Timp estimat pentru citit: 7 minute
Cauți o rețetă simplă de aluat cu puține ingrediente care să fie ușor de făcut și foarte versatil? Acest aluat fraged cu mascarpone are doar 2 ingrediente, cere doar 5 minute de muncă și poți face din el orice produs dulce sau sărat dorești: cornuri, fursecuri, covrigei, sărățele, pateuri cu brânză, etc.
Această rețetă de aluat fraged este absolut perfectă! Are puține ingrediente și nu necesită mult timp de preparare, ustensile speciale sau tehnici complicate!
Cu doar 5 minute de "muncă" obținem un aluat suplu, fin, elastic, perfect pentru orice produs de patiserie dorim, fie el dulce sau sărat. Din acest aluat fraged cu mascarpone ies cele mai bune pateuri cu brânză, cornuri cu magiun, sărățele sau covrigei cu mac!
La fel de ușoară este și rețeta mea simplificată de foietaj de casă cu unt. Dacă vă plac produsele de patiserie aerate, care se desfac în foițe, trebuie neapărat să o încercați!
Mergi direct la:
Ingrediente
Este aproape incredibil cum doar 2 ingrediente de bază plus un praf de sare pot să ne dea un aluat atât de fraged și de versatil! Iată ce ne trebuie:
- făină - pentru a obține produse fine și pufoase, trebuie să folosim faină de patiserie, tip 000
- mascarpone - trebuie să fie rece, de la frigider
- sare - chiar dacă urmează să faceți produse dulci, aluatul are nevoie de sare! Folosiți sare fină ca să se dizolve ușor.
Pentru cantitățile exacte, vedeți rețeta completă de mai jos.
Cum se face cel mai simplu aluat fraged cu mascarpone
Manopera pentru acest aluat fraged cu mascarpone e joacă de copil! Iată cât de ușor se pregătește:
Cerneți făina și sarea printr-o sită. Peste făină puneți mascarpone rece. Frământați puțin cu mâna, doar până când obțineți o bilă de aluat elastic care nu se lipește de mâini.
Puneți aluatul într-o pungă și băgați-l la frigider pentru 30 de minute.
Întindeți aluatul într-o foaie dreptunghiulară de aprox. 5 mm grosime. Împărțiți "din ochi" aluatul în 3 părți egale și împăturiți prima treime peste cea din mijloc, apoi cealaltă treime peste primele două.
Răsuciți aluatul la 90 de grade și îl împăturiți din nou aluatul, exact la fel ca prima dată.
Acum aluatul este gata, dar trebuie să se răcească la frigider încă 30 de minute înainte de a-l întinde din nou și de a face bunătăți cu el.
Produsele pregătite din acest aluat fraged cu mascarpone se coc la 200 de grade și trebuie să fie reci înainte să le băgați la cuptor (lăsați-le 10 minute la frigider).
Sfat: înainte de a-l împături, îndepărtați excesul de făină de pe aluat cu o pensulă de patiserie!
Vedeți mai jos și rețeta în variantă video!
Cum se coace aluatul fraged cu mascarpone
- Produsele pregătite din acest aluat fraged cu mascarpone trebuie să fie reci înainte să le băgați la cuptor, așa ca e bine să le lăsați măcar 10 minute la frigider înainte de coacere. În acest fel se vor desface mai frumos în fâșii.
- Coaceți aluatul la 200 de grade Celsius până când produsele se rumenesc frumos. Cuptorul trebuie să fie preîncălzit atunci când băgați tava!
- Produsele subțiri (covrigei, sărățele, etc.) sunt gata în aprox. 15 minute. Produsele mai groase (cornuri, pateuri) sunt gata în aprox. 20 de minute.
La ce se folosește
Bun, acum că cel mai simplu și cel mai versatil aluat fraged cu mascarpone este gata, să vedem ce produse de patiserie putem face el!
Vă arăt mai jos, pentru inspirație 3 produse dulci și 3 produse sărate pe care eu le-am făcut cu acest aluat, dar voi îl puteți folosi la orice altceva doriți: la tarte, la plăcinte c brânză sau cu fructe, merdenele, rulouri, etc.
Extra sfaturi
Frământați doar până când reușiți să formați o bilă de aluat, nu mai mult! Dacă frământați prea mult, dezvoltați rețeaua de gluten, iar aluatul nu va mai fi fraged!
Rețete asemănătoare
Ți-a plăcut această rețetă simplă de aluat fraged cu mascarpone? Aruncă o privire pe blog, vei găsi și alte rețete la fel de ușoare și de bune! Iată mai jos doar câteva exemple:
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Aluat fraged cu mascarpone. Simplu și rapid, cu doar 2 ingrediente!
Rețeta Video
Ingrediente
- 300 g făină (tip 000)
- 500 g mascarpone (rece)
- 6 g sare
Instrucțiuni de preparare
- Cerneți făina și sarea printr-o sită. Peste făină puneți mascarpone rece. Frământați puțin cu mâna, doar până când obțineți o bilă de aluat elastic care nu se lipește de mâini.
- Puneți aluatul într-o pungă și băgați-l la frigider pentru 30 de minute.
- Întindeți aluatul într-o foaie dreptunghiulară de aprox. 5 mm grosime. Împărțiți "din ochi" aluatul în 3 părți egale și împăturiți prima treime peste cea din mijloc, apoi cealaltă treime peste primele două.
- Răsuciți aluatul la 90 de grade și îl împăturiți din nou aluatul, exact la fel ca prima dată.
- Acum aluatul este gata, dar trebuie să se răcească la frigider încă 30 de minute înainte de a-l întinde din nou și de a face bunătăți cu el.
- Produsele pregătite din acest aluat fraged cu mascarpone se coc la 200 de grade și trebuie să fie reci înainte să le băgați la cuptor (lăsați-le 10 minute la frigider).
Bine de știut:
- Frământați doar până când reușiți să formați o bilă de aluat, nu mai mult! Dacă frământați prea mult, dezvoltați rețeaua de gluten, iar aluatul nu va mai fi fraged!
- Înainte de a-l împături, îndepărtați excesul de făină de pe aluat cu o pensulă de patiserie!
- Coaceți aluatul la 200 de grade Celsius până când produsele se rumenesc frumos. Cuptorul trebuie să fie preîncălzit atunci când băgați tava!
- Produsele subțiri (covrigei, sărățele, etc.) sunt gata în aprox. 15 minute. Produsele mai groase (cornuri, pateuri) sunt gata în aprox. 20 de minute.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Lasă un comentariu