Rețeta de prăjitură cu mălai şi fructe uscate, însiropată generos cu sirop aromat de lămâie. Are o textură şi un gust deosebit şi e delicioasă de te lingi pe degete.
Prăjiturile cu mălai, din câte am citit, sunt specifice mai ales Ardealului, pe la noi prin Moldova nu prea se fac. Eu ştiu prăjitura asta de la o prietenă a mamei, unguroaică de origine. Când eram mică şi mergeam în vizită ne aştepta cu pătrăţele de prăjitură cu mălai şi stafide. Era dulce, însiropată, cu aromă de lămâie şi delicioasă de mă lingeam pe degete, deşi nu se cuvenea 🙂
Nu am reţeta de la prietena mamei, căci mutându-se în alt oraş, am pierdut demult legătura, dar am tot încercat să o refac din amintiri şi în sfârşit am ajuns la varianta care se apropie cel mai mult de gustul pe care îl căutam.
Prietena mamei o făcea mereu cu stafide, căci doar acestea se găseau în anii aceia. Eu am făcut-o şi cu merişoare, altădată cu bucăţele de papaya şi mango confiate, iar astăzi cu agrişe. Asta e varianta care mie îmi place cel mai mult pentru că agrişele sunt puţin acrişoare şi contrastează minunat cu blatul dulce. Sper să vă placă şi vouă.
Mod de preparare prăjitură cu mălai şi fructe uscate
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
- 100 g unt
- 4 ouă
- 400 ml de lapte
- 200 g făină
- 200 g mălai
- 120 g zahăr
- 100 g de agrişe (sau orice alte fructe uscate)
- coaja rasă de la o lămâie
- 1 pliculeţ de praf de copt
- 1 vârf de cuţit de sare
pentru sirop
- 300 ml de apă
- 250 g zahăr
- zeama de la o lămâie
- coaja rasă de la o lămâie
Instrucțiuni de preparare
- Topim untul şi îl lăsăm să se răcească.
- Mixăm ouăle cu zahărul până se albesc, apoi le subţiem cu laptele la temperatura camerei. Aadăugăm coaja de lămâie şi untul topit și răcit şi amestecăm până se omogenizează compoziţia.
- Separat, într-un castron amestecăm făina, mălaiul, sarea și praful de copt.
- Turnăm componentele uscate peste compoziţia de unt, ouă şi lapte, adăugăm fructele uscate şi amestecăm bine să nu se facă cocoloaşe.
- Lăsăm compoziţia deoparte 20-30 de minute, timp necesar pentru ca mălaiul să se hidrateze.
- Turnăm aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, şi băgăm prăjitura la cuptor pentru 30-40 de minute. Faceţi testul cu scobitoarea să vă asiguraţi că prăjitura e bine coaptă.
- Cât timp stă prăjitura la cuptor, ne ocupăm de sirop: punem apa cu zahărul şi zeama de lămâie la fiert, amestecând puţin la început să dizolvăm zahărul.
- Când siropul s-a legat şi a început să scadă, închidem focul, adăugăm coaja rasă de lămâie şi îl lăsăm să se odihnească puţin. Înainte să îl folosim, trebuie strecurat.
- Scoatem prăjitura din cuptor, o lăsăm 10 minute să îşi tragă sufletul în tavă, apoi turnăm siropul cât mai uniform. Nu vă speriaţi că e prea mult sirop, îl va înghiţi pe tot până la urmă şi nu va fi prea umedă.
- Lăsăm prăjitura în tavă să îşi tragă tot siropul şi să se răcească de tot, abia apoi o scoatem, folosindu-ne de marginile hârtiei de copt ca de nişte mânere.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Sper să încercaţi şi voi pufoşenia asta. Are un gust şi o textură grozavă!
Nu uitaţi ca puteţi printa reţeta de prăjitură cu mălai şi fructe uscate pentru a o avea la îndemnă atunci când o preparaţi sau să o păstraţi la colecţia voastră de reţete pentru mai târziu.
Poftă bună!
Roman Anca
O sa incerc aceasta reteta , cred ca este foarte buna
Claudia
🙂 Foarte interesanta reteta. Pentru mine cel putin care sunt din Moldova 🙂
O sa incerc si eu cu siguranta ca m-ai facut curioasa sa vad cum e o prajitura cu malai.
Iuliana
Sa o faci neaparat, e foarte buna 🙂