciocolată

  • 200 ml smântână pentru frişcă (cu 35% grăsime)
  • 120 g ciocolată Nestle Dessert Noir
  • 20 ml Amaretto

sos de caramel sărat

  • 100 g zahăr
  • 1 lingură de apă
  • 50 g unt cu 82% grăsime
  • 100 ml smântână pentru frişcă (cu 35% grăsime)
  • 5 g sare roz de Himalaya (sau altă sare de calitate)
  • ½ linguriţă de miere

cupe de ciocolată

  • 100 g ciocolată Nestle Dessert Noir

decor

  • 40 g ciocolată Nestle Dessert Noir
  • 80 g nuci pecan

Instrucțiuni de preparare
 

crema de ciocolată

  • Mărunţiţi ciocolata cu un cuţit.
  • Puneţi smântâna la încălzit. Când e fierbinte (dar atenţie, nu trebuie să fiarbă!!) o daţi deoparte de pe foc şi imediat adăugaţi ciocolata mărunţită, toată odată. Nu amestecaţi deloc, lăsaţi ciocolata să se topească încet în contact cu smântâna fierbinte. În 10-15 minute ar trebui să fie gata. Amestecaţi cu telul să se omogenizeze crema şi verificaţi dacă toată ciocolata este topită.
  • Când amestecul de smântână şi ciocolată s-a răcit, adăugaţi amaretto, amestecaţi puţin, apoi daţi vasul la frigider pentru cel putin 4 ore, sau de seara până dimineaţa.
  • Scoateţi crema de la frigider şi începeţi să o bateţi cu mixerul. Veti vedea că se întăreşte frumos şi aproape că îşi dublează volumul.

sos de caramel sărat

  • Într-o crăticioară cu fund gros şi pereţi înalţi, puneţi zahărul la topit împreună cu o lingură de apă. Nu amestecaţi, doar mişcaţi din când în când cratiţa să se topească uniform zahărul.
  • Între timp punem şi frişca la încălzit (nu trebuie să fiarbă!)
  • Când zahărul a căpătat o culoare brună, frumoasă şi uniformă, adăugaţi untul şi amestecaţi rapid cu un tel.
  • După ce untul s-a topit, se trage cratiţa de pe foc şi se adaugă smântâna fierbinte. Amestecaţi energic cu telul. Compoziţia se va umfla, dar nu trebuie să vă speriaţi, e normal, se va calma imediat.
  • Adăugaţi sarea, mierea şi extractul de vanilie. Omogenizaţi şi lăsaţi sosul să se răcească complet, apoi îl puteţi transfera într-un borcan.

cupe de ciocolată

  • Topiţi ciocolata la bain marie amestecând continuu să se topească uniform.
  • Folosind o pensulă, îmbrăcaţi cu ciocolată topită baza şi pereţii a 6 forme din silicon pentru brioşe.
  • Daţi formele la rece până când ciocolata se întăreşte foarte bine, apoi cu răbdare şi atenţie, scoateţi cupele de ciocolată din forme.

asamblare şi decor

  • Uscaţi miezul de nucă 1-2 minute într-o tigaie anti-aderentă amestecând continuu ca să nu se ardă, apoi îl mărunţiţi cu cuţitul.
  • Topiţi ciocolata la bain marie şi o întindeţi într-un strat uniform cu grosimea de 2-3 mm pe o hârtie de copt.
  • Presăraţi puţin miez de nucă mărunţit peste ciocolata călduţă şi lăsaţi-o să se răcească, eventual la frigider, până când se întăreşte foarte bine.
  • Tăiaţi cu un cuţit bine ascuţit triunghiuri de ciocolată cu nucă pe care le vom folosi la decor.
  • Umpleţi cupele pe jumătate cu cremă de ciocolată, folosind un poş cu dui stelat, apoi puneţi câte 2 linguriţe de caramel sărat şi presăraţi un vârf de linguriţă de nuci pecan mărunţite în fiecare cupă.
  • Umpleţi cupele cu cremă de ciocolată.
  • Decoraţi cu caramel, nuci mărunţite şi triunghiurile de ciocolată cu nucă pregătite mai sus.
  • Păstraţi cupele cu cremă de ciocolată la rece până în momentul servirii.

Note:

1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.

2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.

Distribuie pe Facebook Salvează pe Pinterest Trimite pe email
Ai încercat această rețetă? Dă-mi un tag pe Instagram!Menționează @iuliana_bucate_aromate ca să te pot găsi!
Cupe cu cremă de ciocolată, caramel sărat şi nuci pecan
Cupe cu cremă de ciocolată, caramel sărat şi nuci pecan

Poftă bună la cupe cu cremă de ciocolată, caramel sărat şi nuci pecan!

👩‍🍳 Îți plac rețetele mele?

Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.

🍪 Abonează-te aici

Din aceeași categorie

  • Prăjitură Boema fără fondant, cu blat de cacao, glazură de ciocolată și frișcă bătută
    Prăjitura Boema cu cremă de ciocolată, glazură și frișcă – rețeta de casă fără fondant
  • Cremă de ciocolată de post cu cocos, fină și fermă, ideală pentru decor cu poșul
    Cremă de ciocolată de post pentru torturi și prăjituri – fină, fermă și ușor de făcut
  • Prăjitură Diplomat porționată – cremă stabilă și blat pufos
    Prăjitură Diplomat la tavă – blat pufos și cremă stabilă, ușor de porționat
  • Prăjitura Zi și Noapte cu blat de cacao, blat simplu, gem de prune și glazură de ciocolată
    Prăjitura Zi și Noapte cu 2 blaturi, gem și glazură de ciocolată - rețetă simplă, pas cu pas.
148 shares
5 from 1 vote (1 rating without comment)

Lasă un comentariu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

iuliana sbirnea

Bună, eu sunt Iuliana!

Mă bucur că ești aici!

Pe Bucate Aromate îți explic pas cu pas cum să gătești mâncăruri gustoase și deserturi delicioase cu ingrediente simple și naturale. Găsești aici peste 1200 de rețete, așa că meniul familiei tale e mereu asigurat!

Despre mine și povestea blogului

📬 Vrei să primești rețete simple, descoperiri din bucătăria mea și povești scrise cu poftă?

Abonează-te la newsletterul Bucate Aromate și vei primi o scrisoare în fiecare joi dimineața – cu inspirație, miros de prăjituri și o cană de cafea imaginară. ☕

Abonează-te aici 🍪

Rețete noi

  • Colaj cu plăcinte dulci și sărate făcute cu foi subțiri cumpărate: plăcintă cu brânză, plăcintă creață, ștrudel și trigoane crocante
    20 de rețete cu foi subțiri cumpărate – plăcinte dulci și sărate, simple și rapide
  • Felii de mușchi de porc la cuptor, împănat cu usturoi, servit în sos roșu aromat
    Mușchi de porc la cuptor împănat cu usturoi – fraged și suculent, cu sos roșu din tavă
  • Colaj cu rețete rapide pentru cină, gata în 30 de minute: lasagna la tigaie, tocinei, paste cu sos, ciuperci cu mămăligă, omletă cu sparanghel, pui în sos de roșii, ceafă cu cartofi la air fryer și doradă la tigaie.
    40 de rețete rapide pentru cină, gata în 30 de minute
  • Colaj cu prăjituri și deserturi de cofetărie făcute acasă: amandine, diplomat, boema, rulouri cu cremă, savarină și prăjitura Siret
    Cele mai iubite prăjituri și deserturi de cofetărie pe care le poți face acasă

Populare acum

  • Reteta tiramisu rapid fara oua
    Tiramisu fără ouă - rețeta rapidă cu mascarpone și frișcă
  • Gem de căpșuni fără conservanți, servit într-un bol, cu borcane de gem și căpșuni proaspete în fundal
    Gem de căpșuni cu puțin zahăr – rețeta simplă, fără conservanți, care se păstrează bine
  • Saramura de crap
    Saramură de crap cu legume
  • reteta chec pufos cu lapte si cacao 2 tavi
    Chec pufos cu lapte și cacao - rețeta cu cana, pentru 2 tăvi

  • Rețete dietetice
  • Rețete cu pui
  • Rețete la tigaie
  • Rețete la air fryer
  • Torturi

  • Rețete fără carne
  • Rețete cu carne
  • Rețete de post
  • Salate

VEZI TOATE CATEGORIILE

Rețete cu căpșuni

  • Prăjitură pufoasă cu căpșuni și lapte bătut, desert de casă cu fructe, fraged și aromat
    Prăjitură pufoasă cu căpșuni și lapte bătut – rețeta simplă și rapidă
  • inghetata de capsuni cu lapte condensat
    Înghețată de căpșuni cu lapte condensat
  • Tiramisu cu capsuni
    Tiramisu cu căpșuni - cea mai bună rețetă
  • Tort cu spuma de capsuni
    Tort cu spumă de căpşuni
VEZI ȘI ALTE REȚETE

Prăjiturile copilăriei

  • Prăjitură Diplomat porționată – cremă stabilă și blat pufos
    Prăjitură Diplomat la tavă – blat pufos și cremă stabilă, ușor de porționat
  • felii de prajitura Trenulet sau chec la metru
    Prăjitura Trenuleț - rețeta veche de chec la metru cu cremă de vanilie
  • prajitura tosca
    Prăjitura Tosca cu mac și cremă de vanilie - rețeta pas cu pas
  • prajitura Fanta
    Prăjitura Fanta cu brânză dulce - rețeta pas cu pas, fără secrete
ALTE REȚETE DE PRĂJITURI

Prăjituri de cofetărie

  • Amandine cu ciocolată decorate cu ganache și bilă de ciocolată, glazurate simplu, fără fondant, pe tavă albă
    Amandine cu ciocolată – rețetă ușoară de casă, cu ganache și glazură simplă (fără fondant)
  • Felie de cremșnit cremos cu foi de casă stratificate și cremă fină de vanilie.
    Cremșnit cu aluat fraged de casă și cremă fină de vanilie (cremeș, crempita)
  • prajitura Ora 12 cu frisca
    Prăjitura Ora 12 - Rețetă ușoară cu blat de cacao, frișcă și ciocolată
  • savarină pufoasă bine însiropată servită pe farfurie
    Savarine pufoase cu frișcă naturală – rețeta clasică, pas cu pas

Rețete actualizate

  • Farfurie alba cu felii de chec aperitiv cu iaurt. In sectiune se vad masline, cuburi de legume, branzeturi si sunca
    Chec aperitiv cu iaurt, șuncă, brânză și legume – rapid și gustos
  • Borcan de sticla cu flori de soc si felii de lamaie pentru preparare socata fara drojdie
    Cum se face socata – Rețetă tradițională, fără drojdie, 100% naturală
  • Spaghete cu creveți și sos de roșii – rețetă simplă și gustoasă, gata în 30 de minute
    Spaghete cu creveți în sos de roșii și usturoi – rețetă mediteraneană rapidă, gata în 15 minute
  • felie de cremă de zaăr ars cu sirop
    Cremă de zahăr ars - rețeta cu 8 ouă, fără amidon

Articole utile

  • praf de copt
    Praf de copt - când, cât și cum se folosește
  • coperta regim fara sare pe o tabla neagra
    Regim fără sare - ce mâncăm, ce cumpărăm? Rețete fără sare.
  • drojdie proaspata vs. drojdie uscata
    Drojdie proaspătă vs. drojdie uscată. Cât și cum folosim din fiecare?
  • proporția de înlocuire unt vs untură și invers
    Cum Să Înlocuiești Untul cu Untură și Invers – Tot ce Trebuie Să Știi
VEZI ȘI ALTE ARTICOLE

Footer

↑ SUS ↑
  • Despre
  • Colaborări
  • Contact
  • FAQ
  • Rețete
  • Articole
  • Blog
  • Newsletter

Toate articolele, fotografiile și clipurile video care alcătuiesc conținutul acestui site, cât și drepturile de autor ale acestora, aparțin deținătorului site-ului bucate-aromate.ro. Copierea și diseminarea pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc) a acestora, în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

Politica cookies

Politica de confidențialitate

Copyright © 2013 - 2026 Rețete culinare Bucate Aromate. Toate drepturile sunt rezervate.

Your vote:




A rating is required
A name is required
An email is required

Recipe Ratings without Comment

Something went wrong. Please try again.