Din nou la Castelul Sturdza de la Miclăușeni

Exact în urmă cu 2 ani scriam pe blog prima mea postare off-topic, adică un articol care nu era o rețetă, ci era potrivit mai degrabă pe un blog de travel decât pe unul culinar. Petrecusem o mini-vacanță la Castelul Sturdza de la Miclăușeni și îmi plăcuse atât de mult, încât nu puteam ține bucuria doar pentru mine și simțeam nevoia să spun tuturor ce loc de poveste am descoperit.

Istoria, după cum știți, se repetă 🙂 Am petrecut din nou 3 zile încântătoare la castel și m-am îndrăgostit din nou de povestea lui, de frumusețea lui misterioasă și de liniștea care îl înconjoară. I-am făcut fotografii frumoase, așa cum merită, și m-am gândit să vi le arăt și vouă. Poate vă ispitesc să vă abateți și pe la Miclăușeni în traseele voastre din vacanța de vară.

Înainte să plecăm spre Miclăușeni, prognoza meteo arăta ploi în zonă. Altădată poate că m-ar fi speriat, dar acum știu că cele mai frumoase fotografii se fac după ploaie, când atmosfera se curăță de tot praful, iar lumina e moale și specială. Prognoza s-a adeverit, chiar a plouat în prima după-amiază când am ajuns acolo, dar s-a oprit la timp pentru ședința foto de seară 🙂

În primul articol am povestit mai multe despre istoria castelului, lucruri pe care de altfel le puteți afla cu mai multe detalii de pe site-ul oficial: www.miclauseni.ro. Tot de pe site puteți afla mai multe despre program (e deschis doar în week-end!), despre condițiile de cazare și despre activitățile care se desfășoară la castel.

În articolul meu de astăzi, v-aș ține mai puțin de vorbă, dar v-aș lăsa în schimb să vă uitați la fotografii și să vă imaginați atmosfera idilică care domnește pe domeniul de la Miclăușeni.

Din păcate am găsit castelul  în aceeași stare ca și la prima vizită, adică iubit, bine îngrijit, conservat pe cât se poate, dar foarte afectat de trecerea anilor. Monument istoric fiind, restaurarea lui nu e treabă ușoară, ci este o lucrare complexă care se face în anumite condiții. Va fi o acțiune foarte costisitoare și de lungă durată și se fac eforturi pentru strângerea fondurilor necesare care să permită aducerea castelului la strălucirea lui de odinioară.

Deocamdată însă, lucrurile nu stau pe loc, ci se fac investiții pe domeniul castelului. Este în construcție o nouă unitate de cazare și o cramă care vor fi terminate până la sfârșitul anului. Deci vom avea un motiv serios să revenim la castel la o degustare de vinuri 🙂

Heraldica de pe pereții castelului este fascinantă și plină de semnificații. Dacă veți vizita castelul și în interior (15 Ron/persoană) veți avea parte de un tur cu un ghid fermecător, plin de umor și care nu e deloc zgârcit în a împărtăși vizitatorilor poveștile castelului. Ghidul vă va explica și semnificația detaliilor care compun blazonul familiei Sturdza aflat deasupra uneia dintre intrările în castel.

Ceea ce ține în palme îngerul din fotografia de mai jos era cândva un ceas solar. Deocamdată a rămas fără limbă, dar probabil că nu ar fi foarte greu de înlocuit. Foarte interesant e faptul că biroul, sau mai bine zis masa de lucru a boierului George Sturdza, era astfel poziționată încât boierul putea vedea cât e ceasul doar ridicându-și privirea din cărți și privind pe geam 🙂

Pădurea din jurul castelului este de fapt un parc dendrologic în care veți găsi multe specii deosebite de arbori și arbuști cu o vechime impresionantă de 150 sau chiar 200 de ani. Cel mai bătrân copac de pe domeniu este un stejar, are 400 de ani și o coroană impresionantă. Mii de păsări cântătoare și fazani și-au găsit domiciliul în verdeața abundentă de pe domeniul castelului.

Vă imaginați cum e să bei o limonadă privind castelul și ascultând concertul de triluri al pădurii? Mi-nu-nat!

Apropo de limonadă! Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit la Castelul de la Miclăușeni a fost... bucătăria, sau mai bine zis ceea ce ieșea de acolo. Nu mă dezmint, nu-i așa? Fac ce fac și tot la mâncare ajung! 😀 Am fost impresionată de tot ceea ce ni s-a servit și mărturisesc că nicăieri nu am avut parte de un meniu atât de deosebit, de creativ și de gustos.

S-a întâmplat din nou să ajungem la castel într-o perioadă de post, așa cum a fost și în urmă cu doi ani. Castelul, aparținând de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, respectă posturile ortodoxe, astfel încât în perioadele specifice veți găsi aici doar mâncăruri pe bază de legume, fructe de mare și pește atunci când sunt dezlegări. Ceea ce e foarte bine, zic eu, chiar dacă nu v-ați propus să postiți.

Carnea ne oferă destul de puține surprize, știm la ce să ne așteptăm atunci când cerem o friptură sau o carne la grătar, cu greu ne mai poate surprinde gustul. Dar legumele îndrăzneț aromatizate și creativ combinate ne pot surprinde foarte tare și foarte plăcut. Dacă aș avea atâta imaginație și pricepere în a găti legumele, cum au doamnele de la bucătăria castelului, aș îmbrățișa cu bucurie modul de viață vegan.

Meniul nu este fix, ci se schimbă săptămânal pentru că se adaptează legumelor și fructelor de sezon care cresc în grădina de pe domeniul castelului. Dacă plănuiți o vizită la Miclăușeni, puteți afla meniul din week-endul respectiv de pe contul de Facbook al castelului. Meniul se anunță în fiecare vineri.

În fotografia de mai jos este mica grădiniță de plante aromatice din fața bucătăriei: mentă, salvie, tarhon, mărar, busuioc, pătrunjel, leuștean, coriandru, etc.  Sunt exact plantele folosite în meniu, crescute natural și mereu proaspăt culese. Să vă spun cum mirosea în grădinița asta după ploaie? Sau mai bine să vă doresc să vă prindă și pe voi ploaia la castel ca să aflați singuri? 😀

Mi s-a părut simpatic și modul de identificare al loturilor, cu denumirile scrise pe pietrele de pe cărare 🙂

Așa arată terasa umbroasă a restaurantului, elegantă și suficient de încăpătoare să găzduiască mici evenimente sau cât mai mulți gurmanzi. Pe mese am găsit vaze mici cu lavandă proaspătă care mirosea minunat. O seară petrecută pe terasa castelului, cu mâncare bună și ciripit de păsărele, e o experiență nu doar plăcută, dar și foarte romantică. Să nu o ratați! 😉

Am fost de-a dreptul cucerită de pagina de băuturi răcoritoare din meniu. Rezonează atât de bine cu secțiunea de băuturi de pe Bucate Aromate și mi-a dat atâtea idei noi! Mereu îmi îndemn cititorii să nu mai cumpere sucuri din comerț, ci să facă acasă limonade, sucuri de fructe sau ceaiuri cu arome deosebite, e atât de simplu! M-am bucurat mult să aflu în sfârșit un restaurant care gândește la fel ca mine și în care efectiv nu am găsit nici un suc cu chimicale.

Eu am ales din listă ceaiul casei, de ginko biloba, făcut din frunze culese din copacul secular aflat în fața castelului. Il știam de data trecută, a fost foarte bun. A doua seară am cerut un pahar de broș acru cu miere. Nu mai băusem borș așa, pur și simplu de când eram mică. A mers bine cu miere, cred că mergea și cu câteva ace de rozmarin sau frunzulițe de mentă. Voi încerca acasă mai multe combinații, acum că mi s-a deschis apetitul.

O altă bucurie a fost că la fiecare masă am avut pâine de casă sau lipii calde făcute la tigaie. Deci chiar și restaurantele pot renunța la (măcar o parte dintre) produsele semipreparate sau industrializate. E drept că e mai mult de muncă, dar îmi imaginez că satisfacția de a-ți vedea clienții fericiți compensează din plin efortul. Eu una am cerut să o cunosc personal pe doamna Paula de la bucătărie, creatoarea mâncărurilor care mi-au încântat simțurile și i-am mulțumit pentru experiența minunată pe care mi-a oferit-o la fiecare masă. Sper că i-am facut o bucurie.

Nu ezitați să mulțumiți oamenilor din culise ori de câte ori aveți ocazia. O apreciere, un zâmbet și o vorbă bună primită de la cei cărora le este destinata munca ta, contează enorm!

Ultima moștenitoare a castelului a fost Ecaterina Cantacuzino (născută Sturdza). Rămasă singură după moartea soțului său, într-o vreme când țara se afla în plin război mondial, Ecaterina donează atât castelul, cât și întreg domeniul din jurul lui, Episcopiei Romanului, cu scopul ca aici să se înființeze o mănăstire de maici. Lucrurile s-au întâmplat întocmai, iar Ecaterina s-a călugărit devenind Maica Macrina. De aceea castelul aparține acum Bisericii Ortodoxe Române și de aceea casa de oaspeți, cea unde veți fi cazați dacă treceți pe acolo, se numește Casa Macrina.

Mănăstirea este micuță, dar frumoasă, așa cum sunt, de altfel, toate mănăstirile. Viețuiesc aici 35 de măicuțe harnice care asigură zacusca, dulcețurile și conservele de legume care se folosesc în bucătăria castelului. Neapărat sa vizitați și mănăstirea dacă ajungeți la castel! Luați-vă timp să vă odihniți pe o bancă la umbră, pe malul lacului cu nuferi (și broscuțe 🙂 )

Am zis că de data asta scriu puţin și vă las să vă uitați mai mult la fotografii, dar uite că iar m-am întins la vorbă! Gata, tac!

Vă mai spun doar atât: domeniul Miclăușeni îl găsiţi la 20 km nord de Roman, pe drumul european E583 care merge către Iaşi. Aaa și cred că e bine să mai punctez încă o dată că atât castelul, cât și restaurantul sunt deschise doar în week-end!

Să beți o limonadă (sau un pahar cu borș) în cinstea mea dacă ajungeți la castel, da? 🙂